Anul 33

Mă gândeam că aș putea face un bilanț al tuturor lucrurilor bune care mi s-au întâmplat din ziua în care am împlinit 33 de ani.  Mi-ar lua vreo 20 de postări pe blog. Am să revin totuși la final  cu câte ceva :)

Mă gândeam și că aș putea face o listă destul de consistentă de persoane care mi-au însoțit în mod pozitiv acest an, în care, după mulți ani, mi-am dat voie să mă uit la mine fără să simt panica, neîncrederea, angoasa din anii 30, 31 și 32.   Nu are rost, se știu ei foarte bine, le-am mulțumit deja și le mai mulțumesc odată.

A fost un  an în care am căzut considerabil :) în „păcatul” autoadmirației, stimulată de  anturaj și de recăpătarea sănătății, frumuseții, vivacității, entuziasmului și, desigur, ca reacție la trecut, la fiecare clipă în care oglinzile exterioare și interioare mă respingeau cu tărie, ca reacție la imposibilitatea justificată de a mă iubi pe mine însămi. Dacă am supărat/enervat pe cineva, îmi pare rău, dar sunt convinsă că e ușor de înțeles și de mers mai departe. În fond, pe încrederea în sine se poate construi ceva, pe lipsa ei, mult mai greu, cu încredere și calm înainte!

Anul 33 a fost, poate, din multe puncte de vedere, cel mai frumos an al maturității interioare.  În care am dat pe dinafară de  bucurie, veselie, iubire,  pasiune,  dar și melancolie,  reevaluări, stress.  Pe toate le-am întâmpinat cu uimire față de faptul că îmi pot permite să le trăiesc direct, fără spectrul bolii care să întunece și să alunge orice trăire.

Am spus că voi povesti totuși câteva împliniri personale, ei bine sunt dintr-o sferă ușor cam frivolă, extrem de copilăroasă, dar cu atît mai amuzant exercițiul de sinceritate cu ce m-a înveselit cel mai mult :). (Realizările profesionale sunt pentru LinkedIn)

          ·      Am învățat să merg pe bicicletă

          ·      Am slăbit 12 kg

          ·      Am învățat că e amuzant să folosești fardurile din când în când. Și ondulatorul :)

          ·      Bluze albe, geacă de motor, Converse și pantofi. Say no more. (Unless you say : de ce nu ți-ai luat și niște rochii?:D)

          ·      Am strâns aproape 200 de aprecieri la un album cu poze cu mine. Nu m-aș fi așteptat niciodată!!

         ·      Highlight-ul  și gluma anului : Sabina, îți stă foarte bine părul. Tandem de doi prieteni, fraza perfectă pentru destresat. Râd în hohote de fiecare dată :)

Într-o notă mai serioasă, anul 33 a început cu mine la masa de lucru pentru cele mai dragi înfăptuiri: compozitia și InnerSound. Așa se și încheie, în mijlocul muzicii și în mijlocul pregătirii pentru festival. Tot ce am mai bun și mai frumos pun acolo. Compoziția ca un act solitar, festivalul ca motor social, ce aduce împreună o echipă deșteaptă, trăznită, imaginativă,  din care sunt foarte mândră să fac parte.

Așa că, dacă mă întrebați ce vreau de ziua mea, am să vă spun negreșit că vreau implicare în ceea ce am mai drag: muzica și energia Inner transmisă spre voi.
Puteți vedea aici cam ce înseamnă asta, și promit că voi reveni cu detalii concrete în zilele următoare:

La final, după exercițiul de sinceritate frivolă,  și declarația de dragoste profesională, vreau să fac și un exercițiu de  naturalețe.  Să mă arăt așa cum sunt acum, la final de 33, fără ochelari, fără farduri, fără vreun decor  studiat.  Cu bucuria că mă pot privi fără să-mi fie frică.  Fără să-mi pese dacă sunt frumoasă sau urâtă, dacă mă avantajează cadrul sau nu.
Fără să mai am nimic de demonstrat. 
Pentru anul 34.

I am a rose

Cum era cantecelul ala?
Esti o floare, esti un crin, esti parfumul cel mai fin?

 Eu sunt un trandafir cam  tepos, ingropat in deadlines si refugiat in bucatarie, printre sandwichuri, salate, mancaruri de legume migaloase si premiere absolute in materie de aluaturi si creme de branza cu afine.
Si seara la trandafiri, cu bicicleta sau cu cea mai buna prietena in vizita.

Gata cu rasfatul, la treaba, doamna compozitoare.
Ca nici macar un Cheesecake nu iese fara un pic de muzica.

Parenting. De la Sofia.

-->

După cum vă spuneam, povețele  Sofiei se încheie deocamdată cu sfaturi pentru mame responsabile.
Eu am reușit doar 8 din 12. Voi ce rată a responsabilității aveți?:)

Cum să fii o mamă responsabilă:

1.      Hrănește-ți copilul cu mâncare sănătoasă. ☐

2.      NU angaja NICIODATĂ o bonă. ☐

3.      NU îți ignora copilul. ☐

4.      Petrece timp cu copilul tău. ☐

5.      Ieși cu rolele/bicicleta cu copilul tău. ☐

6.      Du-ți copilul la un curs la care să participi și tu. ☐

7.      Du-ți cât mai des copilul în natură. ☐

8.      Ai grijă să nu își facă prieteni niște golani. ☐

9.      La un moment dat, ia-i copilului tău un animal; sau dacă nu consideri că e bine să-i iei un animal, ia-i măcar o plantă. ☐

10.    Du-ți copilul într-o tabără.☐

11.    Nu-l lăsa pe copilul tău să stea prea mult la laptop sau la televizor.☐

12.    Du-ți din când în când copilul la controale de ochi, urechi, medicale și altele care nu știu cum se numesc.☐

Cum sa ai un magazin excelent. Ada-Sofia Ulubeanu

Sfaturi pentru micii întreprinzători de la Sofia, 10 ani și 10 luni.


-->

Cum să ai un magazin excelent:

1.      Trebuie să fii un vânzător calculat. ☐

2.      Trebuie să ai magazinul poziționat pe stradă într-un loc unde trece oricine chiar dacă vrea sau nu. ☐

3.      Trebuie să fie un magazin organizat. ☐

4.      Trebuie să fie un magazin intact. ☐

5.      Trebuie să fie un magazin frumos colorat și amenajat. ☐

6.      Trebuie să atragă atenția. ☐

7.      Trebuie să fie o vânzătoare drăguță și să zâmbească. ☐

8.      Trebuie să intri în vorba cu oamenii. ☐

9.      Trebuie să ai de toate: cărți, creioane, foi, felicitări, jocuri, puzzle, papuci, genți, șampoane, haine, agrafe, ață, ace de siguranță, șuruburi etc, nu neapărat în mare măsură. ☐

10.    Trebuie să așezi marfa în așa fel încât să fie mult spațiu.☐

Bifează cu x sau v.

 În curând, de mare interes, „Cum să fii o mamă responsabilă ” Nu părăsiți Armonii :)

Cum să fii un compozitor renumit. De Ada Sofia Ulubeanu

-->

Cum să fii un compozitor renumit:

1.      Trebuie să compui ceva ce nu a mai compus nimeni altcineva. ☐

2.      Trebuie să cunoști absolut toți marii compozitori. ☐

3.      Trebuie să ai mulți prieteni buni muzicieni, care să fie disponibili să îți cânte orice piesă și să își dea părerea sinceră. ☐

4.      Trebuie să compui ceva care să nu îți placă doar ție, ci și publicului. ☐

5.      Trebuie să îți faci publicitate. ☐

6.      Când îți faci publicitate, trebuie să ai cel puțin un afiș, un site și niște prieteni care să te recomande. ☐

7.      Afișul trebuie să fie multi-color, să atragă atenția; în niciun caz alb-negru. ☐

8.      Trebuie să ai un om care să-ți împartă fluturașe ☐

9.      Trebuie să dai concerte nu numai în săli de concerte, ci și în MULTE locuri publice. ☐

10.    Trebuie să ai MULTĂ inspirație.☐

Dacă ai bifat toate căsuțele,  ai mari șanse să devii un compozitor renumit.

Dacă nu ai bifat toate căsuțele, treci la treabă.

Sofia, 10 ani, 10 luni si 13 zile.
Eu va zic să stați pe fază, urmeaza episodul 2, cum să ai un magazin excelent.

Avioane

Glumind noi între noi, compozitorii, mai spunem câteodată că am vrea sa ne facem înțelese „avioanele”.
În fond, de asta s-a născut și InnerSound, ca să se vadă cu ochiul liber :) că muzica nouă nu-i nimic de speriat, ci doar de simțit și gândit fără filtre, mai liber, fără prejudecăți, de dat drumul la simțire mult mai direct.

Paradoxal, asta mi se întâmplă mie când zbor cu avionul. ma copleșesc cele mai adânci gânduri.
Anul ăsta, pentru prima dată, mi-am le-am notat  într-unul dintre carnețelele mele favorite ( am trei, cel cu  Modigliani, de la flautistul Mario Caroli, și, tot primite-n dar cu drag.  un Moleskine cu portative și unul micuț de matematică, bun de luat până și în tocul foto).
 N-am apucat să le scot la suprafață, dar azi am intrat oficial la lucru intens, și muzici pe lângă organizare, și s-au potrivit de la sine.

 Le redau:


„ 2 iunie 2013. Prima dată deasupra mării în avion. Eolienele olandeze în larg, sub nori. Ciudat peisaj monoton care m-a trezit dintr-o visare vecină cu somnul.
În primul zbor s-a întâmplat ce se întâmplă de obicei le decolare. Gânduri despre cât și cum iubim.
De astă dată despre diferența dintre te iubesc foarte mult și te iubesc de demult.
Diferența dintre ieșire din timp și proba timpului.
Poate că asta este muzica: expresia supremă a tuturor iubirilor. Cele care ard timpul și cele care îl venerează, îl construiesc și îl susțin”.

(Am fotografiat rândurile, care chiar  inaugurează carnețelul, în opoziție complementară cu ultimii bujori ai acestei veri)

O, dolcezza...

Nu stiu cum se face, dar conversii mei gri aproape ca ii vin ei, daca pune sosete, n-a ajuns inca la 36, e pe la un 35.5, dar cui ii pasa? Preadolescenta mea e foarte cool. Ce-i al meu e al ei, viceversa, hm, hm...:) oricum, abia astept sa ajung la greutatea mea standard (merg usor usor la tinta, fara excese, fara fortari) si ea sa creasca. Prevad un dezmat total cand ne vom controla reciproc garderoba. Dulceturi frivole, niste fete cu doar 23 de ani diferenta intre ele.

In rest, o dragoste profunda, pasionala, arzatoare.

„Vreau sa stai aici, cu mine tot timpul.  La mine-n pat. Sa fim noi doi. Sa pot sa  te pup si sa te mangai pe par si sa te tin de mana. Poti sa-ti iei si laptopul sa lucrezi, dar sa fiu cu tine. Te iubesc, te iubesc atat de mult. Doar ca  te rog sa aduci si telefonul, stii, am descarcat jocul ala cu monsthhri....”

n-am mai scris

Cum sa mai scriu aici ceva relativ interesant, cand ne luptam cu viroze si amigdalite toata familia, febre de valori inpronuntabile si dureri crancene de gat si de cap,
cand sunt de scris mailuri organizatorice in pauzele de la copii, zeci de mailuri pe zi,cu lenea nu se face un festival,indiferent ca esti la mare sau nu :)
Dar si cand esti harnic iti iese! Si oamenii iti confera incredere si sustinere si proiectul se contureaza minunat, iar InnerSound creste vazand cu ochii, si asta e o fericire mare de tot.

 Pana la noile anunturi, Like us on Facebook. Aveti de ce!!
 https://www.facebook.com/InnerSound.Bucharest

Sabina Ana-Maria Manolache si cei 2000 de euro

Update la Update :) banii pentru mica Sabina s-au strans in totalitate, plus ceva peste.  We did it !
 
Update. Am vandut fotografia! Fericita posesoare este Liana Serbanescu. Fereastra deschisa catre interior sa-i poarte noroc Sabinei, dar si Lianei. O bucurie foarte mare pentru mine :)


Astazi am sa va scriu despre Sabina Ana -Maria Manolache, despre alta Sabina decat cea care scrie aici pe Armonii, despre tiza mea de aproape 19 ani, un copil frumos, destept si , cu ajutorul nostru. al tuturor, un viitor copil norocos.

Am cunoscut-o pe Sabina in dupa amiaza zilei de 1 iunie 2013. Buna mea prietena, violonista Raluca Stratulat i-a fost diriginta, si, la o cafea, scriau cu totii diplomele de absolvire a liceului. O gasca de copii veseli, deschisi, inteligenti si intreprinzatori.   I-am placut instant si am remarcat-o pe Sabina, desigur, doar suntem tize, si pe prietena ei Maria.

Iata ca la o luna de la aceasta intalnire, aflu ca tanara flautista Sabina Ana-Maria Manolache, o eleva exceptionala, cu 10 pe linie in ultimul an de liceu, a fost admisa la Conservatorul din Maastricht la nivelul corespunzator anului 3 de studii si ca de bazele unei frumoase cariere internationale o despart momentan doar 2000 de euro, taxa de scolarizare pentru primul an de facultate.

Desigur ca am pus mana pe telefon si am vorbit cu Raluca, iar ea mi-a descris-o minunat pe fosta eleva, care i-a fost, practic, mana dreapta in anul de dirigentie la clasa  a 12-a, ceea ce, recunoasteti, nu se intampla prea des cu generatiile astea de adolescenti nabadaiosi si capriciosi despre care citim in ziare.

Ideea colectei publice  a fost initiata de prietena Sabinei, Maria   Elisabeta, iar prin Maria Coman a ajuns la mine.
Ada a scris pe blogul ei deja si povestea Sabinei e cunoscuta in mediul internautic. Atasez si eu la finalul articolului situatia scolara.
Ceea ce inca nu se stie e de ce trebuie tanara flautista sa plece la Maastricht, cum a ajuns acolo si de ce este foarte important sa o ajutam.

Povestea Sabinei e tipica pentru elevii romani de la liceele de muzica si explica  mecanismele prin care tinerii instrumentisti isi planifica viitorii ani de studiu.
Anul trecut, Sabina Ana-Maria Manolache a plecat la un curs de vara in Luxembourg, asa cum facea in fiecare vara. Aceste cursuri sunt tare importante, pentru ca te confrunti cu o realitate mai extinsa decat cea a liceului unde inveti, cunosti profesori, tineri cu aceleasi preocupari, inveti cele mai noi tehnici si extinzi repertoriul.  Am participat eu insami la cursuri de acest fel si au fost niste experiente minunate, de care astazi imi amintesc cu nespus drag.

 Ceea ce s-a intamplat la cursul de vara din Luxemburg a fost insa decisiv pentru Sabina. Acolo si-a intalnit viitorul profesor de flaut, Philippe Benoit, care a sfatuit-o ca imediat dupa terminarea liceului sa se inscrie la Conservatorul din  Maastricht. I-a explicat ca taxa pe un an este de 2000 de euro, ca nu au sistem de burse, ca ar fi bine sa gaseasca o sponsorizare din Romania.
Sabina a fost pe 18 iunie in Olanda,  a dat admitere si  luat examenul cu foarte mare succes.
Ce urmeaza?
Taxa trebuie platita cat mai curand, pentru ca pe 15 iulie Sabina pleaca sa definitiveze toate actele necesare inscrierii, sa gaseasca cea mai ieftina cazare, sa isi gaseasca ceva de lucru! pentru ca altfel nu se va putea intretine acolo. Familia Sabinei este una foarte modesta din punct de vedere financiar. Au facut eforturi imense pentru a o ajuta sa termine liceul, nu se pune problema sa o poata intretine in strainatate.
Dar aceasta tanara flautista este dispusa sa-si ia viata in maini si sa lupte pentru cariera ei. Nu vrea decat sa faca ce a facut si pana acum: sa invete foarte bine, sa studieze, sa concerteze si sa devina in fiecare zi un om mai bun decat in ziua precedenta, chiar daca asta implica sa isi ia chiar 2 joburi. Ar dori ca pe viitor sa ajute alti tineri flautisti sa mearga la cursuri, ar dori ca aceste mobilitati de studii sa devina o normalitate in spatiul romanesc.

In povestea Sabinei Manolache se regasesc multi tineri romani, dar diferenta este ca majoritatea isi permit cei 2000 de euro ca salt spre o noua viata.

Rar am rugat ceva in cei cinci ani de blog. Dar cand am facut-o, nu a fost in zadar. Am incredere ca nu e nici acum!
Asadar, va rog sa o ajutam pe Sabina Ana-Maria Manolache sa studieze la Maastricht, cu acel profesor pe care il simte providential, in orasul de care s-a atasat instant, in locul unde crede din toata fiinta ca viitorul ei va fi unul mai bun. Si odata cu viitorul ei, si al nostru, cei care vom putea auzi peste ani o flautista excelenta, despre care vom putea spune : Si eu am ajutat-o sa ajunga acolo unde e acum!

 Conturile in care puteti dona pentru Sabina sunt :

pentru lei: RO47INGB0000999903747660
pentru euro: RO30INGB0000999903747675, bic/swift: INGBROBU
deschise la ING Bank, pe numele Manolache Sabina.

cei 2000 de euro trebuie sa se stranga in cca  3 saptamani.

daca cineva isi doreste si o amintire in urma donatiei, eu pun la vanzare una dintre cele mai dragi fotografii, marime A4, caserata pe alucobond de 3 mm (printata la Square Media)
Pretul este 75 de euro. Procedura e simpla: dovada platii pe sabinapunctulubeanuatgmailpunct com, iar apoi ma inteleg cu viitorul proprietar sa ii parvina in cele mai bune conditii fotografia. Suport eu cheltuielile de transport in Romania, daca este cazul.
Este  fotografia simbol a primei editii InnerSound  si sper sa o ajute pe tiza mea Sabina sa isi indeplineasca visul.

si aici, situatia scolara a Sabinei.

Am rugat-o pe  buna ei prietena, Maria Zdralea, intiatoarea campaniei pentru Sabina, sa imi scrie cateva propozitii despre aceasta minunata tanara:

„ Pe Sabina am admirat-o intotdeauna pentru putere . Este cel mai puternic om pe care il cunosc . Este genul de persoana care face lucrurile sa se intample, nu asteapta sa ii pice din cer si nici nu se complace intr-o stare de banalitate . De aceea, munceste enorm pentru a-si atinge telurile in viata si nu se lasa niciodata doborata, desi de-a lungul timpului a  intampinat nenumarate piedici si dificultati. E un om MARE in toate sensurile, iar visurile si realizarile ei sunt pe masura . Sunt onorata sa-i fiu prietena si sa am ocazia sa stau pe langa un om de la care oricine ar avea de invatat o lectie de verticalitate morala, perseverenta, putere si generozitate .

Sabina este omul care in orice secunda ar da totul pentru oamenii din jur si de aceea cred cu tarie ca merita sa facem si noi la fel pentru ea .

Sa nu obligam un spirit MARE sa-si micsoreze aripile la nivelul posibilitatilor materiale... Haideti sa demonstram ca si in Romania visurile se pot implini !!”

vantul perfect

cand tii bine cafeaua, telefonul, aparatul foto, sticla cu apa, nu mai spun de ganduri, care se risipesc rapid, mai avantate ca toate pasarile si ca albul valurilor si mai puternice ca niciodata.
pentru ca e un an de cand sanatatea nu se ascunde in sticluta cu medrol si pot sa stau nepasatoare langa apa si nisip , privind la cazemata si la cer si starnind mirarea tuturor trecatorilor care vad niste tenisi rosii prea curati sa apartina vreunei ciudate, dar vor sa se asigure ca sunt ok, se linistesc la aparatul foto si habar nu au ca exact in acelasi loc, acum trei ani, credeam ca vad pentru ultima data marea.

prima vacanta

Cea mai lunga zi

În cea mai lunga zi a anului fata mea cea mare termină clasa a 4-a. Cam în aceeași perioadă, acum 10 ani, eu terminam cei 5 ani de facultate, ultimul petrecut împreună cu ea, despărțite doar în rarele momente în care dormea iar eu îmi scriam Concertul de violoncel, Glossa pentru orchestră sau lucrarea de corn și trombon pentru concursul de la Iași, haioase amintiri și intense în același timp.

Am văzut prin blogosferă multe texte dedicate finalului de an școlar, cu radiografii amare ale sistemului prin care  trec ai noștri copii.

Trebuie să vă spun că eu nu l-am resimțiti char așa.
Ok, veți spune, dar tu nu prea te implici, nu ești poate chiar atât de mamă ca noi?

Posibil. Mă simt total deficitară la capitolul acesta. În a doua lună de clasa 1 a Sofiei eu m-am îmbolnăvit grav. Ceea ce a dus la vizite rare la școală, participare strict la ședințe, câte un telefon din când în când, informații mai de pe net, mai de la alte mame despre diverse concursuri și activități.
Nu am fost zi de zi la catedra doamnei, nu prea am socializat, nu m-am împrietenit cu părinții colegilor, doar cu doua dintre mame am mai vorbit, tare drăguțe , de aceea, desigur :)

E adevărat că a fost un complex concurs de împrejurări. Dar care m-a făcut să privesc lucrurile mult mai detașat.

Cu zâmbetul pe buze vă spun ca se poate și fără a ceda la peer pressure.
Secretul? Am luat sistemul ca atare și nu m-am raportat la el când a fost vorba să mă gândesc la educația profundă a copilului meu.
 Da, sunt anumite cerințe care trebuiesc îndeplinite, nu se abdică de la a face temele și a învăța la geografie, dar se poate evita această cursă a înarmării în care copilul e la serviciu de la 7 dimineața la 7 seara....pentru că e departe de  calea spre fericirea de strat adânc a ființei. Și atunci, de ce să nu luăm lucrurile cu umor și cu un pic de distanță?
Au fost momente de amărăciune pe parcursul acestor 4 ani, dar cred că ele țin de condiția de mamă, care resimte mai intens faptul că talentul excepțional la desen nu a fost văzut, că gândirea matură și rapidă nu a fost văzută, că atunci când a ieșit din schemă, adică mai mereu, nu a fost văzută.
Dar câtă vreme nu a fost nici persecutată, de ce să mă îngrijorez? Când citesc în alte părți, îmi dau seama că doamna ei a fost foarte bună dpdv bun simț și sunt fericită pentru asta, pentru că așa am intuit-o din prima.

Revenind, goana după recunoașterea socială în clasele primare  poate avea consecințe teribile pentru viitorul adult.
Sfatul meu pentru toate mamele de copii la pregătitoare și I-IV e în primul rând să nu se streseze. E vorba tot de copiii noștri pe care îi știm și pe care i-am alăptat și legănat și pentru care ne-am minunat la fiecare reușită. Nu trebuie să ne fie teamă ca de-acuma gata, au intrat la jug. De ce să-i analizăm în contextul unui set de legi și reguli prost făcute? (sunt foarte fină în dimineața asta)


Cred că încrederea în copil e cheia. Cred că școala nu poate educa, eventual instrui vag. Cred că trebuie să învețe bine pentru că ce se face la școală, oricât de alambicat ar părea, e minimum minimorum din ce ar trebui să știe. Lăsați un copil să se intereseze natural de ceva și veți observa cum se va umple firesc de noțiunile respective.
Prin faptul că nu am dat așa o importanță grozavă cursei înarmării cu zeci de suplimentare /concursuri, am reușit să nu omor curiozitatea ei naturală. Are încă o atitudine foarte sănătoasă, chiar de mă mai rog de ea să scrie temele uneori (deh, preadolescentă). Nu îi pasă de note, îi place calificativul Foarte Bine, cui nu-i place, dar nu face o drama la un Bine, cum aș fi făcut eu când eram copil.

Cred că a trecut foarte bine prin acești patru  ani, și prin asta înțeleg doar că i-a trecut păstrând foarte mult din inocență, din imaginație și din puterea de pătrundere în interiorul fenomenelor. Așa că să nu luăm în tragic. Mai bine să râdem și să păstrăm încrederea copilului intactă. E greu când noi am fost crescuți un pic altfel, dar ce bine că acum putem alege cum să ne raportăm la „autoritatea profesorului”!!

Despre mine?
Desigur că sunt foarte emoționată. La înca 33 de ani copilul meu termină clasa a 4-a. Acum 10 ani pe vremea asta mă imaginam cu ea așa, am proiectat în mine imaginea unei fete nemaipomenite cu o mamă tânără lângă ea, ca o sora mai mare.  Pe când se cânta concertul de cello cu minunata mea Laura Buruiană și Tibi Soare la pupitru, revedeam momentele grele ale primelor luni cu ea și îmi spuneam : peste 10 ani va termina clasa a 4-a iar eu voi fi mândră de ea, așa cum sunt acum mândră de mine că am învins un an cinci de facultate cu 25 de examene și bebe mic.

Ce a urmat a întrecut orice așteptări, pentru că viața ne-a încercat  mult mai greu și în felul acesta ne-a dat o consistență la care nu am sperat.
Profunzime, joacă, iubire.
Fata mea.
Absolventă de clasa a patra.
Cineva să mă ciupească de braț :)

Poem despre pantofii lumii

Inspirata de sora mea vieneza,
dedic aceasta dimineata tuturor pantofilor lumii, parafrazand un celebru titlu de carte.

Pentru ca oricat ar fi stressul de coplesitor, oricat ar fi caldura de ucigatoare, oricat ar fi ameteala de insidioasa, oricat ar topai ideile intelectuale prin incaperile solicitate ale creierului si, cel mai important,  oricat de bine mi-ar sta parul :) , nimic nu se compara cu extazul in fata unor pantofi care sunt : frumosi, comozi, functionali.
Acest ultim termen ma defineste, pentru ca functionalitatea imbraca multe aspecte, practice si estetice.
De la mersul pe munte pana la mersul pe plaja, adica de la suprem la zero, fiecare situatie solicita alta stare si alta maniera de a purta pantofii, bocancii, sandalele, cizmele, conversii, flip flopsii sau pur si simplu piciorul rabdator care dupa doua sarcini si yo-yo-uri cortizonice nu s-a dus in sus mai mult de jumatate de numar si promite sa-si revina cu fiecare kilogram abandonat in drumul spre exprimarea exterioara a stralucirii interioare.

Femeile si pantofii lor?
Majoritatea  avem cu ei o relatie aproape mistica.
Aproband sagalnic surata de suferinta, femeia va surade interior stiind ca suprematia in dragostea pentru pantofi ii apartine ei, si numai ei, si numai ei.

Dedic aceasta fotografie prietenelor mele care ma inteleg si ma sustin, convinsa fiind totusi ca eu, numai eu, dar numai eu....

Viata e ce se intampla intre timp

Degeaba se inchide mintea in documente oficiale, planuri media, repetitii, compozitii  noi si autoanalize din ce in ce mai rare dar totusi ultra prezente si din ce in ce mai adanci.

Pentru ca intre timp infloresc bujorii, se trec margaretele, pe bicicleta te sui de-acum din prima, fara asa mari emotii, doar mai mititele:) soarele arde prea puternic si trebuie sa parlamentezi cu copilul de aproape 6 ani care nu intelege de ce nu are voie doar si doar afara, cea mare s-a lungit deodata, la Peles ploua si apoi e din nou placut, prajiturile de la terasa la fel de triste, dar voia buna le netezeste pe toate, Sofia care face cele mai frumoase coafuri prietenelor mele n-a ratat ocazia nici ieri, Gheorghe rezista aproape un recital intreg de pian si vioara, eu fac poze prin maruntaiele castelului cu acces VIP in mare parte datorat premiantei Sofia de anul trecut si azi dupa amiaza acea fotografie care sa cuprinda tot ce-mi trece prin cap, prin suflet, prin inima, muntele, florile, zgomotele fericite ale copiilor, rezumat al unei zile incepute cu o cafea bauta cocotata la propriu pe pervazul dormitorului, privind la munte, la primul trandafir inflorit vara asta si din cand in cand la emailuri.

o seara ca o panza de paianjen

a plouat in mi bemol minor, cu balconul proaspat inchis deschis, cu vant si cu geometria ochiului meu schimbata.
m-am regasit greu, printre cotloane, printre reflexii si printre panze care se teseau parca tot mai strans in jurul meu pana m-am lamurit ca locul cel nou trebuie stapanit, incalecat, dominat,
ca poate sa ofere cliseul putin altfel
si-am privit in zare si-am gasit ce cautam,
ce caut mereu,
acel punct unde pot spune cu tarie : asta sunt acum si aici,
fie prin imagine, fie prin muzica

problema creatorului se aseamana cu panza de paianjen.  mintea si sufletul tes idei si solutii la trairile de tot felul, insa provocarea e iesi din reteaua deasa, sa le poti transmite mai departe, sa le aduci coerent in familiarul celorlalti.

pentru ca tot ce traim e unic, irepetabil in termeni omenesti, dar in acelasi timp e adresabil sufletelor similare, sau compatibile, sau macar disponibile de a se inhama la efortul de a intelege.

in seara asta ca o panza de paianjen am vazut lumea un pic altfel, de la balconul meu schimbat, am iesit sperand la traznete si fulgere si am simtit ca fotografiez ghetto-urile inimilor prinse in propriile nesabuinte.

Mi bemol minor

poate e tonalitatea ploii, a sensibilitatii un pic surprinse pe picior greșit,
poate e tonalitatea unei profunzimi care nu se lasă atrasă în zone mai slabe,

poate e tonalitatea sufletului greu care zboară totuși cu atât de multă  ușurință,
poate e tonalitatea care în aparentă plutire e atât de activă,
pentru că e tonalitatea cea mai închisă, cea mai sumbră si totodată cea mai mai plină de speranță, pentru că nu poate merge decât în sus, spre zone mai luminoase, din ce în ce mai luminoase,

mi bemol minor. tonalitatea în care Bach e atât de imaginativ, aproape exclusiv pe o formulă ritmică și armonică modulează savant și moduleaza sentimental și te schimbă, și nu te lasă să decazi, și îți amintește toată frumusețea acestei lumi și toată frumusețea ta interioară, ție, oricine ai fi tu.

Finetea. Dincolo de moarte

La un moment dat,
Ciocio-san ii spune lui Pinkerton cum iubeste ea (cum iubim noi, japonezii). Cu finete, delicatete, dar larg, cat toata zarea si cat tot cerul ...
Finetea care consuma si care ofera o logica a demnitatii care ma reduce la tristete de fiecare data cand revad aceasta opera.

Pentru a scrie Madama Butterfly, Puccini a avut nevoie de 5 revizuiri ale premierei cazute din 1904.
In final a reusit unul dintre cele mai sfasietoare momente din istoria muzicii de opera.
O finete neinteleasa in spatiul nostru, de femei walkirii care s-ar lupta pentru copilul lor cu alte arme decat cele ale sacrificiului absurd pentru puritatea unei idei, pentru onoare si pentru extrema delicatete.
O moarte care ma revolta si ma lasa muta de admiratie in acelasi timp.

no rain, some tears, cinci ani de blog

Prietenii nostri irlandezi traiesc o adevarata uimire alaturi de noi, e deja a patra zi cu soare si caldura.
Sigur ca repetitiile ne tin destul de mult inauntru, dar per total e timp pentru a descoperi un oras foarte colorat si nepretentios, in ciuda arhitecturii impozante din majoritatea spatiilor pe unde trecem.
Am reusit sa ajung in sfarsit la mare. Simteam nevoia inca din februarie, as fi vrut sa scriu lucrarea asta cu marea impregnata bine in mine. Nu a fost sa fie, poate mai bine.
Insa seara de ieri m-a transportat instant in starea de acum aproape 2 luni si ceva aproape magic s-a petrecut cu mine.
O fraza intamplatoare de-a lui Mihai m- a facut sa ma ridic de langa prietenii mei si sa o pornesc singura spre un loc unde sa pot plange si sa imi clarific multe dintre simtirile ultimelor luni.
Ceea ce a fost uluitor este ca nu am fost chiar singura. M-a acompaniat un catel foarte haios, tot drumul, toate fotografiile, toate lacrimile si toate gandurile.
Si toate pietrele plajei din Dalkey.
M-am intors acasa transformata interior, incet, fotografiind si gasind la tot pasul similitudini sufletesti cu ceea ce simteam.
Dimineata mi-a adus o clarificare in plus, poate un pic abrupta, usor dureroasa, dar nu surprinzatoare, ceva ce intuiam, ceva ce trebuie sa integrez cu mai multa generozitate, si mai multa empatie, si mai multa lumina.

Ma uit in urma si realizez ca implinesc 5 ani de cand trimit in www gandurile mele. Am scris in aceati ani despre mine si copiii mei, despre muzica, deapre fotografie, despre cum vad lumea, despre cum vad dragostea, arta, viata.
Cand am inceput blogul mi-am dorit doar un spatiu unde sa ma pot exprima si altfel decat in cadrul imediat al celor apropiati.
Altfel decat in termeni de parinte  dedicat.
Acum imi dau seama ca am ajuns acolo unde visam. Nu la o scara monumentala, dar am construit un spatiu in care convietuiesc cariera, familia, prietenii, bunele si mai putin bunele care ne alcatuiesc existenta.
Au fost si momente crunte, si momente fericite, si introspectie, si entuziasm, si tristete si veselie.
Ma bucur ca am implinit 5 ani de Armonii.
Armonia inseamna disonante care se rezolva in consonante, chiar daca drumul pana la sunetele luminoase poate fi lung si intortocheat.

Ma recunosc in Armonii.
Sunt Sabina, mama compozitoare care fotografiaza, se
lupta pentru viata ei, se bucura, sufera, plange si rade intens, e putin frivola, dar nu slabeste sentimentul, nu isi abandoneaza prietenii  si nu se lasa cuantificata sau clasificata.

Va multumesc imens ca ma cititi.