I am a rose

Cum era cantecelul ala?
Esti o floare, esti un crin, esti parfumul cel mai fin?

 Eu sunt un trandafir cam  tepos, ingropat in deadlines si refugiat in bucatarie, printre sandwichuri, salate, mancaruri de legume migaloase si premiere absolute in materie de aluaturi si creme de branza cu afine.
Si seara la trandafiri, cu bicicleta sau cu cea mai buna prietena in vizita.

Gata cu rasfatul, la treaba, doamna compozitoare.
Ca nici macar un Cheesecake nu iese fara un pic de muzica.

Parenting. De la Sofia.

-->

După cum vă spuneam, povețele  Sofiei se încheie deocamdată cu sfaturi pentru mame responsabile.
Eu am reușit doar 8 din 12. Voi ce rată a responsabilității aveți?:)

Cum să fii o mamă responsabilă:

1.      Hrănește-ți copilul cu mâncare sănătoasă. ☐

2.      NU angaja NICIODATĂ o bonă. ☐

3.      NU îți ignora copilul. ☐

4.      Petrece timp cu copilul tău. ☐

5.      Ieși cu rolele/bicicleta cu copilul tău. ☐

6.      Du-ți copilul la un curs la care să participi și tu. ☐

7.      Du-ți cât mai des copilul în natură. ☐

8.      Ai grijă să nu își facă prieteni niște golani. ☐

9.      La un moment dat, ia-i copilului tău un animal; sau dacă nu consideri că e bine să-i iei un animal, ia-i măcar o plantă. ☐

10.    Du-ți copilul într-o tabără.☐

11.    Nu-l lăsa pe copilul tău să stea prea mult la laptop sau la televizor.☐

12.    Du-ți din când în când copilul la controale de ochi, urechi, medicale și altele care nu știu cum se numesc.☐

Cum sa ai un magazin excelent. Ada-Sofia Ulubeanu

Sfaturi pentru micii întreprinzători de la Sofia, 10 ani și 10 luni.


-->

Cum să ai un magazin excelent:

1.      Trebuie să fii un vânzător calculat. ☐

2.      Trebuie să ai magazinul poziționat pe stradă într-un loc unde trece oricine chiar dacă vrea sau nu. ☐

3.      Trebuie să fie un magazin organizat. ☐

4.      Trebuie să fie un magazin intact. ☐

5.      Trebuie să fie un magazin frumos colorat și amenajat. ☐

6.      Trebuie să atragă atenția. ☐

7.      Trebuie să fie o vânzătoare drăguță și să zâmbească. ☐

8.      Trebuie să intri în vorba cu oamenii. ☐

9.      Trebuie să ai de toate: cărți, creioane, foi, felicitări, jocuri, puzzle, papuci, genți, șampoane, haine, agrafe, ață, ace de siguranță, șuruburi etc, nu neapărat în mare măsură. ☐

10.    Trebuie să așezi marfa în așa fel încât să fie mult spațiu.☐

Bifează cu x sau v.

 În curând, de mare interes, „Cum să fii o mamă responsabilă ” Nu părăsiți Armonii :)

Cum să fii un compozitor renumit. De Ada Sofia Ulubeanu

-->

Cum să fii un compozitor renumit:

1.      Trebuie să compui ceva ce nu a mai compus nimeni altcineva. ☐

2.      Trebuie să cunoști absolut toți marii compozitori. ☐

3.      Trebuie să ai mulți prieteni buni muzicieni, care să fie disponibili să îți cânte orice piesă și să își dea părerea sinceră. ☐

4.      Trebuie să compui ceva care să nu îți placă doar ție, ci și publicului. ☐

5.      Trebuie să îți faci publicitate. ☐

6.      Când îți faci publicitate, trebuie să ai cel puțin un afiș, un site și niște prieteni care să te recomande. ☐

7.      Afișul trebuie să fie multi-color, să atragă atenția; în niciun caz alb-negru. ☐

8.      Trebuie să ai un om care să-ți împartă fluturașe ☐

9.      Trebuie să dai concerte nu numai în săli de concerte, ci și în MULTE locuri publice. ☐

10.    Trebuie să ai MULTĂ inspirație.☐

Dacă ai bifat toate căsuțele,  ai mari șanse să devii un compozitor renumit.

Dacă nu ai bifat toate căsuțele, treci la treabă.

Sofia, 10 ani, 10 luni si 13 zile.
Eu va zic să stați pe fază, urmeaza episodul 2, cum să ai un magazin excelent.

Avioane

Glumind noi între noi, compozitorii, mai spunem câteodată că am vrea sa ne facem înțelese „avioanele”.
În fond, de asta s-a născut și InnerSound, ca să se vadă cu ochiul liber :) că muzica nouă nu-i nimic de speriat, ci doar de simțit și gândit fără filtre, mai liber, fără prejudecăți, de dat drumul la simțire mult mai direct.

Paradoxal, asta mi se întâmplă mie când zbor cu avionul. ma copleșesc cele mai adânci gânduri.
Anul ăsta, pentru prima dată, mi-am le-am notat  într-unul dintre carnețelele mele favorite ( am trei, cel cu  Modigliani, de la flautistul Mario Caroli, și, tot primite-n dar cu drag.  un Moleskine cu portative și unul micuț de matematică, bun de luat până și în tocul foto).
 N-am apucat să le scot la suprafață, dar azi am intrat oficial la lucru intens, și muzici pe lângă organizare, și s-au potrivit de la sine.

 Le redau:


„ 2 iunie 2013. Prima dată deasupra mării în avion. Eolienele olandeze în larg, sub nori. Ciudat peisaj monoton care m-a trezit dintr-o visare vecină cu somnul.
În primul zbor s-a întâmplat ce se întâmplă de obicei le decolare. Gânduri despre cât și cum iubim.
De astă dată despre diferența dintre te iubesc foarte mult și te iubesc de demult.
Diferența dintre ieșire din timp și proba timpului.
Poate că asta este muzica: expresia supremă a tuturor iubirilor. Cele care ard timpul și cele care îl venerează, îl construiesc și îl susțin”.

(Am fotografiat rândurile, care chiar  inaugurează carnețelul, în opoziție complementară cu ultimii bujori ai acestei veri)

O, dolcezza...

Nu stiu cum se face, dar conversii mei gri aproape ca ii vin ei, daca pune sosete, n-a ajuns inca la 36, e pe la un 35.5, dar cui ii pasa? Preadolescenta mea e foarte cool. Ce-i al meu e al ei, viceversa, hm, hm...:) oricum, abia astept sa ajung la greutatea mea standard (merg usor usor la tinta, fara excese, fara fortari) si ea sa creasca. Prevad un dezmat total cand ne vom controla reciproc garderoba. Dulceturi frivole, niste fete cu doar 23 de ani diferenta intre ele.

In rest, o dragoste profunda, pasionala, arzatoare.

„Vreau sa stai aici, cu mine tot timpul.  La mine-n pat. Sa fim noi doi. Sa pot sa  te pup si sa te mangai pe par si sa te tin de mana. Poti sa-ti iei si laptopul sa lucrezi, dar sa fiu cu tine. Te iubesc, te iubesc atat de mult. Doar ca  te rog sa aduci si telefonul, stii, am descarcat jocul ala cu monsthhri....”

n-am mai scris

Cum sa mai scriu aici ceva relativ interesant, cand ne luptam cu viroze si amigdalite toata familia, febre de valori inpronuntabile si dureri crancene de gat si de cap,
cand sunt de scris mailuri organizatorice in pauzele de la copii, zeci de mailuri pe zi,cu lenea nu se face un festival,indiferent ca esti la mare sau nu :)
Dar si cand esti harnic iti iese! Si oamenii iti confera incredere si sustinere si proiectul se contureaza minunat, iar InnerSound creste vazand cu ochii, si asta e o fericire mare de tot.

 Pana la noile anunturi, Like us on Facebook. Aveti de ce!!
 https://www.facebook.com/InnerSound.Bucharest

Sabina Ana-Maria Manolache si cei 2000 de euro

Update la Update :) banii pentru mica Sabina s-au strans in totalitate, plus ceva peste.  We did it !
 
Update. Am vandut fotografia! Fericita posesoare este Liana Serbanescu. Fereastra deschisa catre interior sa-i poarte noroc Sabinei, dar si Lianei. O bucurie foarte mare pentru mine :)


Astazi am sa va scriu despre Sabina Ana -Maria Manolache, despre alta Sabina decat cea care scrie aici pe Armonii, despre tiza mea de aproape 19 ani, un copil frumos, destept si , cu ajutorul nostru. al tuturor, un viitor copil norocos.

Am cunoscut-o pe Sabina in dupa amiaza zilei de 1 iunie 2013. Buna mea prietena, violonista Raluca Stratulat i-a fost diriginta, si, la o cafea, scriau cu totii diplomele de absolvire a liceului. O gasca de copii veseli, deschisi, inteligenti si intreprinzatori.   I-am placut instant si am remarcat-o pe Sabina, desigur, doar suntem tize, si pe prietena ei Maria.

Iata ca la o luna de la aceasta intalnire, aflu ca tanara flautista Sabina Ana-Maria Manolache, o eleva exceptionala, cu 10 pe linie in ultimul an de liceu, a fost admisa la Conservatorul din Maastricht la nivelul corespunzator anului 3 de studii si ca de bazele unei frumoase cariere internationale o despart momentan doar 2000 de euro, taxa de scolarizare pentru primul an de facultate.

Desigur ca am pus mana pe telefon si am vorbit cu Raluca, iar ea mi-a descris-o minunat pe fosta eleva, care i-a fost, practic, mana dreapta in anul de dirigentie la clasa  a 12-a, ceea ce, recunoasteti, nu se intampla prea des cu generatiile astea de adolescenti nabadaiosi si capriciosi despre care citim in ziare.

Ideea colectei publice  a fost initiata de prietena Sabinei, Maria   Elisabeta, iar prin Maria Coman a ajuns la mine.
Ada a scris pe blogul ei deja si povestea Sabinei e cunoscuta in mediul internautic. Atasez si eu la finalul articolului situatia scolara.
Ceea ce inca nu se stie e de ce trebuie tanara flautista sa plece la Maastricht, cum a ajuns acolo si de ce este foarte important sa o ajutam.

Povestea Sabinei e tipica pentru elevii romani de la liceele de muzica si explica  mecanismele prin care tinerii instrumentisti isi planifica viitorii ani de studiu.
Anul trecut, Sabina Ana-Maria Manolache a plecat la un curs de vara in Luxembourg, asa cum facea in fiecare vara. Aceste cursuri sunt tare importante, pentru ca te confrunti cu o realitate mai extinsa decat cea a liceului unde inveti, cunosti profesori, tineri cu aceleasi preocupari, inveti cele mai noi tehnici si extinzi repertoriul.  Am participat eu insami la cursuri de acest fel si au fost niste experiente minunate, de care astazi imi amintesc cu nespus drag.

 Ceea ce s-a intamplat la cursul de vara din Luxemburg a fost insa decisiv pentru Sabina. Acolo si-a intalnit viitorul profesor de flaut, Philippe Benoit, care a sfatuit-o ca imediat dupa terminarea liceului sa se inscrie la Conservatorul din  Maastricht. I-a explicat ca taxa pe un an este de 2000 de euro, ca nu au sistem de burse, ca ar fi bine sa gaseasca o sponsorizare din Romania.
Sabina a fost pe 18 iunie in Olanda,  a dat admitere si  luat examenul cu foarte mare succes.
Ce urmeaza?
Taxa trebuie platita cat mai curand, pentru ca pe 15 iulie Sabina pleaca sa definitiveze toate actele necesare inscrierii, sa gaseasca cea mai ieftina cazare, sa isi gaseasca ceva de lucru! pentru ca altfel nu se va putea intretine acolo. Familia Sabinei este una foarte modesta din punct de vedere financiar. Au facut eforturi imense pentru a o ajuta sa termine liceul, nu se pune problema sa o poata intretine in strainatate.
Dar aceasta tanara flautista este dispusa sa-si ia viata in maini si sa lupte pentru cariera ei. Nu vrea decat sa faca ce a facut si pana acum: sa invete foarte bine, sa studieze, sa concerteze si sa devina in fiecare zi un om mai bun decat in ziua precedenta, chiar daca asta implica sa isi ia chiar 2 joburi. Ar dori ca pe viitor sa ajute alti tineri flautisti sa mearga la cursuri, ar dori ca aceste mobilitati de studii sa devina o normalitate in spatiul romanesc.

In povestea Sabinei Manolache se regasesc multi tineri romani, dar diferenta este ca majoritatea isi permit cei 2000 de euro ca salt spre o noua viata.

Rar am rugat ceva in cei cinci ani de blog. Dar cand am facut-o, nu a fost in zadar. Am incredere ca nu e nici acum!
Asadar, va rog sa o ajutam pe Sabina Ana-Maria Manolache sa studieze la Maastricht, cu acel profesor pe care il simte providential, in orasul de care s-a atasat instant, in locul unde crede din toata fiinta ca viitorul ei va fi unul mai bun. Si odata cu viitorul ei, si al nostru, cei care vom putea auzi peste ani o flautista excelenta, despre care vom putea spune : Si eu am ajutat-o sa ajunga acolo unde e acum!

 Conturile in care puteti dona pentru Sabina sunt :

pentru lei: RO47INGB0000999903747660
pentru euro: RO30INGB0000999903747675, bic/swift: INGBROBU
deschise la ING Bank, pe numele Manolache Sabina.

cei 2000 de euro trebuie sa se stranga in cca  3 saptamani.

daca cineva isi doreste si o amintire in urma donatiei, eu pun la vanzare una dintre cele mai dragi fotografii, marime A4, caserata pe alucobond de 3 mm (printata la Square Media)
Pretul este 75 de euro. Procedura e simpla: dovada platii pe sabinapunctulubeanuatgmailpunct com, iar apoi ma inteleg cu viitorul proprietar sa ii parvina in cele mai bune conditii fotografia. Suport eu cheltuielile de transport in Romania, daca este cazul.
Este  fotografia simbol a primei editii InnerSound  si sper sa o ajute pe tiza mea Sabina sa isi indeplineasca visul.

si aici, situatia scolara a Sabinei.

Am rugat-o pe  buna ei prietena, Maria Zdralea, intiatoarea campaniei pentru Sabina, sa imi scrie cateva propozitii despre aceasta minunata tanara:

„ Pe Sabina am admirat-o intotdeauna pentru putere . Este cel mai puternic om pe care il cunosc . Este genul de persoana care face lucrurile sa se intample, nu asteapta sa ii pice din cer si nici nu se complace intr-o stare de banalitate . De aceea, munceste enorm pentru a-si atinge telurile in viata si nu se lasa niciodata doborata, desi de-a lungul timpului a  intampinat nenumarate piedici si dificultati. E un om MARE in toate sensurile, iar visurile si realizarile ei sunt pe masura . Sunt onorata sa-i fiu prietena si sa am ocazia sa stau pe langa un om de la care oricine ar avea de invatat o lectie de verticalitate morala, perseverenta, putere si generozitate .

Sabina este omul care in orice secunda ar da totul pentru oamenii din jur si de aceea cred cu tarie ca merita sa facem si noi la fel pentru ea .

Sa nu obligam un spirit MARE sa-si micsoreze aripile la nivelul posibilitatilor materiale... Haideti sa demonstram ca si in Romania visurile se pot implini !!”

vantul perfect

cand tii bine cafeaua, telefonul, aparatul foto, sticla cu apa, nu mai spun de ganduri, care se risipesc rapid, mai avantate ca toate pasarile si ca albul valurilor si mai puternice ca niciodata.
pentru ca e un an de cand sanatatea nu se ascunde in sticluta cu medrol si pot sa stau nepasatoare langa apa si nisip , privind la cazemata si la cer si starnind mirarea tuturor trecatorilor care vad niste tenisi rosii prea curati sa apartina vreunei ciudate, dar vor sa se asigure ca sunt ok, se linistesc la aparatul foto si habar nu au ca exact in acelasi loc, acum trei ani, credeam ca vad pentru ultima data marea.

prima vacanta

Cea mai lunga zi

În cea mai lunga zi a anului fata mea cea mare termină clasa a 4-a. Cam în aceeași perioadă, acum 10 ani, eu terminam cei 5 ani de facultate, ultimul petrecut împreună cu ea, despărțite doar în rarele momente în care dormea iar eu îmi scriam Concertul de violoncel, Glossa pentru orchestră sau lucrarea de corn și trombon pentru concursul de la Iași, haioase amintiri și intense în același timp.

Am văzut prin blogosferă multe texte dedicate finalului de an școlar, cu radiografii amare ale sistemului prin care  trec ai noștri copii.

Trebuie să vă spun că eu nu l-am resimțiti char așa.
Ok, veți spune, dar tu nu prea te implici, nu ești poate chiar atât de mamă ca noi?

Posibil. Mă simt total deficitară la capitolul acesta. În a doua lună de clasa 1 a Sofiei eu m-am îmbolnăvit grav. Ceea ce a dus la vizite rare la școală, participare strict la ședințe, câte un telefon din când în când, informații mai de pe net, mai de la alte mame despre diverse concursuri și activități.
Nu am fost zi de zi la catedra doamnei, nu prea am socializat, nu m-am împrietenit cu părinții colegilor, doar cu doua dintre mame am mai vorbit, tare drăguțe , de aceea, desigur :)

E adevărat că a fost un complex concurs de împrejurări. Dar care m-a făcut să privesc lucrurile mult mai detașat.

Cu zâmbetul pe buze vă spun ca se poate și fără a ceda la peer pressure.
Secretul? Am luat sistemul ca atare și nu m-am raportat la el când a fost vorba să mă gândesc la educația profundă a copilului meu.
 Da, sunt anumite cerințe care trebuiesc îndeplinite, nu se abdică de la a face temele și a învăța la geografie, dar se poate evita această cursă a înarmării în care copilul e la serviciu de la 7 dimineața la 7 seara....pentru că e departe de  calea spre fericirea de strat adânc a ființei. Și atunci, de ce să nu luăm lucrurile cu umor și cu un pic de distanță?
Au fost momente de amărăciune pe parcursul acestor 4 ani, dar cred că ele țin de condiția de mamă, care resimte mai intens faptul că talentul excepțional la desen nu a fost văzut, că gândirea matură și rapidă nu a fost văzută, că atunci când a ieșit din schemă, adică mai mereu, nu a fost văzută.
Dar câtă vreme nu a fost nici persecutată, de ce să mă îngrijorez? Când citesc în alte părți, îmi dau seama că doamna ei a fost foarte bună dpdv bun simț și sunt fericită pentru asta, pentru că așa am intuit-o din prima.

Revenind, goana după recunoașterea socială în clasele primare  poate avea consecințe teribile pentru viitorul adult.
Sfatul meu pentru toate mamele de copii la pregătitoare și I-IV e în primul rând să nu se streseze. E vorba tot de copiii noștri pe care îi știm și pe care i-am alăptat și legănat și pentru care ne-am minunat la fiecare reușită. Nu trebuie să ne fie teamă ca de-acuma gata, au intrat la jug. De ce să-i analizăm în contextul unui set de legi și reguli prost făcute? (sunt foarte fină în dimineața asta)


Cred că încrederea în copil e cheia. Cred că școala nu poate educa, eventual instrui vag. Cred că trebuie să învețe bine pentru că ce se face la școală, oricât de alambicat ar părea, e minimum minimorum din ce ar trebui să știe. Lăsați un copil să se intereseze natural de ceva și veți observa cum se va umple firesc de noțiunile respective.
Prin faptul că nu am dat așa o importanță grozavă cursei înarmării cu zeci de suplimentare /concursuri, am reușit să nu omor curiozitatea ei naturală. Are încă o atitudine foarte sănătoasă, chiar de mă mai rog de ea să scrie temele uneori (deh, preadolescentă). Nu îi pasă de note, îi place calificativul Foarte Bine, cui nu-i place, dar nu face o drama la un Bine, cum aș fi făcut eu când eram copil.

Cred că a trecut foarte bine prin acești patru  ani, și prin asta înțeleg doar că i-a trecut păstrând foarte mult din inocență, din imaginație și din puterea de pătrundere în interiorul fenomenelor. Așa că să nu luăm în tragic. Mai bine să râdem și să păstrăm încrederea copilului intactă. E greu când noi am fost crescuți un pic altfel, dar ce bine că acum putem alege cum să ne raportăm la „autoritatea profesorului”!!

Despre mine?
Desigur că sunt foarte emoționată. La înca 33 de ani copilul meu termină clasa a 4-a. Acum 10 ani pe vremea asta mă imaginam cu ea așa, am proiectat în mine imaginea unei fete nemaipomenite cu o mamă tânără lângă ea, ca o sora mai mare.  Pe când se cânta concertul de cello cu minunata mea Laura Buruiană și Tibi Soare la pupitru, revedeam momentele grele ale primelor luni cu ea și îmi spuneam : peste 10 ani va termina clasa a 4-a iar eu voi fi mândră de ea, așa cum sunt acum mândră de mine că am învins un an cinci de facultate cu 25 de examene și bebe mic.

Ce a urmat a întrecut orice așteptări, pentru că viața ne-a încercat  mult mai greu și în felul acesta ne-a dat o consistență la care nu am sperat.
Profunzime, joacă, iubire.
Fata mea.
Absolventă de clasa a patra.
Cineva să mă ciupească de braț :)

Poem despre pantofii lumii

Inspirata de sora mea vieneza,
dedic aceasta dimineata tuturor pantofilor lumii, parafrazand un celebru titlu de carte.

Pentru ca oricat ar fi stressul de coplesitor, oricat ar fi caldura de ucigatoare, oricat ar fi ameteala de insidioasa, oricat ar topai ideile intelectuale prin incaperile solicitate ale creierului si, cel mai important,  oricat de bine mi-ar sta parul :) , nimic nu se compara cu extazul in fata unor pantofi care sunt : frumosi, comozi, functionali.
Acest ultim termen ma defineste, pentru ca functionalitatea imbraca multe aspecte, practice si estetice.
De la mersul pe munte pana la mersul pe plaja, adica de la suprem la zero, fiecare situatie solicita alta stare si alta maniera de a purta pantofii, bocancii, sandalele, cizmele, conversii, flip flopsii sau pur si simplu piciorul rabdator care dupa doua sarcini si yo-yo-uri cortizonice nu s-a dus in sus mai mult de jumatate de numar si promite sa-si revina cu fiecare kilogram abandonat in drumul spre exprimarea exterioara a stralucirii interioare.

Femeile si pantofii lor?
Majoritatea  avem cu ei o relatie aproape mistica.
Aproband sagalnic surata de suferinta, femeia va surade interior stiind ca suprematia in dragostea pentru pantofi ii apartine ei, si numai ei, si numai ei.

Dedic aceasta fotografie prietenelor mele care ma inteleg si ma sustin, convinsa fiind totusi ca eu, numai eu, dar numai eu....

Viata e ce se intampla intre timp

Degeaba se inchide mintea in documente oficiale, planuri media, repetitii, compozitii  noi si autoanalize din ce in ce mai rare dar totusi ultra prezente si din ce in ce mai adanci.

Pentru ca intre timp infloresc bujorii, se trec margaretele, pe bicicleta te sui de-acum din prima, fara asa mari emotii, doar mai mititele:) soarele arde prea puternic si trebuie sa parlamentezi cu copilul de aproape 6 ani care nu intelege de ce nu are voie doar si doar afara, cea mare s-a lungit deodata, la Peles ploua si apoi e din nou placut, prajiturile de la terasa la fel de triste, dar voia buna le netezeste pe toate, Sofia care face cele mai frumoase coafuri prietenelor mele n-a ratat ocazia nici ieri, Gheorghe rezista aproape un recital intreg de pian si vioara, eu fac poze prin maruntaiele castelului cu acces VIP in mare parte datorat premiantei Sofia de anul trecut si azi dupa amiaza acea fotografie care sa cuprinda tot ce-mi trece prin cap, prin suflet, prin inima, muntele, florile, zgomotele fericite ale copiilor, rezumat al unei zile incepute cu o cafea bauta cocotata la propriu pe pervazul dormitorului, privind la munte, la primul trandafir inflorit vara asta si din cand in cand la emailuri.

o seara ca o panza de paianjen

a plouat in mi bemol minor, cu balconul proaspat inchis deschis, cu vant si cu geometria ochiului meu schimbata.
m-am regasit greu, printre cotloane, printre reflexii si printre panze care se teseau parca tot mai strans in jurul meu pana m-am lamurit ca locul cel nou trebuie stapanit, incalecat, dominat,
ca poate sa ofere cliseul putin altfel
si-am privit in zare si-am gasit ce cautam,
ce caut mereu,
acel punct unde pot spune cu tarie : asta sunt acum si aici,
fie prin imagine, fie prin muzica

problema creatorului se aseamana cu panza de paianjen.  mintea si sufletul tes idei si solutii la trairile de tot felul, insa provocarea e iesi din reteaua deasa, sa le poti transmite mai departe, sa le aduci coerent in familiarul celorlalti.

pentru ca tot ce traim e unic, irepetabil in termeni omenesti, dar in acelasi timp e adresabil sufletelor similare, sau compatibile, sau macar disponibile de a se inhama la efortul de a intelege.

in seara asta ca o panza de paianjen am vazut lumea un pic altfel, de la balconul meu schimbat, am iesit sperand la traznete si fulgere si am simtit ca fotografiez ghetto-urile inimilor prinse in propriile nesabuinte.

Mi bemol minor

poate e tonalitatea ploii, a sensibilitatii un pic surprinse pe picior greșit,
poate e tonalitatea unei profunzimi care nu se lasă atrasă în zone mai slabe,

poate e tonalitatea sufletului greu care zboară totuși cu atât de multă  ușurință,
poate e tonalitatea care în aparentă plutire e atât de activă,
pentru că e tonalitatea cea mai închisă, cea mai sumbră si totodată cea mai mai plină de speranță, pentru că nu poate merge decât în sus, spre zone mai luminoase, din ce în ce mai luminoase,

mi bemol minor. tonalitatea în care Bach e atât de imaginativ, aproape exclusiv pe o formulă ritmică și armonică modulează savant și moduleaza sentimental și te schimbă, și nu te lasă să decazi, și îți amintește toată frumusețea acestei lumi și toată frumusețea ta interioară, ție, oricine ai fi tu.

Finetea. Dincolo de moarte

La un moment dat,
Ciocio-san ii spune lui Pinkerton cum iubeste ea (cum iubim noi, japonezii). Cu finete, delicatete, dar larg, cat toata zarea si cat tot cerul ...
Finetea care consuma si care ofera o logica a demnitatii care ma reduce la tristete de fiecare data cand revad aceasta opera.

Pentru a scrie Madama Butterfly, Puccini a avut nevoie de 5 revizuiri ale premierei cazute din 1904.
In final a reusit unul dintre cele mai sfasietoare momente din istoria muzicii de opera.
O finete neinteleasa in spatiul nostru, de femei walkirii care s-ar lupta pentru copilul lor cu alte arme decat cele ale sacrificiului absurd pentru puritatea unei idei, pentru onoare si pentru extrema delicatete.
O moarte care ma revolta si ma lasa muta de admiratie in acelasi timp.

no rain, some tears, cinci ani de blog

Prietenii nostri irlandezi traiesc o adevarata uimire alaturi de noi, e deja a patra zi cu soare si caldura.
Sigur ca repetitiile ne tin destul de mult inauntru, dar per total e timp pentru a descoperi un oras foarte colorat si nepretentios, in ciuda arhitecturii impozante din majoritatea spatiilor pe unde trecem.
Am reusit sa ajung in sfarsit la mare. Simteam nevoia inca din februarie, as fi vrut sa scriu lucrarea asta cu marea impregnata bine in mine. Nu a fost sa fie, poate mai bine.
Insa seara de ieri m-a transportat instant in starea de acum aproape 2 luni si ceva aproape magic s-a petrecut cu mine.
O fraza intamplatoare de-a lui Mihai m- a facut sa ma ridic de langa prietenii mei si sa o pornesc singura spre un loc unde sa pot plange si sa imi clarific multe dintre simtirile ultimelor luni.
Ceea ce a fost uluitor este ca nu am fost chiar singura. M-a acompaniat un catel foarte haios, tot drumul, toate fotografiile, toate lacrimile si toate gandurile.
Si toate pietrele plajei din Dalkey.
M-am intors acasa transformata interior, incet, fotografiind si gasind la tot pasul similitudini sufletesti cu ceea ce simteam.
Dimineata mi-a adus o clarificare in plus, poate un pic abrupta, usor dureroasa, dar nu surprinzatoare, ceva ce intuiam, ceva ce trebuie sa integrez cu mai multa generozitate, si mai multa empatie, si mai multa lumina.

Ma uit in urma si realizez ca implinesc 5 ani de cand trimit in www gandurile mele. Am scris in aceati ani despre mine si copiii mei, despre muzica, deapre fotografie, despre cum vad lumea, despre cum vad dragostea, arta, viata.
Cand am inceput blogul mi-am dorit doar un spatiu unde sa ma pot exprima si altfel decat in cadrul imediat al celor apropiati.
Altfel decat in termeni de parinte  dedicat.
Acum imi dau seama ca am ajuns acolo unde visam. Nu la o scara monumentala, dar am construit un spatiu in care convietuiesc cariera, familia, prietenii, bunele si mai putin bunele care ne alcatuiesc existenta.
Au fost si momente crunte, si momente fericite, si introspectie, si entuziasm, si tristete si veselie.
Ma bucur ca am implinit 5 ani de Armonii.
Armonia inseamna disonante care se rezolva in consonante, chiar daca drumul pana la sunetele luminoase poate fi lung si intortocheat.

Ma recunosc in Armonii.
Sunt Sabina, mama compozitoare care fotografiaza, se
lupta pentru viata ei, se bucura, sufera, plange si rade intens, e putin frivola, dar nu slabeste sentimentul, nu isi abandoneaza prietenii  si nu se lasa cuantificata sau clasificata.

Va multumesc imens ca ma cititi.

prima dimineata la Dublin

E insorita , racoroasa si vesela. Suntem o gasca f cool, docta si puternica.

Ora 13. Fagotul rezista.

Imi place la nebunie sa scriu in jurnalul meu virtual din aeroport.
Cumva febra plecarii se aduna , se cristalizeaza, capata trup.
Acum ma indrept spre un loc necunoscut, dar familiar prin oamenii care au facilitat calatoria in interes muzical.
Nu stiu cand voi fi vreodata simpla turista, de la prima mea plecare , la 12 ani, intotdeauna a existat un scop precis al vizitei.
M- am obisnuit asa, sa observ din mers, sa incerc sa simt ceva diferit si specific locului respectiv, chiar daca trebuie sa fiu si cea de acasa, pentru ca, nu, muzica ce se va canta e a mea, din mine.
Plec spre Dublin cu entuziasm si cu fagotul Mariei neacceptat de blueair, dar ingaduit fara rezerve la Klm.
Si sper sa am linistea interioara de a scrie saptamana ce vine.
Deocamdata, traditionala foto komponistinn nach:)

Telegrame de 1 iunie

La multi ani dragi copii :)
 Sofia a debutat in Liternet.
Eu plec maine la Dublin pentru o prima auditie. Impreuna cu InnerSounzii, ma bucur mult sa fiu cu ei.
Bagajele ma streseaza teribil. Nu-s la mine acasa la Viena :)
mai am mici treburi administrative de rezolvat.
Una dintre cele mai bune prietene se marita. La Starea Civila azi, cand eu aniversez 11 ani de la cununia religioasa:)


 e un 1 iunie frumos, asa, ca tot ce se intampla in jurul meu.
 am mari emotii, dar cand ai asa prieteni care te destreseaza instant, ce mai poti cere in plus de la viata?

Despre prima dată

Viața e o continuă primă audiție, fiecare clipă aduce o trăire nouă, dacă știi să o recunoști și să nu lași să treacă pe lângă tine surpriza , mirarea, entuziasmul și sentimentele, oricare ar fi ele, bune sau rele.

În general ne amintim senzațiile cel mai pregnant, pentru că ele sapă în memorie riduri adânci, profunde, crează timp și lărgesc spațiul. Prima iubire, prima problemă,  primul sărut, primul copil, prima depresie, primul succes....

Dar în cazul compoziției, trecerea de la idee la materie se face în mai multe feluri, odată este traseul propriu, tu cu tine, calea de la inimă la foaie, și apoi spre interpret, și apoi momentul în care se oficializează, în care se confirmă cumva faptul că nu o faci degeaba, pentru că, iată, se tipărește la o editură, într-un cadru serios, în curând afiliat organismelor internaționale care se ocupă cu astfel de treburi.

Trăim într-o lume în care astfel de realizări pragmatice sunt necesare pentru a putea transmite mai larg structurile intime care te determină să scrii muzică.
Asta face ca lansarea oficială a CIMRO să fie nu doar salutară, ci și fericită, pentru că România ascunde diamante muzicale uriașe, ce merită să fie trecute pe harta lumii.

Pentru mine a fost prima partitură tipărită și e o onoare să se întâmple tocmai în acest context.
Mai ales odată cu tiparirea unei partituri de Tiberiu Olah, necântată, neștiută, descoperită în acel dulap proverbial care nu avea niciodată cheie, stătea să cadă și adăpostea comori ale catedrei de compoziție. Pentru mine, oricare ar fi acum aranjamentul UNMB, sala 71 va rămâne sala lui Olah, locul în care am devenit mare parte din ceea ce sunt azi, sub îndrumarea lui și apoi sub îndrumarea dragei mele Doina Rotaru, discipolă a aceluiași compozitor profesor (știți bine că Olah nu suporta cuvântul maestru).

Sunt lucruri care s-au dat mai departe într-o manieră romantică, directă, savuroasă de multe ori.
E timpul să le dăm mai departe structurat, suveran, cu conștiența valorii lor.

Prima dată când muzica mea capătă formă oficială. Un moment de neuitat, cu o audiență de excepție. Lirism și organizare în același timp, prin idealismul și munca Dianei Rotaru și știința/inițiativa lui Dan Dediu, rectorul UNMB. La multe partituri tipărite și CD-uri imprimate, nouă, tuturor:)

Compoziția ca naștere

A fost o săptămână agitată, angoasată, încărcată.
Nașterea unei noi muzici se termină abia după ce s-a cântat ultimul sunet.
Concepția doare, dezvoltarea doare, repetițiile sunt similare contracțiilor, expulzia e momentul primei audiții.
E un proces solitar, în care ai totuși mare  nevoie de celălalt. Ansamblul e ca o echipă de medici și moașe, care fac totul ca nașterea să decurgă bine.
Trebuie multă încredere, multă înțelegere, multă empatie, și mai trebuie acea persoană specială pe care să te bazezi, în mâinile căreia să-ți pui sufletul și să știi că e în siguranță.
În cazul ÎncerCantatei, a fost un drum cu dublu traseu, odată responsabilitatea la mine, față de Diana, cea care m-a rugat să scriu o lucrare, față de text,  în timpul concepției și dezvoltării, momente în care am fost investită cu acea încredere despre care vorbeam,
apoi nașterea,  eu spre Lucian Beschiu, dirijorul ansamblului SonoMania, cel care a ținut totul în frâu, cu inteligență și sensibilitate, și spre Veronica Anușca, soprana minunată care a intrat în această muzică total, complet, atât de profund încât a surprins-o și pe ea. Ne-a luat cateva minute bune să se oprească din tremurat :)

Pe măsură ce se îndepărtează momentul T0, revine rațiunea și revine detașarea, și începe adevărata muncă, crearea unei vieți frumoase pentru noua lucrare. E un proces de perfecționare continuă, exact ca la munca de părinte. Cred ca studiul compoziției și trărilor compozitorilor ar fi un bun workshop de parenting :)

La final, sunt epuizată și energizată în același timp, am lăsat aburul primelor impresii să se risipească și stiu bine ce am de făcut.
Trebuie să mă repar după această expulzie, să mă pregătesc pentru următoarea concepție, să rămân concentrată, pentru că doar așa pot șlefui acea lumină interioară spre care tind, pe care o simt, pe care o cunosc.

Ce am invatat de la Richard Wagner

La 200 de ani de la nasterea sa, lumea muzicala il sarbatoreste pe Wagner,  unul dintre cei mai fenomenali si controversati compozitori care au trait vreodata.
Fenomenal pentru inovatiile sale, pentru crezul sau intens in drama muzicala, pentru ardoarea cu care si-a lucrat fiecare silaba a libretelor si fiecare treizecidoime de muzica.
Controversat pentru opiniile sale cam rasiste, pentru viata sa tumultoasa, pentru proverbialul sau orgoliu si egoism, controversat din cauza  oribililor care s-au folosit de muzica lui pentru a infaptui crime odioase.

Dar lectia lui Richard Wagner e subtila si profunda. Este compozitorul care confera zeilor trasaturile omenesti cele mai pregnante. Suferinta nu ii ocoleste nicio secunda, sunt victime ale mandriei si lacomiei, sunt artizanii celor mai grozave sau abominabile fapte.
Este compozitorul care daruieste eroilor sai o tarie de caracter impresionanta. este compozitorul cel mai crud totodata, pentru ca desi a cantat iubirea ca nimeni altul, toate povestile sale de dragoste sfarsesc lamentabil. Atentie, nu si iubirea, care e vesnica si vie, in pofida mortii,  despartirilor, a licorilor fermecate si a interventiilor malefice.

Alta lectie este umplerea spatiului muzical. Leit-motivele wagneriene se comporta ca pasii unor spirale. De fiecare data cand se schimba armoniile, pasul spiralei se mareste, iar spatiul se dilata. Acelasi leit-motiv adus in alt context armonic plaseaza auditoriul intr-o zona de confort, cu ajutorul memoriei, amplificand totodata perceptia temporala asupra muzicii parcurse. „ Acum” se suprapune cu „atunci”, un exemplu perfect pentru a demonstra teza mea despre polifonia de timpuri si afecte.

Lectia timpului e si ea majestuoasa la Wagner. Compozitorul care a lucrat decenii la Tetralogie. Compozitorul care a cunoscut mai intai insuccesul si abia apoi gloria, fara a renunta la crezul sau. Compozitorul care a scris monumental, cu rabdarea partiturii. Si cu hachitele vietii de zi probabil...
Compozitorul care a avut maretia de a scrie doar ce conta pentru el. Un fel de lectie de moralitate interioara daca vrem.

Cel mai important pentru mine ramane insa faptul ca de la Richard Wagner am invatat sa iubesc opera. Gen pe care il consideram pana la 22 de ani  usor tangent evolutiei mele muzicale. Tineretea plina de energie si greseli :)

Ni se par foarte de demult acum 200 de ani. Acum 30 si ceva se nasteau cam toti cei care citesc acest blog. Unde au trecut? Cum de s-au dus asa de repede? Cei 200 nu sunt asa de indepartati nici ei...
Grandoarea vietii, a iubirii si a mortii nu a putut-o surprinde mai bine niciun altul.
In curgerea sa infinita.

Va las cu un interludiu din opera favorita a lui George Enescu, Siegfried.
Nu stiu daca e si opera mea favorita, dar leit-motivul lui Siegfried este, pur si simplu are o generozitate si o versatilitate imposibil de descris in cuvinte.
aici leit-motivul



Iar aici drumul lui Siegfried prin cercul de foc, spre marea iubire, spre marele eroism, Siegfried, cel ce nu cunoaste teama, rautatea, meschinaria.

http://youtu.be/jrr72oPGkzc

se apropie :)

In curand se implinesc 5 ani de blog. Am sa scriu curand ce inseamna ei pentru mine, deocamdata sunt contra cronometru.
Am dat mult creativ pe alte planuri, asa ca nu am nicio idee, cum sa sarbator(esc)im.
Ce ati vrea sa facem?
Un giveaway?
Bem o limonada impreuna?
Altceva? Astept cu nerabdare idei :)

InnerOut of Heart

Nu poți studia problematica timpului și a memoriei fără să te lovești de spirală.
Timpul circular, eternele reîntoarceri, traseele amintirii, afectelor.

În muzică e foarte des întâlnită această formă spiralată, cu pasul egal sau inegal, îndreptată către exterior sau către interior. Aș putea spune că există în fiecare compoziție pe care am scris-o.

Mă gândesc la intensitatea sentimentelor care parcurg spirala, chiar dacă de la un pas la altul se schimbă și condițiile în care acestea au apărut.
Mă mai gândesc și la punctul de origine, care rămâne misterios, oricât încercăm să îi analizăm și să îi precizăm momentul zero.

Dacă nu ar exista spirala, m-aș speria de atâta dragoste, de atâta tărie, de atât de multe trăiri care se luptă să iasă la suprafață, uneori în detrimentul micului echilibru burghez spre care tindem vrând nevrând.

Infinitul spiralei mă liniștește. E timp și e spațiu pentru tot. Limitat omului, nelimitat inimii sale.

je reviens toujours

ma asteapta lucruri tare frumoase acasa.
e un intreg poem si la Bucuresti, chiar si in scara blocului.
sa plutim, zic.