2 august 2013

Anul 33


Mă gândeam că aș putea face un bilanț al tuturor lucrurilor bune care mi s-au întâmplat din ziua în care am împlinit 33 de ani.  Mi-ar lua vreo 20 de postări pe blog. Am să revin totuși la final  cu câte ceva :)
Mă gândeam și că aș putea face o listă destul de consistentă de persoane care mi-au însoțit în mod pozitiv acest an, în care, după mulți ani, mi-am dat voie să mă uit la mine fără să simt panica, neîncrederea, angoasa din anii 30, 31 și 32.   Nu are rost, se știu ei foarte bine, le-am mulțumit deja și le mai mulțumesc odată.
A fost un  an în care am căzut considerabil :) în „păcatul” autoadmirației, stimulată de  anturaj și de recăpătarea sănătății, frumuseții, vivacității, entuziasmului și, desigur, ca reacție la trecut, la fiecare clipă în care oglinzile exterioare și interioare mă respingeau cu tărie, ca reacție la imposibilitatea justificată de a mă iubi pe mine însămi. Dacă am supărat/enervat pe cineva, îmi pare rău, dar sunt convinsă că e ușor de înțeles și de mers mai departe. În fond, pe încrederea în sine se poate construi ceva, pe lipsa ei, mult mai greu, cu încredere și calm înainte!
Anul 33 a fost, poate, din multe puncte de vedere, cel mai frumos an al maturității interioare.  În care am dat pe dinafară de  bucurie, veselie, iubire,  pasiune,  dar și melancolie,  reevaluări, stress.  Pe toate le-am întâmpinat cu uimire față de faptul că îmi pot permite să le trăiesc direct, fără spectrul bolii care să întunece și să alunge orice trăire.
Am spus că voi povesti totuși câteva împliniri personale, ei bine sunt dintr-o sferă ușor cam frivolă, extrem de copilăroasă, dar cu atît mai amuzant exercițiul de sinceritate cu ce m-a înveselit cel mai mult :). (Realizările profesionale sunt pentru LinkedIn)
          ·      Am învățat să merg pe bicicletă
          ·      Am slăbit 12 kg
          ·      Am învățat că e amuzant să folosești fardurile din când în când. Și ondulatorul :)
          ·      Bluze albe, geacă de motor, Converse și pantofi. Say no more. (Unless you say : de ce nu ți-ai luat și niște rochii?:D)
          ·      Am strâns aproape 200 de aprecieri la un album cu poze cu mine. Nu m-aș fi așteptat niciodată!!
         ·      Highlight-ul  și gluma anului : Sabina, îți stă foarte bine părul. Tandem de doi prieteni, fraza perfectă pentru destresat. Râd în hohote de fiecare dată :)
Într-o notă mai serioasă, anul 33 a început cu mine la masa de lucru pentru cele mai dragi înfăptuiri: compozitia și InnerSound. Așa se și încheie, în mijlocul muzicii și în mijlocul pregătirii pentru festival. Tot ce am mai bun și mai frumos pun acolo. Compoziția ca un act solitar, festivalul ca motor social, ce aduce împreună o echipă deșteaptă, trăznită, imaginativă,  din care sunt foarte mândră să fac parte.
Așa că, dacă mă întrebați ce vreau de ziua mea, am să vă spun negreșit că vreau implicare în ceea ce am mai drag: muzica și energia Inner transmisă spre voi.
Puteți vedea aici cam ce înseamnă asta, și promit că voi reveni cu detalii concrete în zilele următoare:


La final, după exercițiul de sinceritate frivolă,  și declarația de dragoste profesională, vreau să fac și un exercițiu de  naturalețe.  Să mă arăt așa cum sunt acum, la final de 33, fără ochelari, fără farduri, fără vreun decor  studiat.  Cu bucuria că mă pot privi fără să-mi fie frică.  Fără să-mi pese dacă sunt frumoasă sau urâtă, dacă mă avantajează cadrul sau nu.
Fără să mai am nimic de demonstrat. 
Pentru anul 34.


8 comentarii:

  1. La multi ani, frumoaso, pentru maine si pentru celelalte zile, sa fii iubita si pasionata in continuare, mi-e dor de tine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. de obicei nu raspund la anonime, dar stiam ca va veni si intrebarea asta. Copiii sunt in afara oricarei categorisiri, liste, stari. A-i aduce ca motiv de fericire ar insemna pur si simplu sa le minimaliez prezenta in viata mea. Familia nu se cuantifica in acest fel.

      Ștergere
    2. Da, copiii nu fac parte din liste, ei fac parte din noi. Fara ei, probabil ca listei de sus i-ar fi lipsit din culori, caldura, neastampar :-).
      La multi ani! Get your biker jacket on and party like a star :-)!

      Ștergere
    3. a fost cea mai frumoasa seara ever!! cu prietenele mele cele mai bune din scoala, venite de peste mari si tari.
      Dar cu rochie cu bretele, ca e vara:))

      Ștergere
  3. Baftă, Sabina!

    Ce multe spun ochii tăi... De ieri, de mîine...

    RăspundețiȘtergere
  4. La multi ani cu (aproape) tot ce iti doresti!
    Te pup pentru taria acestor ani!

    RăspundețiȘtergere