Autoportret la Susai

Revad locuri dragi dupa mult timp si ma intristeaza schimbarile, interventia nesabuita a omului. Solutia e sa ma pun mai repede in forma ideala, pentru  a relua mersul pe colcaurii nestiuti de multa lume, acolo unde nu-s nici masini, nici ATV-uri in inima muntelui.

   26 octombrie 2013

    ©Sabina Ulubeanu

Fiecare cu scheletele sale, cu dulapul sau

Acum cateva zile am am descoperit un studiu excelent despre memorie si despre cum psihicul uman are uimitoarea capacitate de a resecrie amintirile negative, traumatice, ca ne putem vindeca, desigur, cu ajutor.

Asa ca ieri, cand Ana -Maria Nastase m-a invitat la conferinta „Fii Bine cu Tine”, organizata de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei, nu m-am mirat, deja stiu ca nu exista prea mari coincidente , sau, mai bine zis, ca totul este coincidenta, in sensul de intalnire, de incidenta comuna a fenomenelor.
Ma bucur ca preocuparile pentru sanatatea afectiva incep sa depaseasca statutul de terapie personala, si mentalitatile invechite, cred ca aceste manifestari publice sunt necesare pentru toti cei care au ceva nerezolvat, dar se tem inca de „gura lumii”, de conceptia„ esti nebun daca mergi la psiholog”.



Seminariile se anunta extrem de interesante. Asa ca voi copia aici comunicatul, invitandu-va cu drag sa participati.

 
-->

Fii Bine cu Tine – trauma psihică nu înseamnă o sentință la nefericire

Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) anunță organizarea conferinței Fii Bine cu Tine, în data de 2 noiembrie 2013, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Evenimentul este parte a Conferinței Naționale de Psihotraumatologie, ediţia a II-a, și va avea tema ”Fii bine cu tine în cuplu, în familie, cu copiii”. Sunt invitați să participe toți cei care își doresc cunoaştere ştiinţifică de calitate, în termeni ce pot fi înţeleşi şi, mai ales, aplicaţi ulterior în viaţa lor.

“Viaţa multora dintre noi cuprinde şi experienţe dificile sau traumatizante, cum ar fi conflicte, separări, abandon, neglijare sau, cele extreme: decese, accidente, catastrofe naturale, războaie. Urmele acestora par de multe ori invizibile, dar sunt reflectate în blocaje, nereuşite, durere sufletească sau exagerări în diverse zone ale vieţii de zi cu zi. Atunci apare suferința, și senzația că trebuie să „rupem” din noi ca să ne putem descurca.”, afirmă Diana Vasile, Președinta Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT). Deși este un subiect despre care în general nu se vorbește, se estimează că peste jumătate din problemele emoționale și psihice ale oamenilor au legătură cu traumele, așa cum le-am descris mai devreme. „Ne dorim să transmitem un mesaj clar: trauma psihică în sens larg este o experiență pe care peste 70% din populaţia adultă a acestei planete o trăiește sau a trăit-o. Este parte din viaţă, dar nu înseamnă o sentinţă la nefericire. Consiliem la ISTT oameni care au trecut prin acest tip de experiențe, așa că știm că efortul de a se angaja în terapie merită, pentru că viața după traumă poate fi mai plină de sens, aduce un plus de cunoaştere de sine, de putere și vitalitate”, spune Diana Frazzei, vicepreşedintă a ISTT.

ISTT a inițiat conferința Fii bine cu tine pentru a oferi oamenilor prilejul de a descoperi cum să-şi facă viaţa mai bună colaborând cu psihologi specializați în lucrul cu trauma. Fiecare persoană din sală va putea înţelege cum trauma afectează viaţa,  va afla despre moduri în care poate limita impactul ei, ce influență pot avea experienţele traumatice timpurii în relaţia cu partenerul de cuplu, sau cum poate creşte în copiii săi capacitatea de a face faţă încercărilor vieţii.

La conferința Fii Bine cu Tine publicul va întâlni cu 9 psihologi experimentați care vor conduce 2 sesiuni plenare interactive și 6 ateliere de lucru.  Conferința va fi deschisă de Bogdan Cezar Ion cu prelegerea Podul de piatră s-a dărâmat și va continua cu o serie de 6 ateliere desfășurate în paralel, două câte două.

În prima sesiune de ateliere, participanții vor putea afla alături de Ovidiu Roșca despre Cum ne putem proteja copiii de traume pe internet, sau despre cum funcționează dinamica unei familii, alături de vicepreședinta ISTT, Carmen Ragea (Dominoul sufletesc al familiei). Apoi, Cătălin Nedelcea și Iulia Ciorbea vor investiga împreună cu participanții Cât de greu atârnă bagajul trecutului personal în relația de cuplu?, iar împreună cu Irina Țepuru părinții vor învăța să comunice cu copiii foarte mici (La o șuetă cu bebelușul tău). În cea de-a treia serie de ateliere, Anca Hașegan va explora moduri în care relația cu mâncarea este influențată de trauma personală, abordând tema Terorismul alimentar în familie, iar Iulia Lăzărean va prezenta exemple despre cum poate psihoterapia să ajute copiii cu dificultăți de învățare și cât de important este ca familia să facă echipă bună cu terapeutul.

În încheiere, Diana Vasile, președinta ISTT,  va prezenta Aventura lui Împreuna cu Separat, sau despre cum putem să împăcăm două nevoi aparent contradictorii.

Conferința Fii Bine cu Tine are loc sâmbătă, 2 noiembrie, la sediul Facultății de Psihologie și Științele Educației (Șoseaua Panduri nr 90). Înscrierile se pot face online, la numărul de telefon 0735 226 936 sau la conferinta@psihotrauma.ro. Tariful este de 120 de lei.

Partenerii media ai evenimentului sunt Radio Itsy Bitsy, TVR, revista Avantaje, revista Psychologies, Senso TV Sănătate. Evenimentul este susținut de Editura Trei și Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.

Fii Bine cu Tine este un eveniment din cadrul Conferinței Naționale de Psihotraumatologie, organizată de ISTT și aflată deja la cea de-a doua ediție. Mai multe informații despre Conferința Națională de Psihotraumatologie, Conferința Fii Bine cu tine și despre ISTT pot fi găsite la www.psihotrauma.ro

Despre Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT)

ISTT este o asociație profesională interdisciplinară înființată în anul 2010 care își propune să promoveze cunoștințe despre traumele psihice și să ofere ajutor psihologic celor care au nevoie de el. Concentrându-se pe profesionalism, colaborare și eficiență, echipa de psihologi care susține și dezvoltă acest institut are convingerea că traumele psihice reprezintă mult mai mult decât perioade de durere sufletească și suferință emoțională; trauma psihică este o importantă sursă de învățare și de evoluție personală. Pentru mai multe informații despre ISTT, accesați www.psihotrauma.ro sau https://www.facebook.com/IsttTratamentulTraumei

Contact:

Ana-Maria Năstase

pr@psihotrauma.ro

0743 090 892

Cand construiesti o casa...

... orienteaza ferestrele spre sud.

O poveste experimentala despre cele trei deschideri spre lume: fereastra, usa, media.

Un film mut de scurt metraj de Mirona Radu, muzica Sabina Ulubeanu.
Interpreti: Octavian Moldovean -flaut, Maria Chifu- fagot, Raluca Stratulat- vioara, Tamara Dica- viola, Bogdan Popa-cello, Darie Nemes-Bota- didgeridoo.
Dirijor: Gabriel Bebeselea

 Imprimare live din cadrul InnerSound New Arts Festival, editia 2, Mysterium.

Declarație într-un octombrie luminos

2013. Și un Octombrie în care am aflat ce mi-a lipsit atâta timp.
 În urmă cu 4 ani urcam cu Ghe în sling spre Verdeață, Valea Alba.
Cu greu, fără sa știu de ce e greu. Un chin a fost acea tură. A fost ultima până de curând.

Acum, când îmi vine ușor chiar și oboseala fizică, când nu mi-e teamă de reluarea acestui minunat efort, nu-mi vine să-mi cred eu mie și nu pot să nu mă bucur și să nu văd în fiecare plimbare de după amiază urbană sau în fiecare pas pe potecă un semn binecuvântat și o atenționare fățișă de a păstra ce e de păstrat.

Mi-a lipsit muntele. Mi-a lipsit echilibrul pe care mi-l dă chiar și o excursie foarte mica. Uitasem de anii în care înghesuiam în 5 zile cantități enorme de teme și compoziții doar ca să pot fugi pe munte în weekend. Uitasem cum fiecare depășire de limite acolo sus îmi dădea tăria de a înfrunta Bucureștiul cu problematicile lui haotice. Uitasem că acolo sunt eu cea dincolo de social, medical, artistic sau organizatoric. Uitasem, cum tare tare frumos am auzit sâmbătă din glasul unui copil minunat, de „Instinctul meu de Montagnard”.  Mulțumesc, L! :)


Acum un an pe vremea asta credeam că s-a închis bucla. Ei bine, nu. A mai urmat un an foarte frământat, foarte bun, nimic de zis :), dar în care am avut mai multe întrebări decât răspunsuri. Pentru că încă nu aveam acces, în prelunga mea convalescență, la ceea ce mă pune în adevărul intim al ființei mele. Nu-i nimic, am învățat că vindecarea e mai lungă decât credem și că punctul de sprijin nu poate fi decât acela în care te-ai descoperit pe tine din adolescență.

Pentru că, da, memoria are o forță teribilă. Vindecătoare și răscolitoare în același timp. Așa că acum e momentul să trăiesc ce-am scris la doctorat :). Doar că în loc de a construi timpul muzical, am să reconstruiesc autenticul meu timp afectiv. La locul meu. Treptat.
Adica mai puțin pe blog și mai mult afară.
Nu abdic de la Armonii, dar dacă o să trag chiulul, e din cauze bune.
Și fotografii am să mai pun, oricum.

Nu e un rămas bun. Dar abia acum am aflat că mi-a fost dor de mine..:)

Forța gingășiei

Se spune despre femei că au cultura amănuntului. Că înclinația lor naturală e de a avea grijă de lucrurile mici, aparent neimportante, dar totuși vitale pentru cei din jur,  că trăiesc prin și pentru detalii, dându-le extra-semnificație.

E mult adevăr aici, dar când mă gândesc la muzică,  aceste considerații mă fac să zâmbesc, ar însemna că toți marii creatori ai acestei lumi au „suflet de femeie”, indiferent cărui sex aparțin.
Pentru că nu există mai mare  aplecare spre detaliu ca în artă. Acolo unde inima trebuie să fie perfect aliniată cu mintea, unde ideea mare, puternică, clișeistic numită  „bărbatească” :),   există în fiecare notă, tușă, pixel, gest  sau milimetru cub, la fel ca sentimentul intens, cel fără de care nimic valabil nu se poate naște.
Calea de la simțire și idee până la materie e lungă, plină de obstacole tehnice sau afective, și, mai ales, e un continuu contrapunct, o polifonie în care se suprapun mai multe „voci”: intelectul, trăirea specifică operei, lupta cu sinele și, cel mai important, dragostea pentru fiecare detaliu.
E un proces care, paradoxal,  face din cel mai aprig artist o ființă tare gingașă. Există o delicatețe a observației, o tandrețe a muncii propriu zise, desigur,  și o enervare sau o iritare inerente travaliului,  compensate de acest imens dar care este gingășia.
Se poate spune că un creator nu face altceva decât să transcrie ce primește acordându-se la niște frecvențe doar de el receptate. Nu o poate face fără să iubească fiecare atom al existenței. Bucuria si suferința deopotrivă. Doar așa poate observa neobservabilul, doar așa poate transforma simplul în complex și complicatul în limpede. E un mare consum de energie, dar care dă roade vulcanice, nu poți primi atâta energie vitală fără să cheltui energie.

Toată știința, cultura, tehnica sunt subînțelese. Nu există creație în lipsa lor. Și sunt profund potențate de câte un mic amănunt care iese în cale neașteptat. Gingaș, delicat, tandru. Fără de care o idee se pierde ușor în halda de steril a minții. Nu ne putem baza doar pe răceala intelectului pentru a crea. Sau pentru a exista. Gingășia are o forță teribilă: e contrapunct în observație, dă adâncime spiritului și lejeritate materiei.

Ca un picior de copil ivit în cadrul cu bucata de lumină efemeră,  încălzind delicat toate cotloanele sufletului  într-o dimineață foarte rece de octombrie.

Educatie si regulamente

Am deschis blogul si l-am lasat asa jumatate (3 sferturi) de zi. Timp in care desigur, am facut multe alte lucruri. Concrete, mici, dar din cele care compun partitura vietii. Si intrebandu-ma totodata daca are sau nu rost sa scriu.
Daca vocea mea nu va fi doar inca una din corul vaicarelilor..sau in cel mai frumos caz, acompaniatoare a vreunei cafele de dimineata sau de dupa amiaza ploioasa, in care se rasfoieste internetul.

Si totusi, nu pot sa tac.
Si cred ca niciun parinte nu ar trebui sa taca.
Nu, nu ma voi referi la vreun scandal monstruos, sau la vreo situatie iesita din comun. Nici la banii pentru atatea materiale auxiliare...nici la altele de genul acesta, indelung dezbatute.
Ci la un simplu si totodata extrem de vital aspect al vietii de scolar in Romania.
La faptul ca educatia copiiilor in scolile de stat nu presupune centrarea pe elev, ci pe sistemul oficial pe care il reprezinta...

Clasa pregatitoare a lui Gheorghe e pana acum o surpriza destul de placuta, pentru ca etichetatul meu anxios si necooperant (cred ca va amintiti episodul neplacut de la evaluarea din aprilie)  e unul dintre cei mai cuminti si activi copii din clasa lui, si ne plange dimineata ca vrea mai repede la scoala si e trist ca acuma, racit, cu tuse si la cod portocaliu de vijelie nu l-am trimis in clasa.
Sofia pare sa se descurce in primele saptamani de clasa a 5-a, o clasa cu un nivel extrem de ridicat, nu stiu daca va fi de premiul 1 la olimpiadele de matematica, dar cu siguranta va fi bine, a inceput cu note de 10 si sper sa aiba resurse de energie pentru un prim an cu multe schimbari pentru ea.
Sunt mandra de ei, de amandoi. Desi crescuti foarte liber, au capacitatea de adaptare buna si o anume intelepciune pentru care nu stiu daca avem, noi parintii, vreun merit.

Ceea ce ma ingrijoreaza este , in ciuda adaptabilitatii lor, increngatura in care trebuie sa supravietuiasca.
Aceste randuri mi-au fost provocate de banala si extrem de lunga citire a regulamentului de ordine interioara, la sedinta cu parintii.
Care e un sir interminabil de posibile infractiuni savarsite de copii (inteleg si nu contest), si un sir chiar mai interminabil de....sanctiuni. De metode prin care scoala se apara impotriva oricarei raspunderi. Am asteptat jumatate de ora pana sa aud cuvintele magice „ se contacteaza parintii”. Alte 15 pentru o singura mentionare a si mai magicului „se consulta psihologul scolii”. Si asta doar la agresiunea verbala, la cea fizica prima pedeapsa e 3 puncte scazute la purtare, apoi mutare disciplinara, apoi politie.
Apoi, a urmat un sir inspaimantator de intrebari cu privire la concursurile scolare. La goana dupa diplome. La nedumeriri de genul„ daca copilul meu are media 8, de ce sa nu se duca la Olimpiada?, adica la ideea de competitie total prost asimilata. Indreptata spre adunarea de distinctii mai mult sau mai putin importante, si deloc spre ce si cum stie copilul. ca si cum vorbim despre un produs pe care mai tarziu trebuie sa-l vindem, asa ca adunam acreditari.

Sa nu fiu inteleasa gresit. As fi foc si para daca ai mei copii ar fi agresati si nu s-ar intreprinde nimic in privinta asta.
Dar sunt si mai foc si para pentru faptul ca scoala nu cauta cauzele, ci doar pedepseste efectele.
 Si asta la nivel declarativ, oficial.
 Da, nu sunt bani, nu sunt resurse. dar tu, ca institutie, sa nu pui in prim plan copilul ca fiinta intreaga, complexa, macar la nivel de regulament interior, mi se pare cea mai crunta dintre toate cruntele realitati ale invatamantului romanesc. Pe scurt, din punct de vedere oficial, educatia academica e complet rupta de ceea ce ne face sa fim oameni: compasiunea, curiozitatea fata de celalalt, puterea de a fi direct, sincer, interesul real fata de cel de langa tine. Dimpotriva, cum spune Solomon Marcus, aceste porniri firesti sunt rapid omorate, ridiculizate. Repet, deja de la nivel declarativ, oficial!

Sper ca in realitate, lucrurile stau un pic altfel.
Sper ca pana la urma sa primeze faptul ca suntem toti cu doua urechi, un nas si o gura, si avem un scop comun, sa facem lumea mai buna prin copiii nostri.
Nu de alta, dar n-am sa pot considera vreodata ca profesorul nostru-stapanul nostru. N-am considerat-o nici cand am fost eleva sau studenta, nici cand am predat, cu atat mai putin cand e vorba de ce am mai drag pe lume.
 De ce?
 Pentru ca cel mai mult in viata conteaza integritatea emotionala.
 Stima de sine.
 Increderea si atasamentul.
 Toti factorii care fac un om sa fie OM, adica sanatos pe dinauntru, deschis, disponibil afectiv si intelectual.
De aceea, ceva aparent minor, cum ar fi  ca un regulament oficial sa puna in prim plan lista de sanctiuni in defavoarea consilierii, mi se pare devastator. Contrazice in cele mai intime aspecte notiunea de educatie. Si e simptomatic pentru tot ce se intampla in societate: de la scoala la strada si la diverse institutii.
E unul dintre putinele cazuri in care, bine aleasa,  forma ar putea sa se rasfranga asupra fondului. Pentru ca luat in sine, individual, profesorul roman nu e un monstru. Ba dimpotriva.  Profilul profesorului roman obisnuit  e acela al unui om infrant de viata, blazat, desi inteligent. Doar cei ce se suie in capatul lantului trofic al invatamantului emana bunastare. Bunovointa doar cei care traiesc din alte resurse decat scoala, ori dispun ei insisi de resurse emotionale extinse. Pasiune din ce in ce mai putini.
Si de multe ori din aceea caraghioasa, care implica 100 de diplome si „cel mai bun produs, elevul X”.

 E trist, pentru ca tot ce intalnim in viata ne influenteaza.  Tot ce facem e intersectia multiplelor interactiuni pe care le avem cu ceilalti. Sigur, succesul ramane personal, dar tot restul, infinit mai consistent, nu ne apartine 100%. Suntem interconectati vrand nevrand si , pana nu putem alege singuri, relationam in scoala.

 Dupa primele trei zile, mi-am intrebat copila ce impresie i-au facut profesorii. Mi-a raspuns usor ironica: Mama, tu nu stii ca la inceputul anului toate doamnele sunt dragute?

Poate ca o abordare mai relaxata si naturala a ideii de greseala, de abatere, poate atentia indreptata inspre copil si nu inspre protectia scolii, spre interactiunea reala cu tinerii elevi  ar ajuta „doamnele” sa fie dragute tot timpul anului.

Stim ca nu sunt bani. Stim ca educatia este scumpa. Dar lipsa unei reale educatii ne va costa mult, incalculabil de mult mai scump.

Galben de festival Enescu

©Sabina Ulubeanu 2013

Cronicar la festivalul Enescu.

Am scris mult si tehnic despre Tetralogia din acest festival Enescu. Si despre alte cateva concerte, repetitii sau conferinte.
Ultima cronica a aparut si in Adevarul, integral pe site, fragmente in ziarul tiparit.
http://adevarul.ro/news/festivalul-george-enescu/gotterdammerung-memoria-uitarea-forta-unisonului-1_524531e5c7b855ff56cf264b/index.html

As fi avut si mai multe de spus, concertele traite cu un carnetel in mana au fost tare intense! dar si-asa am incalcat toate regulile jurnalistice, n-am respectat vreodata numarul de caractere, m-am atasat de toate titlurile mele, am ras nedumerita, apoi usor iritata si in final foarte libera :) cand s-a schimbat unul, am pastrat nota personala in fiecare silaba, uneori m-am considerat la teza de doctorat, alteori aici, pe blog, ca si cum vorbeam in tonul meu obisnuit despre alaptare, copii fara etichete, anemie hemolitica sau dramele vreunei compozitii neterminate, am dat drumul si la pasiune, si la stiinta, si la ironie, si la superlative, si la observatii obiective. Cu marea sansa de a fi incurajata sa fiu eu insami.
Si in general, am invatat foarte foarte multe scriind in aceste doua saptamani frumoase. Am invatat sa ascult si prin prisma celui care trebuie sa scrie despre concert, atentia mi s-a ascutit si am capatat deodata mult mai multe idei pentru....compozitie, evident, dar cel mai important, am cunoscut oameni teribil de frumosi, alaturi de care a fost o reala placere sa lucrez, sau sa-i povestesc, sau sa fiu pur si simplu in preajma lor.

Fotografia compozitoarei-cronicar, nonconformista, pasionata in sala si back stage, si cam wagnerian-obosita :)

© Cornel Brad 2013

De ce nu mai scriu pe blog (titlu furat de la Badici )

Pentru ca scriu cronici pe site-ul festivalului Enescu, si e o mare bucurie sa fie dorite  asa cum simt eu, personale, scrieri in care ma investesc 100%, ca aici doar ca un pic mai academice, dar si eu sunt academica:)

http://festivalenescu.ro/news/bucurestiul-creativ-palatul-justitiei-din-bucuresti-in-haine-de-festival
http://festivalenescu.ro/news/antonio-pappano-si-tineri-la-repetitii-un-program-liternet-ro-in-colaborare-cu-festivalul-enescu
http://festivalenescu.ro/news/das-rheingold-o-seara-sublima-intre-blestemul-aurului-si-puterea-iubirii
http://festivalenescu.ro/news/die-walkure-polifonia-timpurilor-si-afectelor
http://festivalenescu.ro/news/bucuresti-creativ-gigi-caciuleanu-la-festivalul-ideilor-libertate-respiratie-precizie
http://festivalenescu.ro/news/siegfried-pasiune-teama-identitate-si-destin
http://festivalenescu.ro/news/gotterdammerung-memoria-uitarea-si-forta-unisonului
http://festivalenescu.ro/news/evgeny-kissin-lumea-privita-printr-un-caleidoscop


 Si pentru ca Sofia deseneaza din nou  uluitor. Si nu e nevoie de vorbele mele pentru fetita mea post chagalliana si usor suprarealista.

Festivalul Enescu. Trombon la repetitie.

© Sabina Ulubeanu

http://agenda.liternet.ro/articol/17160/Sabina-Ulubeanu/Antonio-Pappano-dupa-12-ani-si-programul-Tineri-la-repetitii-in-Festivalul-Enescu-2013.html

Mirjam la 90 de ani. Sofia la 11.

Astazi Mirjam Bercovici implineste 90 de ani.
Traiti cu sens, cu energie, cu intensitate mai mare decat ar putea orice alt om duce. Nu pot lasa nemarcata aceasta zi.
Despre Mirjam am scris de mai multe ori, intuitia ei mi-a salvat viata, daca cineva nu stie cine e, poate citi aici.  Si apoi din link in link.

Sofia s-a nascut de ziua lui Mirjam. Impart cu bucurie aniversarea, le sarbatorim impreuna, se admira reciproc si se iubesc foarte mult.

Sofia mi-a daruit o noua viata, viata de mama. Mirjam mi-a daruit  sansa continuarii acestei vieti.
Le sunt recunoscatoare.

La multi ani Mirjam! La Multi ani Sofia!

Anna si Tabita

Eram in spatele scenei, in cea de-a 4-a zi de InnerSound.
Au aparut  delicate si fantomatice, dar totodata foarte vii si conectate , ele intre ele si ele cu ceilalti.
Au fost fotografiate de mai multi prieteni, nu aveam aparatul langa mine, dar vedeam cadrul cu inima si cu ochiul si simteam fiecare dara de lumina si de intuneric din el.

Am trecut peste timiditatea mea proverbiala cand vine vorba de a fotografia langa altii /ce fotografiaza altii si am fugit dupa aparat.
Am asteptat sa apara imaginea pe care o respiram deja vital, aveam nevoie sa fac acea fotografie.
Iar fotografia s-a intamplat in fata mea. De la sine. Firesc. Pentru ca m-am conectat la misterul lor, misterul maternitatii, al iubirii, al dependentei si al independentei. M-am conectat la abandonul total in bratele copilului si la abandonul total in bratele mamei.
M-am conectat cu Anna, noi, mame tinere si mame artiste, am admirat-o pentru cum integreaza copila in arta ei si m-am conectat cu mine, cea care l-am avut pe Gheorghe in brate tot concertul de deschidere al festivalului, pe Gheorghe ce atunci avea febra, iar eu aproape ca plangeam tacut in timp ce zambeam si faceam fotografii.

Va multumesc, Anna si Tabita, ca mi-ati daruit acest moment.

 © Sabina Ulubeanu 2013

Sabina. InnerSound

© Cornel Brad

Cornel Brad

Cornel Brad, fotograf, prieten,  ascultator de muzica clasică mai veche sau mai nouă si expozant la InnerSound #1 si  #2, si-a lansat in fine site-ul  foto mult asteptat de fani :)
Treceti un pic pe acolo, o sa va bucurati.
 http://cornelbrad.com/

si o descriere care nu a incaput inca pe nicaieri, dar ii sta bine undeva:


Cornel Brad fotografiază interesat de oameni și de interferențele subiective cu spațiul pe care personajele sale îl ocupă în mod direct sau subtil.
Observator volubil și sensibil, poate transforma o discuție într-un portret,  o poveste într-o imagine, un loc într-un sentiment.
Aș descrie muzica fotografiilor lui Cornel ca profund omofonă,  acorduri în succesiune  de funcții-stări incisive sau blânde, ce dezvăluie gradat fațeta pasionată a lumii sale interioare.

Dr. Sabina Ulubeanu, compozitoare și fotograf

© Sabina Ulubeanu, martie 2013

InnerTelegrame

Bucurestiul e cald si zgomotos si lipsa copiilor imi da fiori pe sira spinarii
Am alergat zilele astea cat pentru 6 luni
InnerSound e bine. e foarte bine ;) Invat continuu despre organizare, n-as fi crezut.
Eu sunt mai putin bine, cam ametita, cam obosita, cam nemancata (nu-i rau :D), cam foarte nedormita. Maine las motoarele mai jos.
La Bucuresti nu se vede luna. Nu stiu ince camera sa ma bag , ca nu o vad de niciunde. La Busteni era asa simplu! Ieseam din casa si gata.
La Bucuresti nu e aer. La Busteni era asa de simplu! Deschideam geamul.
La Bucuresti trebuie sa cumpar apa. La Busteni era asa de simplu! Dadeam drumul la robinet.

Am mai zis ce dor imi e de copii?

Inner, Inner feelings, toate se contopesc in muzica pentru film, pe finish, si abia apoi ma voi putea bucura.
De oameni, de prieteni, de fotografii, de sunete, de imagini si de toata creativitatea asta care domneste in jurul meu.

Si de luna...peste o luna.

InnerSound. We are here!

De ce existam? De ce suntem aici?
Pentru ca InnerSound e un festival necesar in Romania.
Pentru ca tinerii nostri creatori sunt minunati, indrazneti, calzi si deschisi.
Pentru ca tinerii nostri creatori sunt la fel de valorosi ca tinerii nostri olimpici, dar prea putin cunoscuti.
Pentru ca muncim timp de un an pentru 6 zile de bucurie auditiva, vizuala si sufleteasca.
Pentru ca ii aducem in Romania pe cei mai inventivi artisti internationali ai momentului.
Pentru ca nu mai trebuie sa plecati la Berlin/Viena/Paris sau New York pentru ultimele noutati din domeniul artei.
Pentru ca iubim traditia la fel de mult ca noutatea.
Pentru ca va oferim ca recompensa cele mai interesante creatii ale anului 2013, cursuri de initiere in marile idei muzicale si  compunem special pentru tine.

Avem nevoie de voi, de sprijinul vostru concret,  ca sa va puteti bucura de sunetul generatiei actuale.


 http://www.we-are-here.ro/p/innersound

Libelule si Sunete

noptile cele negre de la munte sunt albe in mijloc de august prefestival.
in afara de fortissimo si pianissimo din partitura in crestere,
sunt mai multe zgomote ce intregesc linistea noptii:
tunetele, cu ecou  sus, in stanci
ploaia pe acoperis, minunata
alarma unei masini care se incapataneaza sa se vaiete prelung
deodata  cantecelul unei jucarii de bebelusi, scoasa la iveala de vreun copilas, propriu sau din vecini
iar bizarul se desavarseste ziua, la amiaza, cand invazia de libelule, fiinte asa delicate ca descriere, devine aproape amenintatoare prin violenta si  neverosimil, si se mai izbesc de geamuri cu zgomot infundat, dar puternic totodata, ca un pianissmo al unei altiste care stie ca pianissmo de concert e altul decat pianissimo-ul din sufletul si mintea compozitorului.


caci trecerea de la sentiment, la idee si apoi la materie e fragila ca o libelula, si puternica doar numeric, prin adunare, coeziune de sunete libelule in partitura unei nopti transformate in zi : ascutite,  de alarma, sintetice, de jucarie pentru bebelusi si complicate, in portativele compozitoarei.

Copiii si retelele de socializare

In care Sofia explica unei colege de ce nu e bine sa ai FB si Google plus.
 Cu mentiunea ca„ publica, mama, asta as spune oricarui copil”

Sofia are 10 ani si 11 luni. Si nu. nu-si face blog deocamdata. Guest post-urile ei sunt doar pe perioada vacantelor, cand are mai mult timp pentru pasiunile ei : sa scrie si sa deseneze.

„Sa iti zic de ce nu e bine sa ai facebook sau google+.
1.facebook te face sa crezi ca vorbesti cu cineva, cand de fapt stai in fata calculatorului si citesti ceva, scrii un raspuns,citesti ceva etc.
2. Pe facebook freci menta pe net.(stai degeaba)
3. Pe facebook sunt oameni care se dau drept colegii tai si tu intr-adevr crezi asta si nu ma lua cu: "pai eu stiu ca de fapt nu e asa si imi dau eu seama" ca toti zic asta; iar apoi te iau de la scoala si iti rup un picior ca sa te puna la cersit si sa impresionezi oamenii cu piciorul tau rupt sa iti taie o ureche, o trimit prin posta la parintii tai si le cer o suma imensa de bani daca te vor inapoi, sau te duc in o tara straina si te vand, sau iti iau organele si le vand in spitale etc. etc.
4. Facebook provoaca dependenta ceea ce e chiar foarte grav, deoarece vrei numai sa stai pe facebook si iti pierzi dorinta de joaca si ideile
5. S-a dovedit stiintific(virgula) ca facebook dauneaza grav inteligentei(fara suparare dar am observat ca de cand aveai facebook aveai note mai mici decat deobicei)
Toate astea se pun si la google+.”

Scurt si la obiect.Tot Sofia

Zilele astea am nevoie de un buton de Switch, sa trec de la copii la organizare la compozitie si tot asa...nu-mi iese, e greu, imi place tare, dar nu reusesc sa nu ma plang.
Nu-i nimic, bine ca daca ii gnor eu, nu ma ignora ei pe mine, e unul dintre multele bilete pe care le primesc, timpii cu ei sunt furati, cate o imbratisare in timp ce raspund la vreunul dintre cele 201 mailuri pe zi (le-am numarat ieri, astea erau doar de bussines, restul nu se mai pun), dimineata in timp ce imi fac cafeaua imi povesteste ce a visat noaptea, cand nu mai pot si nu mai pot il chem pe Ghe la o tura de imbratisari si glume sau o pun sa-mi scrie o poveste sau o adeverinta de cea mai rea mama din lume :)

Dar tot mama denaturata se cheama ca sunt, cel putin pana la 2 septembrie....
Dar bine ca ei sunt in vacanta si viata le curge diferit, fara sa aiba nevoie de mine prea mult, cate-o mancare si cate o prajitura sunt de-ajuns, au prietenii de pe strada, muntele , bicicletele, trotineta , rolele, mama e oricum undeva unde poate fi deranjata oricand :) .....si mai au doua arme: iubirea si inteligenta.

 NU Uitati ca azi ESTE zi de gandire:)

Team InnerSound New Arts festival

Here you go, this is who we are :)

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.401087000003066.1073741843.343995392378894&type=1