pardon, cap de catelus sculptat in lemn.
Interferenta a doua materii, trece la chestii tari :)
hai ca l-am scanat si am marit contrastul ;)
27 august 2010
catelus sculptat in lemn
pardon, cap de catelus sculptat in lemn.
Interferenta a doua materii, trece la chestii tari :)
hai ca l-am scanat si am marit contrastul ;)
26 august 2010
24 august 2010
Copiii si cartile
Am primit o leapsa frumoasa de la Ada.
As vrea s-o dau mai departe Alinei, Lalei si Mihaelei. Ca au copilasi mai mari.
As vrea s-o dau mai departe Alinei, Lalei si Mihaelei. Ca au copilasi mai mari.
Asa ca am sa povestesc despre copiii mei si cartile care ii fascineaza.
La inceput , Sofiei i-am citit eu, bineinteles. Au fost cartile de carton, groase, cu animale, plante, legume, si cate si mai cate.
Despre ele n-as putea spune mare lucru, poate ca cele care se desfac sunt mai incomode si se rup, ne plac mai mult cele la care se poate da "pagina". Pe vremea fetii n-am avut carti moi, din plastic, care se pot lua in baie, abia la Gh am primit asa ceva, mi s-au parut fantastice si le recomand cu multa caldura.
Cand a implinit un an si cateva luni i-am cumparat prima carte de povesti. Alba ca Zapada. I-am citit-o de foarte mult ori, a fost preferat ei ani de zile. Vreo 3 mai exact:)
Eu n-am avut incredere in carticelele noi de pe piata, recunosc. Pana pe la 4 ani i-am citit numai povestile clasice. Mai intai variantele ultra prescuratate din cartile cartonate, apoi cele un pic mai elaborate, dar redactate groaznic, carora le modificam fara jena exprimarea defectuoasa:) din cartile de 2, 3 lei pe vremea aceea, cu pagini speciale pentru colorat, si apoi povestile integral.
Micul Print i-a citit-o intr-o vara o fatuca la mare. I-a placut, nu era cartea noastra, am sa i-o cumpar sa vad cum il percepe acuma.
Tot in vara aia am cumparat Vrajitorul din Oz. Nemiscata a stat cat i se citea. Apoi a urmat Fram ,ursul polar. Avea vreo 5 ani si ii citea tati, pentru ca eu abia il nascusem pe cel mic.
Au urmat alte carti de povesti, preferatele au fost insa cele dupa desneul Cartea Junglei , ambele volume, Frumoasa si Bestia, si cartea despre zane, "De ce iubim zanele" cadou de la o prietena draga. Astea intre 5 si 6 ani.
Apoi a dorit sa citeasca singura. I-am luat asadar carti f simple, din colectia Mica Printesa...carti care descriau animalele si erau bune si pentru Gh. Plus enciclopediile. Intre 6 si 7 ani s-a ocupat mai mult cu asa ceva. Literele le stia demult, de la 2 ani si-un pic, e un joc pe fisherprice.com , despre alfabet. La 3 ani jumate scria cuvinte simple. La 4 ani fraze simple. La 5 ani scenarii de film:) (5, 6 fraze, nu va speriati)
Vara trecuta Sofia a inceput sa citeasca singura carti mai lungi si povestile de la Editura Corint. Deci putin inainte de 7 ani. prima carte a fost Pinocchio. Dupa care avalansa:)
Vara asta a citit Colt Alb, Micutele Doamne,(in mai putin de-o saptamana) Amintiri din Copilarie. Acum citeste niste basme. In primavara a citit Habarnam si a fost in extaz.
Am intrebat-o de ce ii place sa citeasca, i se pare frumos? Mi-a zis ca nu e frumos. E interesant si placut.
Am intrebat-o daca a avut vreo influenta faptul ca m-a vazut citind. A zis ca mai putin, ca mult mai mult a contat ca i-am citit eu si tata cand era mica, dar ca a contat si asta, ca a facut-o curioasa .
Gh ii calca pe urme, doar ca el nu stie cate litere stia ea la varsta lui. Nu-i nimic, stie el altele mai bine :)
La inceput , Sofiei i-am citit eu, bineinteles. Au fost cartile de carton, groase, cu animale, plante, legume, si cate si mai cate.
Despre ele n-as putea spune mare lucru, poate ca cele care se desfac sunt mai incomode si se rup, ne plac mai mult cele la care se poate da "pagina". Pe vremea fetii n-am avut carti moi, din plastic, care se pot lua in baie, abia la Gh am primit asa ceva, mi s-au parut fantastice si le recomand cu multa caldura.
Cand a implinit un an si cateva luni i-am cumparat prima carte de povesti. Alba ca Zapada. I-am citit-o de foarte mult ori, a fost preferat ei ani de zile. Vreo 3 mai exact:)
Eu n-am avut incredere in carticelele noi de pe piata, recunosc. Pana pe la 4 ani i-am citit numai povestile clasice. Mai intai variantele ultra prescuratate din cartile cartonate, apoi cele un pic mai elaborate, dar redactate groaznic, carora le modificam fara jena exprimarea defectuoasa:) din cartile de 2, 3 lei pe vremea aceea, cu pagini speciale pentru colorat, si apoi povestile integral.
Micul Print i-a citit-o intr-o vara o fatuca la mare. I-a placut, nu era cartea noastra, am sa i-o cumpar sa vad cum il percepe acuma.
Tot in vara aia am cumparat Vrajitorul din Oz. Nemiscata a stat cat i se citea. Apoi a urmat Fram ,ursul polar. Avea vreo 5 ani si ii citea tati, pentru ca eu abia il nascusem pe cel mic.
Au urmat alte carti de povesti, preferatele au fost insa cele dupa desneul Cartea Junglei , ambele volume, Frumoasa si Bestia, si cartea despre zane, "De ce iubim zanele" cadou de la o prietena draga. Astea intre 5 si 6 ani.
Apoi a dorit sa citeasca singura. I-am luat asadar carti f simple, din colectia Mica Printesa...carti care descriau animalele si erau bune si pentru Gh. Plus enciclopediile. Intre 6 si 7 ani s-a ocupat mai mult cu asa ceva. Literele le stia demult, de la 2 ani si-un pic, e un joc pe fisherprice.com , despre alfabet. La 3 ani jumate scria cuvinte simple. La 4 ani fraze simple. La 5 ani scenarii de film:) (5, 6 fraze, nu va speriati)
Vara trecuta Sofia a inceput sa citeasca singura carti mai lungi si povestile de la Editura Corint. Deci putin inainte de 7 ani. prima carte a fost Pinocchio. Dupa care avalansa:)
Vara asta a citit Colt Alb, Micutele Doamne,(in mai putin de-o saptamana) Amintiri din Copilarie. Acum citeste niste basme. In primavara a citit Habarnam si a fost in extaz.
Am intrebat-o de ce ii place sa citeasca, i se pare frumos? Mi-a zis ca nu e frumos. E interesant si placut.
Am intrebat-o daca a avut vreo influenta faptul ca m-a vazut citind. A zis ca mai putin, ca mult mai mult a contat ca i-am citit eu si tata cand era mica, dar ca a contat si asta, ca a facut-o curioasa .
Gh ii calca pe urme, doar ca el nu stie cate litere stia ea la varsta lui. Nu-i nimic, stie el altele mai bine :)
22 august 2010
20 august 2010
cum ne iubim copiii?
Am constatat ceva, dupa ce am citit articolul Feliciei si am facut un pic de introspectie.
Nu ma face fericita un desen genial al fetei sau cand il aud pe cel mic la nici 3 ani cum intoneaza perfect. eventual ma umplu de admiratie, ma umflu in pene, creste orgoliul, da cam atata.
Fericirea mea ca parinte e data de faptul ca acesti copii...sunt. cand ii vad vorbind unul cu altul, zambind, razand, jucandu-se, pur si simplu existand.
Si-atunci ma apuca si mai tare revolta. pentru minutele alea care au facut diferenta intre a fi si a nu fi. Pentru abrutizarea generalizata din tara asta care a distrus milioane de zambete, chiote, scalambaieli, tipete, tantrumuri, fitze....clipe de fericire pura arse fara rusine.
Nu ma face fericita un desen genial al fetei sau cand il aud pe cel mic la nici 3 ani cum intoneaza perfect. eventual ma umplu de admiratie, ma umflu in pene, creste orgoliul, da cam atata.
Fericirea mea ca parinte e data de faptul ca acesti copii...sunt. cand ii vad vorbind unul cu altul, zambind, razand, jucandu-se, pur si simplu existand.
Si-atunci ma apuca si mai tare revolta. pentru minutele alea care au facut diferenta intre a fi si a nu fi. Pentru abrutizarea generalizata din tara asta care a distrus milioane de zambete, chiote, scalambaieli, tipete, tantrumuri, fitze....clipe de fericire pura arse fara rusine.
18 august 2010
Tragedia de la Giulesti si demisia de onoare
Foarte multi spun ca o demisie nu ar rezolva nimic.
De ce consider eu ca nesimtitul de ministru trebuie sa demisioneze, impreuna cu directorul spitalului?
1. Cand asa ceva se intampla sub mandatul tau iti asumi responsabilitatea ca ai gresit, ca sub mandatul tau lucurile nu merg bine.
2. In Romania, asistenta si electricianul isi fac treaba de mantuiala pentru ca asa vad la mai marii tarii.
3. O demisie ar fi un prim pas , un exemplu , un imbold pentru schimbarea mentalitatii "merge si-asa". Nu merge si-asa. Se moare din cauza asta....
4. O demisie de onoare nu ar da inapoi timpul, dar ar lasa portita deschisa pentru un minim de umanitate. Traim printre oameni abrutizati, descompusi, schimonositi, carcase cinice. O demisie ar arata ca iti pasa, individule....si poate ca s-ar trezi constiinta macar intr-o singura asistenta din Romania....
De ce consider eu ca nesimtitul de ministru trebuie sa demisioneze, impreuna cu directorul spitalului?
1. Cand asa ceva se intampla sub mandatul tau iti asumi responsabilitatea ca ai gresit, ca sub mandatul tau lucurile nu merg bine.
2. In Romania, asistenta si electricianul isi fac treaba de mantuiala pentru ca asa vad la mai marii tarii.
3. O demisie ar fi un prim pas , un exemplu , un imbold pentru schimbarea mentalitatii "merge si-asa". Nu merge si-asa. Se moare din cauza asta....
4. O demisie de onoare nu ar da inapoi timpul, dar ar lasa portita deschisa pentru un minim de umanitate. Traim printre oameni abrutizati, descompusi, schimonositi, carcase cinice. O demisie ar arata ca iti pasa, individule....si poate ca s-ar trezi constiinta macar intr-o singura asistenta din Romania....
16 august 2010
:((
Sub Boc totul face Poc.
Bebelusii aia prematuri au murit, inca 8 sunt in stare extrem de grava, iar ministrul tine telefonul inchis.
Cat de nesmitit poti sa fii sa nu-ti dai demisia in secunda urmatoare?
Mi-e rusine de rusinea lor.
Adica mi-ar fi daca as crede vreo clipa ca au rusine.
Bebelusii aia prematuri au murit, inca 8 sunt in stare extrem de grava, iar ministrul tine telefonul inchis.
Cat de nesmitit poti sa fii sa nu-ti dai demisia in secunda urmatoare?
Mi-e rusine de rusinea lor.
Adica mi-ar fi daca as crede vreo clipa ca au rusine.
13 august 2010
Cum am devenit mama care sunt
Mi-a zis cineva foarte dragut ca eu sunt asa cum sunt din cauza ca fiind artista, sunt in contact direct cu latura mea emotionala si asa merg mai repede la esenta.
O fi, nu zic....dar avand in vedere cate greseli am facut si voi face in cresterea copiilor, nu m-as baza asa de mult pe explicatia asta. Ca firea artistica include si urlat din senin si pe cuvant ca nu e bine, decat daca te cheama Johannes Brahms si alergi prin padure inainte sa-ti scrii simfoniile. Nu cand esti mama si copiii tai au nevoie de o persoana calma.
Asa ca explicatia este cu totul si cu totul alta.
Eu sunt mama care sunt din cauza ca sunt...extrem de lenesa.
Sa o luam cu inceputul.
E mai greu sa te scoli din pat din camera vecina, cu dureri de la cezariana, ca sa iti alaptezi copilul de 10 ori pe noapte.
rezultat? iei copilul in pat cu tine si everybody happy. Including sotul care are nevoie de niste somn ca sa poate sa te suplineasca ziua cu treburile casei sau cu mersul la job.
Nu va temeti, nu o sa doarma cu voi pana la 10 ani. pe probatelea. Amandoi dorm singuri bine merci. Ba fata si adoarme singura de ani de zile, Gh e inca prea mic sa adoarma singurel.
E mai greu sa prepari zeci de biberoane cu formula si sa iei cu tine tone de bagaje cand te duci pana in parc. Asa ca lenesa isi va gasi o bancuta ferita si isi va alapta copilul.
Cand copilul vrea sa deseneze pe pereti, e mai greu sa il convingi sa nu o faca decat sa iti planifici o zugraveala peste cativa ani. Toata lumea e fericita, copilul se exprima creativ, e adevarat ca nu mai arata casa bec, dar cine te iubeste, te iubeste cu peretii desenati.Cine nu, inseamna ca nu ti-e prieten adevarat. Cu lenea ajungi la multe esente....
In general, ca sa previi o criza de tantrum e mai simplu sa lasi copilul in magazin sa puna ce vrea in cos, si sa spui la sfarsit vanzatoarei ca 1, 2,3 4, 5 nu se cumpara.
Sa-i faci morala si educatie in fata rafturilor colorate e o totala pierdere de timp si energie.
In orice caz, eu aici am adoptat o solutie si mai lenesa. Pur si simplu am ales sa nu expun copiii la stimulii astia. E adevarat ca nu sunt mama singura si pot sa il trimit pe tata dupa cumparaturi. Pt mame singure, solutia de mai sus;)
dar cand ma gandesc cat de vajaita ies eu din supermarket sau din mall, ca dupa juma de ora ma apuca durerea de cap....cum sa reziste un biet copilas?
Deci daca trebuie sa ii iei dupa tine la platit facturi si alte treburi ingrozitor de plictisitoare, nu te supara ca iti vor face crizute de nervi. Tu esti de vina ca ii pui in situatia asta. Trebuie pur si simplu sa nu iti pese de ceilalti din jur si sa incerci sa le faci asteptarea cat mai placuta.
Nu uita ca adultii care se uita urat la tantrumul copilului tau sunt niste frustrati carora nu li s-a dat atentie cand erau mici. Nu vrei ca ai tai bebelusi sa devina oameni mari d-astia.
In general, daca parintii ar intelege ca reactiile copiiilor sunt exclusiv vina lor, a parintilor, lumea ar fi una mult mai buna....
Sa te simti vinovat nu inseamna sa te autoflagelezi, ci pur si simplu sa intelegi ca responsablitatea iti apartine. Daca pricepi asta, gestionezi situatiile stresante mult mai usor. Pur si simplu te gandesti cat de greu trebuie sa ii vina copilului si atunci te imbunezi mult.
Acuma, toate mamele fac greseli. Chiar si eu am scapat cate una la popou. Mi-e foarte rusine. E oribil. Tradezi increderea copilului.
Dar de ce nu am mai facut-o? in afara ca e oribil, din lene.
Pt ca e mult mai greu sa repari bataia decat sa nu o aplici.
Cand ii tragi una, copilul o sa se concentreze pe "mama/tata m-au batut". Asta inseamna ca greseala pt care a fot pleznit s-a evaporat in neant. Nu se mai gandeste ala micu la ea cat o trai. Ci doar la nedreptatea pedepsei. Asta o sa te faca sa pierzi o gramada de timp cu educatia. Si o sa pierzi o gramada de trenuri.
Daca esti una lenesa ca mine, o sa vrei sa muncesti mai putin si nu o sa-ti mai pedepsesti copilul.
Nu il mai trimiti la el in camera un minut pt fiecare an de varsta si all that crap.
Si ai sa observi ca cu timpul, motivele pt care ai fi vrut sa pedespesti odorul se reduc cu viteza luminii.
Pentru ca cu cat il cresti mai flexibil si empatic, cu atata va deveni si el un copilas atent si saritor.
Eu nu spun ca nu exista momente in care pur si simplu iti explodeaza creierul de nervi, ohoo, le-am trait pe pielea mea.
Dar oare n-ai observat ca atunci cand esti mai odihnita sau mai relaxata , exact aceleasi situatii iti provoaca rasul?
Pai si atunci, e clar ca vina nu e a copilului.
Copilul tau nu e dusmanul tau!
E mult mai eficient sa nu i te impotrivesti. Asta e regula mea de mama lenesa.
Si a dat rezultate. frumoase, zic eu...sustinuta de foarte multi altii :)
PS, nu uitati. Sofia stie cum se cresc copiii.Da, da, copilul asta al meu care nu a primit pedeapsa la rece niciodata. Nici cand batea la mine ca la fasole :) Copilul asta caruia nu i-am corectat niciodata comportamenul "inadecvat" de fata cu musafirii, care ma intrerupe cand vorbesc cu adultii si face chestii din astea care exaspereaza frustratii, cum ar fi ca uneori vrea sa ii dau supa in gura. Si ii dau.
Nu trebuie să îi spui lui Gheorghe că desenează urât. El e mic. Dacă-i spui acum că desenează urât, când va mai creşte, sigur va desena foarte urât. Dar dacă îi spui că desenează frumos, va desena foarte frumos.
O fi, nu zic....dar avand in vedere cate greseli am facut si voi face in cresterea copiilor, nu m-as baza asa de mult pe explicatia asta. Ca firea artistica include si urlat din senin si pe cuvant ca nu e bine, decat daca te cheama Johannes Brahms si alergi prin padure inainte sa-ti scrii simfoniile. Nu cand esti mama si copiii tai au nevoie de o persoana calma.
Asa ca explicatia este cu totul si cu totul alta.
Eu sunt mama care sunt din cauza ca sunt...extrem de lenesa.
Sa o luam cu inceputul.
E mai greu sa te scoli din pat din camera vecina, cu dureri de la cezariana, ca sa iti alaptezi copilul de 10 ori pe noapte.
rezultat? iei copilul in pat cu tine si everybody happy. Including sotul care are nevoie de niste somn ca sa poate sa te suplineasca ziua cu treburile casei sau cu mersul la job.
Nu va temeti, nu o sa doarma cu voi pana la 10 ani. pe probatelea. Amandoi dorm singuri bine merci. Ba fata si adoarme singura de ani de zile, Gh e inca prea mic sa adoarma singurel.
E mai greu sa prepari zeci de biberoane cu formula si sa iei cu tine tone de bagaje cand te duci pana in parc. Asa ca lenesa isi va gasi o bancuta ferita si isi va alapta copilul.
Cand copilul vrea sa deseneze pe pereti, e mai greu sa il convingi sa nu o faca decat sa iti planifici o zugraveala peste cativa ani. Toata lumea e fericita, copilul se exprima creativ, e adevarat ca nu mai arata casa bec, dar cine te iubeste, te iubeste cu peretii desenati.Cine nu, inseamna ca nu ti-e prieten adevarat. Cu lenea ajungi la multe esente....
In general, ca sa previi o criza de tantrum e mai simplu sa lasi copilul in magazin sa puna ce vrea in cos, si sa spui la sfarsit vanzatoarei ca 1, 2,3 4, 5 nu se cumpara.
Sa-i faci morala si educatie in fata rafturilor colorate e o totala pierdere de timp si energie.
In orice caz, eu aici am adoptat o solutie si mai lenesa. Pur si simplu am ales sa nu expun copiii la stimulii astia. E adevarat ca nu sunt mama singura si pot sa il trimit pe tata dupa cumparaturi. Pt mame singure, solutia de mai sus;)
dar cand ma gandesc cat de vajaita ies eu din supermarket sau din mall, ca dupa juma de ora ma apuca durerea de cap....cum sa reziste un biet copilas?
Deci daca trebuie sa ii iei dupa tine la platit facturi si alte treburi ingrozitor de plictisitoare, nu te supara ca iti vor face crizute de nervi. Tu esti de vina ca ii pui in situatia asta. Trebuie pur si simplu sa nu iti pese de ceilalti din jur si sa incerci sa le faci asteptarea cat mai placuta.
Nu uita ca adultii care se uita urat la tantrumul copilului tau sunt niste frustrati carora nu li s-a dat atentie cand erau mici. Nu vrei ca ai tai bebelusi sa devina oameni mari d-astia.
In general, daca parintii ar intelege ca reactiile copiiilor sunt exclusiv vina lor, a parintilor, lumea ar fi una mult mai buna....
Sa te simti vinovat nu inseamna sa te autoflagelezi, ci pur si simplu sa intelegi ca responsablitatea iti apartine. Daca pricepi asta, gestionezi situatiile stresante mult mai usor. Pur si simplu te gandesti cat de greu trebuie sa ii vina copilului si atunci te imbunezi mult.
Acuma, toate mamele fac greseli. Chiar si eu am scapat cate una la popou. Mi-e foarte rusine. E oribil. Tradezi increderea copilului.
Dar de ce nu am mai facut-o? in afara ca e oribil, din lene.
Pt ca e mult mai greu sa repari bataia decat sa nu o aplici.
Cand ii tragi una, copilul o sa se concentreze pe "mama/tata m-au batut". Asta inseamna ca greseala pt care a fot pleznit s-a evaporat in neant. Nu se mai gandeste ala micu la ea cat o trai. Ci doar la nedreptatea pedepsei. Asta o sa te faca sa pierzi o gramada de timp cu educatia. Si o sa pierzi o gramada de trenuri.
Daca esti una lenesa ca mine, o sa vrei sa muncesti mai putin si nu o sa-ti mai pedepsesti copilul.
Nu il mai trimiti la el in camera un minut pt fiecare an de varsta si all that crap.
Si ai sa observi ca cu timpul, motivele pt care ai fi vrut sa pedespesti odorul se reduc cu viteza luminii.
Pentru ca cu cat il cresti mai flexibil si empatic, cu atata va deveni si el un copilas atent si saritor.
Eu nu spun ca nu exista momente in care pur si simplu iti explodeaza creierul de nervi, ohoo, le-am trait pe pielea mea.
Dar oare n-ai observat ca atunci cand esti mai odihnita sau mai relaxata , exact aceleasi situatii iti provoaca rasul?
Pai si atunci, e clar ca vina nu e a copilului.
Copilul tau nu e dusmanul tau!
E mult mai eficient sa nu i te impotrivesti. Asta e regula mea de mama lenesa.
Si a dat rezultate. frumoase, zic eu...sustinuta de foarte multi altii :)
PS, nu uitati. Sofia stie cum se cresc copiii.Da, da, copilul asta al meu care nu a primit pedeapsa la rece niciodata. Nici cand batea la mine ca la fasole :) Copilul asta caruia nu i-am corectat niciodata comportamenul "inadecvat" de fata cu musafirii, care ma intrerupe cand vorbesc cu adultii si face chestii din astea care exaspereaza frustratii, cum ar fi ca uneori vrea sa ii dau supa in gura. Si ii dau.
Nu trebuie să îi spui lui Gheorghe că desenează urât. El e mic. Dacă-i spui acum că desenează urât, când va mai creşte, sigur va desena foarte urât. Dar dacă îi spui că desenează frumos, va desena foarte frumos.
12 august 2010
10 august 2010
12.00
Inca nu ma doare.
Mai viu io daca e cazu, ca azi noapte m-am plimbat in jurul casei uitandu-ma la stele. La ora asta. Deci sper ca e de bine.
Mai viu io daca e cazu, ca azi noapte m-am plimbat in jurul casei uitandu-ma la stele. La ora asta. Deci sper ca e de bine.
9 august 2010
Busteni
Am fost adusa in cele mai bune conditii.
Raportul real este ca am inceput sa am dureri f mari, si 99 % sunt date de pastile. De 3 nopti nu dorm de durere.
Trebuie ca saptamana asta sa se echilibreze organismul cu pastilele, sa nu scada hemoglobina.
Speram ca aerul de munte o sa faca asta pentru mine.
Va tin la curent.
Multumesc.
Raportul real este ca am inceput sa am dureri f mari, si 99 % sunt date de pastile. De 3 nopti nu dorm de durere.
Trebuie ca saptamana asta sa se echilibreze organismul cu pastilele, sa nu scada hemoglobina.
Speram ca aerul de munte o sa faca asta pentru mine.
Va tin la curent.
Multumesc.
8 august 2010
24 de ore
Atat trebuie sa mai rezist.
Nu credeam ca voi sti ce inseamna haosul si frica, pana ieri.
Nu-mi mai e nici rusine de acest exchibitionism, am nevoie e de multe incurajari, nu ma sunati, ca nu sunt in stare sa vorbesc. Imi amintesc de ce a scris Mara de momentele acelea de dupa operatie, eu nu-s in stare sa ma descriu, dar pe-acolo a fost si mai dureaza.
Stiu doar ca o singura persoana din lumea asta trebuia sa fie langa mine zilele astea.
Si nu e sotul meu, el face infinit prea multe deja.
Nu credeam ca voi sti ce inseamna haosul si frica, pana ieri.
Nu-mi mai e nici rusine de acest exchibitionism, am nevoie e de multe incurajari, nu ma sunati, ca nu sunt in stare sa vorbesc. Imi amintesc de ce a scris Mara de momentele acelea de dupa operatie, eu nu-s in stare sa ma descriu, dar pe-acolo a fost si mai dureaza.
Stiu doar ca o singura persoana din lumea asta trebuia sa fie langa mine zilele astea.
Si nu e sotul meu, el face infinit prea multe deja.
5 august 2010
Despre alaptare si feminitate
Imi sta pe creier ideea asta de foarta multa vreme.
Mi se pare ca nu a prea fost abordata latura asta romantica si frumoasa a alaptarii.
Desi pictura e plina de delicatete si finete in ilustrarea acestor momente magice.
Eu am scris mult despre alaptare in Romania.
cred ca in anul 2003 am fost prima care a vorbit despre cat de greu e, pe un forum de mamici.
Toata lumea ma stie de fanatica...am avut niste experiente de la agonie la extaz cu ambii copii, am ajutat sute de mame sa alapteze si recunosc, sunt mandra de mine , de ce am facut pentru copiii mei si copiii altora.
dar sa trecem la subiect.
Ce inseamna pentru femeia moderna alaptarea? Pentru femeia inteligenta, constienta de frumusetea, bunatatea si minunatia ei.
Pentru femeia care se preocupa de ce pune pe ea, de cate kile are, chiar daca e grasuta poate sa arate superb, care isi da cu o crema pe fata si care vrea sa fie prezentabila pentru a se simti bine tot universul in preajma ei.
Cum o afecteaza alaptarea?
La inceput e nasol. Fizicul trece in subsidiar. Transformarile de uimesc, te supara.
Dar ....dupa cateva luni de rabdare, vin roadele. Primele doua luni sunt flower power, cum am mai zis. tzatza nonstop la vedere, izvor de lapte pentru gurita stirba si obrazul bucalat. Cu dureri superbe daca stii sa le pretuiesti.
Am mai vorbit despre frica de durere....mare, mare dusman al propriei fiinte. Durerea e un dar minunat, e o cale spre evolutie, e frumusete in stare pura. insa na, trebuie un pic de creier ca sa admiti asta.
Insa dupa primele 2 luni...ce urmeaza?
Ceva extraordinar.
Copilasul isi regleaza mult mesele. Si poti sa redevii tu, impreuna cu alaptarea ta.
Gestul simplu de a pune copilul la san iti da o magie cum nici o femeie photoshopata din reviste n-o s-o aiba. Firescul alaptarii te imbujoreaza si te inobileaza.
Nu trebuie sa te exhibi. Exista esarfe superbe si bluze care permit alaptarea discreta. Asa, o sa ti se vada doar ochii stralucitori aplecati deasupra bebelusului tai. Ochi care nu pot fi obtinuti cu nicio mascara din lume.
Sanii..sa recunoastem, arata tare bine prin bluzele alea. fara operatie. Feminitate din plin.
Da, ai un pic de burtica. Da e sexy, ca o vioara sau un violoncel. Si oricum, numai barbatul personal ti-o masoara. Pt restul e un semn ca abia ai nascut. De ce sa vrei sa arati ca nu ti s-a intamplat nimic? Ba uite ca ti s-a intamplat o minune! Fii mandra de ea.
Ti-e sete mereu? foarte bine. Ce e mai sanatos decat o femeie tanara care bea apa permanent, spre bunastarea ei? Aspectul asta natural, cu sticluta in mana e foarte interesant si binevenit in lumea coca colei.
Foloseste perioada de alaptare ca sa inveti sa mananci corect si inspre binele tau si al copilului.
O sa-ti radieze pielea si lumea n-o sa stie de ce arati atat de bine.
Nu mai am acum prea multa energie sa dezvolt, literele mi se zbat printre degete, nu-s prea sanatoasa la trup zilele astea.
Dar in concluzie, nu va feriti de alaptare si de efectele ei. Feminitatea e un dar rar in zilele noastre. Nu te lasa amagita de imaginile androgine, ci valorifica la maximum ce ti-a dat natura.
Dumnezeu nu joaca zaruri.
Numai ca noi, femeile, suntem prea fraiere cand e vorba de clisee.
Hai sa le rupem, alaptati cu incredere si cu constienta frumusetii acestui gest, care va da un farmec absolut unic, inimaginabil.
Fiti destepte!
Mi se pare ca nu a prea fost abordata latura asta romantica si frumoasa a alaptarii.
Desi pictura e plina de delicatete si finete in ilustrarea acestor momente magice.
Eu am scris mult despre alaptare in Romania.
cred ca in anul 2003 am fost prima care a vorbit despre cat de greu e, pe un forum de mamici.
Toata lumea ma stie de fanatica...am avut niste experiente de la agonie la extaz cu ambii copii, am ajutat sute de mame sa alapteze si recunosc, sunt mandra de mine , de ce am facut pentru copiii mei si copiii altora.
dar sa trecem la subiect.
Ce inseamna pentru femeia moderna alaptarea? Pentru femeia inteligenta, constienta de frumusetea, bunatatea si minunatia ei.
Pentru femeia care se preocupa de ce pune pe ea, de cate kile are, chiar daca e grasuta poate sa arate superb, care isi da cu o crema pe fata si care vrea sa fie prezentabila pentru a se simti bine tot universul in preajma ei.
Cum o afecteaza alaptarea?
La inceput e nasol. Fizicul trece in subsidiar. Transformarile de uimesc, te supara.
Dar ....dupa cateva luni de rabdare, vin roadele. Primele doua luni sunt flower power, cum am mai zis. tzatza nonstop la vedere, izvor de lapte pentru gurita stirba si obrazul bucalat. Cu dureri superbe daca stii sa le pretuiesti.
Am mai vorbit despre frica de durere....mare, mare dusman al propriei fiinte. Durerea e un dar minunat, e o cale spre evolutie, e frumusete in stare pura. insa na, trebuie un pic de creier ca sa admiti asta.
Insa dupa primele 2 luni...ce urmeaza?
Ceva extraordinar.
Copilasul isi regleaza mult mesele. Si poti sa redevii tu, impreuna cu alaptarea ta.
Gestul simplu de a pune copilul la san iti da o magie cum nici o femeie photoshopata din reviste n-o s-o aiba. Firescul alaptarii te imbujoreaza si te inobileaza.
Nu trebuie sa te exhibi. Exista esarfe superbe si bluze care permit alaptarea discreta. Asa, o sa ti se vada doar ochii stralucitori aplecati deasupra bebelusului tai. Ochi care nu pot fi obtinuti cu nicio mascara din lume.
Sanii..sa recunoastem, arata tare bine prin bluzele alea. fara operatie. Feminitate din plin.
Da, ai un pic de burtica. Da e sexy, ca o vioara sau un violoncel. Si oricum, numai barbatul personal ti-o masoara. Pt restul e un semn ca abia ai nascut. De ce sa vrei sa arati ca nu ti s-a intamplat nimic? Ba uite ca ti s-a intamplat o minune! Fii mandra de ea.
Ti-e sete mereu? foarte bine. Ce e mai sanatos decat o femeie tanara care bea apa permanent, spre bunastarea ei? Aspectul asta natural, cu sticluta in mana e foarte interesant si binevenit in lumea coca colei.
Foloseste perioada de alaptare ca sa inveti sa mananci corect si inspre binele tau si al copilului.
O sa-ti radieze pielea si lumea n-o sa stie de ce arati atat de bine.
Nu mai am acum prea multa energie sa dezvolt, literele mi se zbat printre degete, nu-s prea sanatoasa la trup zilele astea.
Dar in concluzie, nu va feriti de alaptare si de efectele ei. Feminitatea e un dar rar in zilele noastre. Nu te lasa amagita de imaginile androgine, ci valorifica la maximum ce ti-a dat natura.
Dumnezeu nu joaca zaruri.
Numai ca noi, femeile, suntem prea fraiere cand e vorba de clisee.
Hai sa le rupem, alaptati cu incredere si cu constienta frumusetii acestui gest, care va da un farmec absolut unic, inimaginabil.
Fiti destepte!
4 august 2010
oare exista ceva mai frumos de-atat?
promiteti-mi ca nu plangeti chiar toata ziua dupa ce cititi asta;)
Multumesc din suflet Ada .
2 august 2010
31 pe 3 august
Rondo d'hivers la percutie.
31 asa cum nu credeam ca-i prind.
dar frumosi tare. si cu familie, si cu partitura.
31 asa cum nu credeam ca-i prind.
dar frumosi tare. si cu familie, si cu partitura.
1 august 2010
1 august
noapte torida, plina de bazaieli.
catei care latra isteric, pacienti care vorbesc la telefon pe balcon, injectiile de dimineata si sunetul sirenelor .
tv-ul sta deschis aproape nonstop, la telefon n-am chef sa vorbesc .
Doamna in varsta avea un soi de atac de panica, dar acum nu mai am putere sa o linistesc. vorbeste in cele mai nepotrivite momente. iar eu stau sumbra cu nasul in laptop. E finuta, dar extrem de speriata. Bine ca nu are nimic malign.
fata de langa mine, suntem de-o varsta, se resimte dupa cura si dexa. non hodgkin.
Doamna de vis- a- vis a facut o excursie pana la dragonul rosu. f tare. se simte f bine, asta e incurajator.
ma simt descompusa si cumva umilita de aceasta experienta spitaliceasca. Nu mai spun ca mainile mele arata ca la toxicomani inraiti.
catei care latra isteric, pacienti care vorbesc la telefon pe balcon, injectiile de dimineata si sunetul sirenelor .
tv-ul sta deschis aproape nonstop, la telefon n-am chef sa vorbesc .
Doamna in varsta avea un soi de atac de panica, dar acum nu mai am putere sa o linistesc. vorbeste in cele mai nepotrivite momente. iar eu stau sumbra cu nasul in laptop. E finuta, dar extrem de speriata. Bine ca nu are nimic malign.
fata de langa mine, suntem de-o varsta, se resimte dupa cura si dexa. non hodgkin.
Doamna de vis- a- vis a facut o excursie pana la dragonul rosu. f tare. se simte f bine, asta e incurajator.
ma simt descompusa si cumva umilita de aceasta experienta spitaliceasca. Nu mai spun ca mainile mele arata ca la toxicomani inraiti.
31 iulie 2010
jurnal
pana luni nu plec de-aici.
ma cam sperie prognoza de pe accuweather, dar la tv zice doar de 33 de grade, nu de 37 .
Ada a scris tare frumos de intalnirea cu copilasii mei.
ma cam sperie prognoza de pe accuweather, dar la tv zice doar de 33 de grade, nu de 37 .
Ada a scris tare frumos de intalnirea cu copilasii mei.
28 iulie 2010
eh :)
stiu ca e indecent sa ma expun in halul asta, dar am nevoie de ganduri bune:)
poate imi da drumu acasa in weekend....
poate imi da drumu acasa in weekend....
27 iulie 2010
25 iulie 2010
24 iulie 2010
sunete
la radio, o opera
in camera, chiote de copii si discutii de adulti
in bucatarie, zdraganit de furculite
afara, cate-un catel
Si nu ma doare capul:)
in camera, chiote de copii si discutii de adulti
in bucatarie, zdraganit de furculite
afara, cate-un catel
Si nu ma doare capul:)
22 iulie 2010
pastorala
La munte ploua la pranz.Cu "bum bum". Curtea e plina de coada calului, si alte floricele , bujorii s-au terminat, dar au ramas trandafirii. Se doarme de dupa-amiaza. Miroase a cafea si a sanatate.
21 iulie 2010
soldatii aveau nevoie de muzica....
Incredibil, nu?
de invatat cate ceva de aici.
Commentary on Emil Gilels
Rachmaninoff Prelude Op.23 No.5 in G minor
Tchaikovsky Piano Concerto in B-flat minor Op. 23
First movement cadenza
Commentary on Sviatoslav Richter
Tchaikovsky Piano Concerto in B-flat minor Op. 23
Allegro con fuoco - including octaves passage
Chopin Etude Op.10 No.12 in C minor "Revolutionary"
de invatat cate ceva de aici.
Commentary on Emil Gilels
Rachmaninoff Prelude Op.23 No.5 in G minor
Tchaikovsky Piano Concerto in B-flat minor Op. 23
First movement cadenza
Commentary on Sviatoslav Richter
Tchaikovsky Piano Concerto in B-flat minor Op. 23
Allegro con fuoco - including octaves passage
Chopin Etude Op.10 No.12 in C minor "Revolutionary"
19 iulie 2010
Per aspera ad astra
da stiu, poate prea explicite, poate premonitorii? Am intuit atunci ca asa ma voi simti acum? Divizata intre doua culori si intre doua lumi pe care trebuie sa le impac, pentru ca sunt permanent complementare.
17 iulie 2010
15 iulie 2010
12 iulie 2010
T.o.
Cand a inceput al treilea an la fotopoetica, am fost tare curioasa sa stiu cum sunt noii cursanti.
Din ce fotografii imi mai aratau profesorii, am remarcat unele ce purtau mereu o semnatura. T.o.
La inceput m-am amuzat, mi s-a parut naiv sa te semnezi asa pe o poza...mi se parea ca trecusem de etapa asta, dar in acelasi timp, mi-au devenit simpatice initialele .
A urmat apoi o perioada gri inchis pentru mine. Dupa ce s-a transformat in gri deschis, a urmat tabara din aprilie, acolo unde am pozat AntiDobrogea. Acolo am vazut cine e fata care semneaza T.o, si-am observat ca merge la culcare la fel de devreme ca mine si ca nu se-atinge de alcool. Si ca poarta mereu ceva pe cap. Si ca incearca sa nu faca efort.
Peste cateva saptamani a fost concertul Multiludic media, la care am invitat si G3 (generatia 3 de fotopoetica). T.o. a raspuns ca-i pare rau ca nu vine, dar se simte tare, tare rau.
Mi-am amintit ce auzisem la un moment dat ca exista o fata din G3 care are niste proboleme de sanatate complicate.
Am vorbit cu T.o imediat, sa-i urez sa se simta bine repede si asa am aflat teribila ei poveste. Pe care trebuie sa o cititi, e o lectie de viata impresionanata.
Am aflat ca suntem nascute in acelasi an si ne-am amuzat de cat de mult semanam ca fire, amandoua optimiste si tonice, chiar daca ea e de o mie de ori mai incercata ca mine, ne-am urat weekenduri fara dureri de cap si cu hemoglobina sus, ne-am invidiat, eu pe ea ca poate macar bere fara alcool sa bea, ea pe mine ca am mers sa inot si ca am voie cate-o cafea....am ras de faptul ca a tunat si-a adunat la cursul foto toate anomaliile pamantului si le-am sugerat tuturor sa fie fericiti ca noi doua n-avem carnet de conducere.
T.o e talentata, e sensibila, e vesela, mananca photoshop pe paine si stie mai mult fotbal decat aia de la Federatie. T.o gaseste puterea de a zambi si de a glumi si isi face procese de constiinta atunci cand o ajunge oboseala si ar vrea sa fie un pic lasata in pace.
T.o face fotografii minunate, le puteti vedea aici, si in cele doua expozitii de pe site unde ii apar imaginile.
G3 La jumatatea anului
Baroc de Dobrogea
T.o iese la pozat si din cand cand se mai lasa si fotografiata.
Teodora Maftei, asa cum e ea, greu incercata, dar fara sa stie, mereu cu un pas inaintea noastra.
Din ce fotografii imi mai aratau profesorii, am remarcat unele ce purtau mereu o semnatura. T.o.
La inceput m-am amuzat, mi s-a parut naiv sa te semnezi asa pe o poza...mi se parea ca trecusem de etapa asta, dar in acelasi timp, mi-au devenit simpatice initialele .
A urmat apoi o perioada gri inchis pentru mine. Dupa ce s-a transformat in gri deschis, a urmat tabara din aprilie, acolo unde am pozat AntiDobrogea. Acolo am vazut cine e fata care semneaza T.o, si-am observat ca merge la culcare la fel de devreme ca mine si ca nu se-atinge de alcool. Si ca poarta mereu ceva pe cap. Si ca incearca sa nu faca efort.
Peste cateva saptamani a fost concertul Multiludic media, la care am invitat si G3 (generatia 3 de fotopoetica). T.o. a raspuns ca-i pare rau ca nu vine, dar se simte tare, tare rau.
Mi-am amintit ce auzisem la un moment dat ca exista o fata din G3 care are niste proboleme de sanatate complicate.
Am vorbit cu T.o imediat, sa-i urez sa se simta bine repede si asa am aflat teribila ei poveste. Pe care trebuie sa o cititi, e o lectie de viata impresionanata.
Am aflat ca suntem nascute in acelasi an si ne-am amuzat de cat de mult semanam ca fire, amandoua optimiste si tonice, chiar daca ea e de o mie de ori mai incercata ca mine, ne-am urat weekenduri fara dureri de cap si cu hemoglobina sus, ne-am invidiat, eu pe ea ca poate macar bere fara alcool sa bea, ea pe mine ca am mers sa inot si ca am voie cate-o cafea....am ras de faptul ca a tunat si-a adunat la cursul foto toate anomaliile pamantului si le-am sugerat tuturor sa fie fericiti ca noi doua n-avem carnet de conducere.
T.o e talentata, e sensibila, e vesela, mananca photoshop pe paine si stie mai mult fotbal decat aia de la Federatie. T.o gaseste puterea de a zambi si de a glumi si isi face procese de constiinta atunci cand o ajunge oboseala si ar vrea sa fie un pic lasata in pace.
T.o face fotografii minunate, le puteti vedea aici, si in cele doua expozitii de pe site unde ii apar imaginile.
G3 La jumatatea anului
Baroc de Dobrogea
T.o iese la pozat si din cand cand se mai lasa si fotografiata.
Teodora Maftei, asa cum e ea, greu incercata, dar fara sa stie, mereu cu un pas inaintea noastra.
Fotbal
Nu ma omor dupa sportul asta, mai degraba cand eram copila stiam tot ce misca.
Nici la finala nu prea m-am uitat, ca n-am rabdare, din 2 in 3. Cum bagam un ochi, cum vedeam cate-un fault, asa ca ma lasam pagubasa si mai schimbam canalul.
Insa bucuria celor care castiga dupa un asemenea efort nu inceteaza sa ma sensibilizeze.
Probabil ca e vorba in primul rand de depasirea limitelor. Personale. Asta emotioneaza. Si e un ideal frumos.
Felicitari echipei Spaniei.
Nici la finala nu prea m-am uitat, ca n-am rabdare, din 2 in 3. Cum bagam un ochi, cum vedeam cate-un fault, asa ca ma lasam pagubasa si mai schimbam canalul.
Insa bucuria celor care castiga dupa un asemenea efort nu inceteaza sa ma sensibilizeze.
Probabil ca e vorba in primul rand de depasirea limitelor. Personale. Asta emotioneaza. Si e un ideal frumos.
Felicitari echipei Spaniei.
10 iulie 2010
Dobromir altfel
am primit si premiu de la Ruxandra Mesteru. Nu-l mai afisez pt ca l-am mai primit de cateva ori de-a lungul timpului.
7 iulie 2010
6 iulie 2010
Sun Forbidden
Inotul cand se ingana ziua cu noaptea....intr-o seara indecisa, cu ceata, dupa ploaie, intr-o seara clara, dar pustie, intr-o seara grea, apasatoare, dar profunda, ca un adevar care doare.
3 iulie 2010
Despre studiul pianului (2)
Despre cum se invata pianul propriu zis....ma tem cu nu am niste raspunsuri general valabile. Ca in medicina, unde nu exista boala, ci doar bolnavi, si la pian nu exista metoda, ci elevi diferiti.
Ce-as putea insa eu sa fac e sa povestsc din experienta proprie, atat a mea personala, cat si cea cu fetita mea.
In urma cu 25 de ani incepeam sa cant la pian. Mi l-am dorit de la 3 ani, dar l-am primit abia la 5 ani si jumatate.
Nu-mi amintesc deloc cum am invatat notele. Stiu ca am frecventat o vreme gradinita muzicala de pe langa liceul George Enescu, pe vremea aceea cu sediul in Principatele Unite (pentru clasele 1-8 si coregrafie. Clasele 9-12 erau in sediul din Gheorghe Manu, fosta Lemnea)
Dar foarte curand am reusit sa citesc singura celebra Maria Cernovodeanu, metoda cea mai la indemana la vremea aceea.
Am avut in primii ani o profesoara care s-a dedicat trup si suflet si datorita careia am urmat in cele din urma o cariera muzicala. Un om exceptional, singura dintre toti profesorii mei care si-a dorit pentru mine ...un profesor si mai bun.
Dar pentru a reusi sa studiez eficient, ea a explicat si parintilor mei ce trebuie sa urmareasca impreuna cu mine. Cum se impart valorile notelor, cum se numara timpii, cum trebuie sa sune mana stanga, cum trebuie sa sune mana dreapta, ce pozitie trebuie sa am. Asta a fost de folos.
Asa ca parintii care nu au studiat muzica in copilarie/tinerete ar trebui sa asiste la primele lectii ale copiiilor lor, ca sa ii poata indruma la studiu.
Cum am procedat cu fiica noastra?
In primul rand ca am avut grija ca la noi in casa sa se auda majoritar muzica clasica.
Cand a implinit 5 ani ne-am dat seama ca ar putea face lectii deja, pentru ca se concentra extrem de bine, stia literele, facea adunari si scaderi simple, avea rabdare sa stea si ore in sir sa deseneze.
Aici voi spune ceva important.
Varsta la care se poate incepe studiul unui instrument e diferita de la copil la copil. Uneori si o singura luna face diferenta. Cel mai important indiciu ca sunt pregatiti: au fund de stat pe scaun.
Vazand noi ca toate conditiile sunt indeplinite, am apelat la profesoara mea din liceu (alta decat cea care m-a invatat la inceput). Doamna , cum ii spunem cu totii, nu mai facuse lectii cu un copil atat de mic. Asa ca ne-a spus la prima sedinta: probabil ca peste vreo 20, 25 de minute o sa va chem sa o luati.
Aici iar urmeaza ceva important. In prima faza, lectiile trebuie sa fie scurte, concentrate, eficiente si amuzante.
Sofia a sfidat orice logica si a rezistat cu brio cca 55 de minute. Un succes total....
Urma invatatul notelor. Am apelat la o metoda cat mai amuzanta.
Am scris biletele cu numele notelor muzicale si le-am pus intr-o caciula. In alta caciula am pus biletele cu valori ale notelor. urma sa alcatuim astfel o compozitie. Scotea Sofia biletelele cu nota si valoarea ei, si dupa aceea o puneam sa o scrie pe portativ. La sfarsit, noi i-am cantat compozitia...care era, bineinteles, superba:)), am laudat-o si a functionat.
Sotul meu a avut aceasta idee, nu-mi asum meritele pentru ea.
Dar iata ca se pot inventa tot felul de joculete amuzante, la alti copilasi functioneaza biletele lipite pe clape pentru fiecare nota, nota fiind asociata cu un animalut, floricica, etc.
Cam la toti merge sa le explici ca in registrul acut canta pasarelele, in registrul mediu canta copiii, iar in registrul grav ursuletii. Asocieri din cele mai diverse care au rolul de a-i dezinhiba.
Zumzi imi spunea ceva care m-a ingrijorat.
Nu, nu e bine sa apesi pe manuta copilului. Nici sa insisti cu pozitia mainii. Daca il lasi liber, doar ii povestesti la inceput de un mar sau portocala pe care sa tina mana ca sa ia forma corecta, e de ajuns..
Nu e bine nici sa presezi bratele ca sa fii sigur " ca e in pian, si nu pe deasupra". Aceste contacte fizice inhiba copilul si mai rau se va incorda.
Profesoara Sofiei ne-a spus ca nu carecumva sa o fortam in felul acesta. Si a avut dreptate, acum Sofia are un sunet deosebit de frumos, plin, bogat, mult mai bun decat al meu!
Apoi, am auzit de situatii in care profesorul il pune pe copil sa cante cu o singura manuta. Pfiuuu. Total gresit!
Cantatul cu ambele maini de la bun inceput, chiar daca repeta o singura nota cu maini alternative, este singura cale de a realiza coordonarea necesara invatarii acestui instrument.
Pentru Irina.Flo.
Si eu am fost o mare lenesa. Si pentru mine rochia de la auditie era extrem de importanta, imi doream sa fiu pe scena, desi aveam niste emotii cat casa.
Astfel de copii trebuie putin impinsi de la spate. Si facut bine diferenta: cand e alint si cand e oboseala genuina. Uneori o simt pe Sofia mea ca n-ar fi in stare si ca mai rau ar strica ce a invatat, asa ca o las sa nu cante in ziua respectiva. Ea studiaza mai mult cu sotul meu, iar anul asta care a fost extrem de greu pentru familia noastra, l-a solicitat pe el imens, pentru ca invaliditatea mea n-a durat doar pe durata spitalizarii....Asa ca uneori nici el nu era in stare sa faca lectia, daramite fata.
Cu alte cuvinte, trebuie tinut cont si de starea psihica a copilasului, pentru ca fortarea il poate indeparta pe vecie, Cum e si faza cu 2 ore pe zi. Imi pare rau, dar la varsta lui, o ora si-un sfert, dar zilnic, face mult mai mult decat 3 ore odata la 4 zile.
Eu am avut mereu probleme cu constanta in studiu. Dar in perioadele in care lucram zilnic progresele erau inimaginabile. Chiar daca nu petreceam multe ore lipita de scaun.
Deci da, eu sunt pentru impins un pic de la spate. Pentru ca daca pe mine nu m-ar fi impins, pierdea universul ditamai compozitoarea:))
Cum se depasesc emotiile de la auditie sau examen?
In primul rand ca se intampla foarte rar sa iti dispara toare reflexele. daca asta se intampla, inseamna ca, din pacate, era o mica varza in capul copilului. Greselile se evita fiind in primul si in primul rand foarte constient de ce e in partitura. Invatarea mecanica e dusmanul nr 1 al oricarui instrumentist. Este foarte important ca profesorul sa explica logica interna a piesei, oricat de mititel ar fi elevul. Se pot gasi metode pentru a se asimila logic o partitura, si nu papagaliceste.
Apoi, bineinteles ca trebuie create reflexele. Logica impreuna cu reflexele taie mult din emotii.
Totodata, se mai rodeaza in timp. De aceea trebuie pusi sa cante la mici auditii cat mai des.
Ane, se poate incepe la orce varsta, cu amendamentul ca ideea de performanta trebuie lasata deoparte:)
Cam asa. Daca mai sunt intrebari....:)
Ce-as putea insa eu sa fac e sa povestsc din experienta proprie, atat a mea personala, cat si cea cu fetita mea.
In urma cu 25 de ani incepeam sa cant la pian. Mi l-am dorit de la 3 ani, dar l-am primit abia la 5 ani si jumatate.
Nu-mi amintesc deloc cum am invatat notele. Stiu ca am frecventat o vreme gradinita muzicala de pe langa liceul George Enescu, pe vremea aceea cu sediul in Principatele Unite (pentru clasele 1-8 si coregrafie. Clasele 9-12 erau in sediul din Gheorghe Manu, fosta Lemnea)
Dar foarte curand am reusit sa citesc singura celebra Maria Cernovodeanu, metoda cea mai la indemana la vremea aceea.
Am avut in primii ani o profesoara care s-a dedicat trup si suflet si datorita careia am urmat in cele din urma o cariera muzicala. Un om exceptional, singura dintre toti profesorii mei care si-a dorit pentru mine ...un profesor si mai bun.
Dar pentru a reusi sa studiez eficient, ea a explicat si parintilor mei ce trebuie sa urmareasca impreuna cu mine. Cum se impart valorile notelor, cum se numara timpii, cum trebuie sa sune mana stanga, cum trebuie sa sune mana dreapta, ce pozitie trebuie sa am. Asta a fost de folos.
Asa ca parintii care nu au studiat muzica in copilarie/tinerete ar trebui sa asiste la primele lectii ale copiiilor lor, ca sa ii poata indruma la studiu.
Cum am procedat cu fiica noastra?
In primul rand ca am avut grija ca la noi in casa sa se auda majoritar muzica clasica.
Cand a implinit 5 ani ne-am dat seama ca ar putea face lectii deja, pentru ca se concentra extrem de bine, stia literele, facea adunari si scaderi simple, avea rabdare sa stea si ore in sir sa deseneze.
Aici voi spune ceva important.
Varsta la care se poate incepe studiul unui instrument e diferita de la copil la copil. Uneori si o singura luna face diferenta. Cel mai important indiciu ca sunt pregatiti: au fund de stat pe scaun.
Vazand noi ca toate conditiile sunt indeplinite, am apelat la profesoara mea din liceu (alta decat cea care m-a invatat la inceput). Doamna , cum ii spunem cu totii, nu mai facuse lectii cu un copil atat de mic. Asa ca ne-a spus la prima sedinta: probabil ca peste vreo 20, 25 de minute o sa va chem sa o luati.
Aici iar urmeaza ceva important. In prima faza, lectiile trebuie sa fie scurte, concentrate, eficiente si amuzante.
Sofia a sfidat orice logica si a rezistat cu brio cca 55 de minute. Un succes total....
Urma invatatul notelor. Am apelat la o metoda cat mai amuzanta.
Am scris biletele cu numele notelor muzicale si le-am pus intr-o caciula. In alta caciula am pus biletele cu valori ale notelor. urma sa alcatuim astfel o compozitie. Scotea Sofia biletelele cu nota si valoarea ei, si dupa aceea o puneam sa o scrie pe portativ. La sfarsit, noi i-am cantat compozitia...care era, bineinteles, superba:)), am laudat-o si a functionat.
Sotul meu a avut aceasta idee, nu-mi asum meritele pentru ea.
Dar iata ca se pot inventa tot felul de joculete amuzante, la alti copilasi functioneaza biletele lipite pe clape pentru fiecare nota, nota fiind asociata cu un animalut, floricica, etc.
Cam la toti merge sa le explici ca in registrul acut canta pasarelele, in registrul mediu canta copiii, iar in registrul grav ursuletii. Asocieri din cele mai diverse care au rolul de a-i dezinhiba.
Zumzi imi spunea ceva care m-a ingrijorat.
Nu, nu e bine sa apesi pe manuta copilului. Nici sa insisti cu pozitia mainii. Daca il lasi liber, doar ii povestesti la inceput de un mar sau portocala pe care sa tina mana ca sa ia forma corecta, e de ajuns..
Nu e bine nici sa presezi bratele ca sa fii sigur " ca e in pian, si nu pe deasupra". Aceste contacte fizice inhiba copilul si mai rau se va incorda.
Profesoara Sofiei ne-a spus ca nu carecumva sa o fortam in felul acesta. Si a avut dreptate, acum Sofia are un sunet deosebit de frumos, plin, bogat, mult mai bun decat al meu!
Apoi, am auzit de situatii in care profesorul il pune pe copil sa cante cu o singura manuta. Pfiuuu. Total gresit!
Cantatul cu ambele maini de la bun inceput, chiar daca repeta o singura nota cu maini alternative, este singura cale de a realiza coordonarea necesara invatarii acestui instrument.
Pentru Irina.Flo.
Si eu am fost o mare lenesa. Si pentru mine rochia de la auditie era extrem de importanta, imi doream sa fiu pe scena, desi aveam niste emotii cat casa.
Astfel de copii trebuie putin impinsi de la spate. Si facut bine diferenta: cand e alint si cand e oboseala genuina. Uneori o simt pe Sofia mea ca n-ar fi in stare si ca mai rau ar strica ce a invatat, asa ca o las sa nu cante in ziua respectiva. Ea studiaza mai mult cu sotul meu, iar anul asta care a fost extrem de greu pentru familia noastra, l-a solicitat pe el imens, pentru ca invaliditatea mea n-a durat doar pe durata spitalizarii....Asa ca uneori nici el nu era in stare sa faca lectia, daramite fata.
Cu alte cuvinte, trebuie tinut cont si de starea psihica a copilasului, pentru ca fortarea il poate indeparta pe vecie, Cum e si faza cu 2 ore pe zi. Imi pare rau, dar la varsta lui, o ora si-un sfert, dar zilnic, face mult mai mult decat 3 ore odata la 4 zile.
Eu am avut mereu probleme cu constanta in studiu. Dar in perioadele in care lucram zilnic progresele erau inimaginabile. Chiar daca nu petreceam multe ore lipita de scaun.
Deci da, eu sunt pentru impins un pic de la spate. Pentru ca daca pe mine nu m-ar fi impins, pierdea universul ditamai compozitoarea:))
Cum se depasesc emotiile de la auditie sau examen?
In primul rand ca se intampla foarte rar sa iti dispara toare reflexele. daca asta se intampla, inseamna ca, din pacate, era o mica varza in capul copilului. Greselile se evita fiind in primul si in primul rand foarte constient de ce e in partitura. Invatarea mecanica e dusmanul nr 1 al oricarui instrumentist. Este foarte important ca profesorul sa explica logica interna a piesei, oricat de mititel ar fi elevul. Se pot gasi metode pentru a se asimila logic o partitura, si nu papagaliceste.
Apoi, bineinteles ca trebuie create reflexele. Logica impreuna cu reflexele taie mult din emotii.
Totodata, se mai rodeaza in timp. De aceea trebuie pusi sa cante la mici auditii cat mai des.
Ane, se poate incepe la orce varsta, cu amendamentul ca ideea de performanta trebuie lasata deoparte:)
Cam asa. Daca mai sunt intrebari....:)
2 iulie 2010
Despre studiul pianului
Am fost rugata sa expun 5 beneficii ale invatarii cantatului la pian.
Nu cred ca voi semna eu articolul, dar iata aici parerea mea:
1. Pianul este instrumentul cel mai accesibil din punct de vedere strict muzical, pentru ca sunetul se produce imediat, apasand clapa. la vioara de exemplu , ca sa rezulte un sunet corect, trebuie luni si luni de studiu pentru a gasi locul exact pe coarda instrumentului. La pian, satisfactia este imediata si progresele apar un pic mai repede.
2. daca abordarea este corecta (ma refer la invatarea de la bun inceput a cantatului cu doua maini), studiul pianului ajuta imens la coordonarea manuala si mai apoi la gandirea pe mai multe planuri. Faptul ca mana dreapta si mana stanga canta lucruri diferite ajuta enorm la dezvoltarea unui contrapunct mental, si astfel la dezvoltarea inteligentei.
3. Contactul cu muzica clasica se face direct si nemijlocit prin studiul pianului. Este instrumentul pentru care marii compozitori au scris lucrari extraordinare din punct de vedere artistic, chiar daca ele sunt simple dpdv al executiei pianistice, abordabile inca de la varsta de 5,6 ani.
Ma refer la menuetele de Bach din Caiet pentru Anna Magdalena Bach, la micile sonatine de Mozart, la piesele usoare de Schuman din "Album pentru tineret" etc.
4.Daca se aprofundeaza studiul pianului, copilul de 13, 14 ani poate accede la cele mai inalte forme de expresie muzicala din punct de vedere al ideilor continute in acste muzici. Ma refer la Fugile de Bach din Clavecinul Bine Temperat si la Sonatele de Haydn, Mozart si Beethoven.
Aceste doua forme muzicale, Fuga si Sonata, contin in ele insele toate principiile gandirii europene.
In fuga este vorba de gandirea contrapunctica, pe mai multe planuri.Extrem de necesara in orice domeniu, de la stiinta pana la economie si afaceri.
In Sonata este vorba despre dialectica lui Hegel, opozitia intre doua idei diferite, concept pur european.
Iar micul pianist poate percepe mai intai la modul sensibil aceasta filosofie, adancirea ei teoretica nefiind chiar atat de importanta, si oricum, realizabila la varste mature.
Sigur ca studiul logicii si al filosofiei furnizeza aceste informatii, insa atacarea lor treptata, prin studiul pianului, le face mult mai usor asimilabile.
De aceea, in general persoanele care studiaza muzica clasica au o gandire complexa, care ii ajuta in cariera lor, oricare ar fi aceasta.
5. Nu in ultimul rand, contactul cu muzica pentru pian poate genera o mai buna adaptare in societate. Exista atatea lucrari de muzica mai lejera, jazz, blues, care pot face deliciul unor party-uri de adolescenti.
Pianistul va fi intotdeauna respectat si in jurul lui se va creea o aura de popularitate.
Good enough? :))
Nu cred ca voi semna eu articolul, dar iata aici parerea mea:
1. Pianul este instrumentul cel mai accesibil din punct de vedere strict muzical, pentru ca sunetul se produce imediat, apasand clapa. la vioara de exemplu , ca sa rezulte un sunet corect, trebuie luni si luni de studiu pentru a gasi locul exact pe coarda instrumentului. La pian, satisfactia este imediata si progresele apar un pic mai repede.
2. daca abordarea este corecta (ma refer la invatarea de la bun inceput a cantatului cu doua maini), studiul pianului ajuta imens la coordonarea manuala si mai apoi la gandirea pe mai multe planuri. Faptul ca mana dreapta si mana stanga canta lucruri diferite ajuta enorm la dezvoltarea unui contrapunct mental, si astfel la dezvoltarea inteligentei.
3. Contactul cu muzica clasica se face direct si nemijlocit prin studiul pianului. Este instrumentul pentru care marii compozitori au scris lucrari extraordinare din punct de vedere artistic, chiar daca ele sunt simple dpdv al executiei pianistice, abordabile inca de la varsta de 5,6 ani.
Ma refer la menuetele de Bach din Caiet pentru Anna Magdalena Bach, la micile sonatine de Mozart, la piesele usoare de Schuman din "Album pentru tineret" etc.
4.Daca se aprofundeaza studiul pianului, copilul de 13, 14 ani poate accede la cele mai inalte forme de expresie muzicala din punct de vedere al ideilor continute in acste muzici. Ma refer la Fugile de Bach din Clavecinul Bine Temperat si la Sonatele de Haydn, Mozart si Beethoven.
Aceste doua forme muzicale, Fuga si Sonata, contin in ele insele toate principiile gandirii europene.
In fuga este vorba de gandirea contrapunctica, pe mai multe planuri.Extrem de necesara in orice domeniu, de la stiinta pana la economie si afaceri.
In Sonata este vorba despre dialectica lui Hegel, opozitia intre doua idei diferite, concept pur european.
Iar micul pianist poate percepe mai intai la modul sensibil aceasta filosofie, adancirea ei teoretica nefiind chiar atat de importanta, si oricum, realizabila la varste mature.
Sigur ca studiul logicii si al filosofiei furnizeza aceste informatii, insa atacarea lor treptata, prin studiul pianului, le face mult mai usor asimilabile.
De aceea, in general persoanele care studiaza muzica clasica au o gandire complexa, care ii ajuta in cariera lor, oricare ar fi aceasta.
5. Nu in ultimul rand, contactul cu muzica pentru pian poate genera o mai buna adaptare in societate. Exista atatea lucrari de muzica mai lejera, jazz, blues, care pot face deliciul unor party-uri de adolescenti.
Pianistul va fi intotdeauna respectat si in jurul lui se va creea o aura de popularitate.
Good enough? :))
30 iunie 2010
BMI
Normal weight = 18.5-24.9
Your BMI = 21.3
Atunci imi explica si mie cineva de ce oglinda imi spune in continuare overweight?
In rest, in seara asta vernisaj, maine plecat la 2 Mai. Dar iau laptop si net la mine pentru transmisii de la fata locului. Si aparat foto, bineinteles... :)
Your BMI = 21.3
Atunci imi explica si mie cineva de ce oglinda imi spune in continuare overweight?
In rest, in seara asta vernisaj, maine plecat la 2 Mai. Dar iau laptop si net la mine pentru transmisii de la fata locului. Si aparat foto, bineinteles... :)
28 iunie 2010
o saptamana
Fara ei. Mi-e doooooooooooooooor.
Si eu ascult frantuzesti cand mi-e dor.
Iar referenul il aud invariabil de cate ori merg la mare.
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.
Oh! je voudrais tant que tu te souviennes
Des jours heureux où nous étions amis
En ce temps-là la vie était plus belle,
Et le soleil plus brûlant qu'aujourd'hui
Les feuilles mortes se ramassent à la pelle
Tu vois, je n'ai pas oublié...
Les feuilles mortes se ramassent à la pelle,
Les souvenirs et les regrets aussi
Et le vent du nord les emporte
Dans la nuit froide de l'oubli.
Tu vois, je n'ai pas oublié
La chanson que tu me chantais.
C'est une chanson qui nous ressemble
Toi, tu m'aimais et je t'aimais
Et nous vivions tous deux ensemble
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.
Les feuilles mortes se ramassent à la pelle,
Les souvenirs et les regrets aussi
Mais mon amour silencieux et fidèle
Sourit toujours et remercie la vie
Je t'aimais tant, tu étais si jolie,
Comment veux-tu que je t'oublie?
En ce temps-là, la vie était plus belle
Et le soleil plus brûlant qu'aujourd'hui
Tu étais ma plus douce amie
Mais je n'ai que faire des regrets
Et la chanson que tu chantais
Toujours, toujours je l'entendrai!
C'est une chanson qui nous ressemble
Toi, tu m'aimais et je t'aimais
Et nous vivions tous deux ensemble
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.
Si eu ascult frantuzesti cand mi-e dor.
Iar referenul il aud invariabil de cate ori merg la mare.
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.
Oh! je voudrais tant que tu te souviennes
Des jours heureux où nous étions amis
En ce temps-là la vie était plus belle,
Et le soleil plus brûlant qu'aujourd'hui
Les feuilles mortes se ramassent à la pelle
Tu vois, je n'ai pas oublié...
Les feuilles mortes se ramassent à la pelle,
Les souvenirs et les regrets aussi
Et le vent du nord les emporte
Dans la nuit froide de l'oubli.
Tu vois, je n'ai pas oublié
La chanson que tu me chantais.
C'est une chanson qui nous ressemble
Toi, tu m'aimais et je t'aimais
Et nous vivions tous deux ensemble
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.
Les feuilles mortes se ramassent à la pelle,
Les souvenirs et les regrets aussi
Mais mon amour silencieux et fidèle
Sourit toujours et remercie la vie
Je t'aimais tant, tu étais si jolie,
Comment veux-tu que je t'oublie?
En ce temps-là, la vie était plus belle
Et le soleil plus brûlant qu'aujourd'hui
Tu étais ma plus douce amie
Mais je n'ai que faire des regrets
Et la chanson que tu chantais
Toujours, toujours je l'entendrai!
C'est une chanson qui nous ressemble
Toi, tu m'aimais et je t'aimais
Et nous vivions tous deux ensemble
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.
23 iunie 2010
Baroc de Dobrogea
Școala de Poetică Fotografică din București de sub egida Fundației Culturale SOCIETATEA DE CONCERTE din Bistrița, vernisează expoziția ”Baroc de Dobrogea – 2008-2010” a cursanților şcolii din ultimele trei generații. Evenimentul va avea loc pe 30 iunie 2010, ora 19.00, la Muzeul Costumului Popular din palatul Parlamentului, str. Izvor nr 2-4, corp A3F, sector 5, București. Expoziția va fi deschisă până pe 15 august 2010. Program de vizitare: marți-duminică între orele 9.00 şi 17.00.
Expoziția va conține 165 de lucrări, 50x70cm, ale următorilor 65 de autori: Cătălin Alexa, Bogdan Anda, Daiana Anghel, Radu Angheloiu, Victor Avram, Emilian Badea, Karmen Ramona Bakos, Adrian Balmeș, Lucian Bibo, Stelian Bogza, Cornel Brad, Irina Bran, Răzvan Bumbeș, Ioan Bunea, Iulia Chicuș, Andreea Ciolacu, Sorin Constantin, Andrei Conțiu, Flavia Cozma, Ionelia Diaconu, Catrinel Dima, Bogdana Dobre, Ionuț Dragnea, Bogdan Dumitru, Iulia Dumitru, Ștefan Dumitru, Cătălin Enache, Cristian Fetter, Larisa Fica, Mihaela Gavrilescu, Mirela Ghindea, Ioan Grigore, Jean Grigore, Teodor Horea, Alin Iacob, Luisa Iatan, Gyuri Ilinca, Daniel Ionescu, Sorina Iordan, Ana-Cristina Irian, Dafina Jeacă, Teodora Maftei, Alexandru Medeșan, Șerban Mestecăneanu, Andrei Mihalca, Raluca Minoiu, Andrei Mîță, Alexandru Modoi, Mirela Momanu, Francisc Mraz Ferko, Carmen Obreja, Bogdan Oprea, Silviu Pavel, Raluca Petrache, Cosmina Popescu, Crenguța Profir, Ioana Pușcarciuc, Mirona Radu, Dragoș Răpeanu, Laura Sârbu, Alexandru Spineanu, Elena Stancu, Tudor Stănică, Raul Tanislav, Sabina Ulubeanu, Andreea Vintze.
Suntem la a 6-a excursie din Dobrogea, cu o preocupare aparte pentru sudul Dobrogei și propunem o expoziție de 165 de piese, împlinite cu un soi de majestuozitate plină de smerenie, atât ca subiect, ca tratare a subiectului cât și a utilizării unui complex instrumentar de poetică fotografică. Majoritatea subiectelor noastre sunt rurale, ceea ce face sa ne simțim foarte acasă în spațiul Muzeului Satului, oferind o alternativă estetică prietenoasă documentarismului socio-vizual, specific lui Dimitrie Gusti.
Fiecare participant intră în expoziție cu stilul propriu, dar fără a atinge genul științific, etnografic sau jurnalistic. Viziunile sunt mai degrabă poetice, priviri proaspete asupra vitalității unei zone de țară aflată într-o stare de sărăcie demnă. Am dorit să surprindem frumosul chiar în locuri în care majoritatea celorlalți se blochează în urât. A rezultat o policromie – chiar și în alb-negru – ce se apropie mai degrabă de barocul muzical decât de cel arhitectonic. Însemnul general al expoziției, credem și sperăm că este cuplul de atribute delicat-viguros.
© Tudor Stanica
© Silviu Pavel
© Sabina Ulubeanu
© Raul Tanislav
© Andreea Vintze
22 iunie 2010
de la musique...
"Pe vremea mea" nu exista youtube sa asculti diverse interpretari ale pieselor pe care le studiai la pian.
Faceai eforturi sa mergi la mediateca, sa imprumuti de la diverse cunostinte cd-uri...sau de ce nu, casete obisnuite.
Incredibil cat de usor e acum accesul la asemenea comori. Sa tot fii elev.
Rahmaninov, studiu tablou in sol minor. L-am cantat odinioara. In Cretacic, pe cand mai puneam si eu mana pe pian.....
21 iunie 2010
18 iunie 2010
HB, Armonii !
2 ani de blog. Cine-ar fi crezut ?
Multumesc tuturor ca ma cititi si comentati! Inseamna enorm pentru mine coltisorul asta.
(Dobromir, 12 iunie 2010 )
Multumesc tuturor ca ma cititi si comentati! Inseamna enorm pentru mine coltisorul asta.
(Dobromir, 12 iunie 2010 )
17 iunie 2010
Mama de cariera...sau?
Oana m-a provocat demult sa scriu ceva pe tema mamelor pentru care a fi mama nu e de-ajuns.
Greu, foarte, foarte greu. Pentru ca undeva in sinea mea nu-mi place deloc de mine. Nu-mi place ca nu reusesc sa fiu fericita doar dedicandu-ma familiei. O admir imens pe Irina pentru linistea ei sufleteasca, pentru pasiunea pe care o pune in a mentine caldura si ordinea in casa ei. Irina e genul de femeie care ar putea avea orice meserie , orice cariera, n-ar fi nicicand mediocra, ci stralucitoare. Si cu toate acestea, dorinta ei cea mai profunda e sa stea acasa. Sa faca acele mici gesturi care fac viata mai frumoasa. Sa puna o floare pe masa, sa faca o mancare buna, sa fie disponibila celorlalti.
La polul opus ma situez eu. Ma fragmentez in orice-as face. Chiar si cuvintele astea ....le scriu cu greutate, in timp ce alaturi de mine Gh demonteaza diverse jucarii, iar Sofia imi pune 100 de intrebari pe minut, iar de cel putin 50 de ori eu trebuie sa-i raspund la "ma plictisesc, ce sa fac" :).
Cand e vorba de lucuri mai serioase, bineinteles ca ma izolez. Doctorat, compozitie...nu se pot face cu familia alaturi. Pentru teza merg la biblioteca, pentru compus de obicei la mama sau pierd noptile. Si pana nu se termina, sunt absenta si cand sunt cu ei. Iar echilibristica asta consuma imens.
Am sa revin la persoana mea, dar as vrea sa descriu si alta categorie. Aceea a mamelor care nu au o cariera propriu zis, le place meseria pe care o fac, insa dorinta lor cea mai mare e sa fie acasa, cu familia. Ele se duc la serviciu constranse de factorul material si , de ce nu, pentru a schimba un pic mediul, pentru a-si folosi inteligenta si altundeva decat in gestionarea problemelor familiei. Le invidiez pentru ingeniozitatea cu care imbina mersul la job cu viata de familie.
Oricum ar fi, nu e vorba aici de a judeca sau analiza in vreun fel o alegere sau alta. Exista motive si argumente pentru fiecare situatie in parte.
Asa ca revin la persoana mea, singura despre care imi permit sa enunt adevaruri grele :P
Am crezut intotdeauna ca ma voi lupta pentru cariera internationala. De la 5 ani si jumatate, de cand am primit pianul pe care il ceream de la 3 ani. In primii ani, lectiile au mers struna. Din pacate, de prin clasa a 4-a , ceva a inceput sa scartaie. E adevarat, nu studiam indeajuns. "Pierdeam" o gramada de vreme citind la prima vedere tot felul de partituri pe care parintii mi le cumparau imediat ce apareau la magazinul "Muzica". Toate sonatele de Scarlatti, de Beethoven, de Mozart spre exemplu. Apoi, restul de timp il pierdeam citind.
M-am apucat apoi sa improvizez. Oooo, mult mai interesant decat sa toci acelasi pasaj pana cand il canti perfect. Daca as fi stiut eu ca virtuozitatea ajuta imens la usurinta in compozitie, probabil ca as fi aprofundat si componenta asta a vietii de muzician. Dar nu mi-a explicat nimeni....
Aici ajungem la o alta explicatie a "declinului". De la o anumita varsta, profesoara mea draga a decis ca nu e de-ajuns ceea ce ma invata, asa ca am incercat sa cautam pe altcineva. Foarte tarziu am gasit. Cu doi ani mai tarziu decat trebuia. Intre 11 si 13 ani se formeaza deprinderile pianistice cele mai importante. Cele care tin de lejeritate, de pianistica pura. De sportivitatea actului muzical. Suna ciudat, dar cred ca se intelege ce vreau sa spun.
Pe scurt, am pierdut atunci partida cu "solist concertist". Si am plutit intr-o oaresce deriva pana la 16 ani, cand cineva mi-a spus ca trebuie sa fac compozitie. neaparat. Urgent. :) Nu era ceva nou. O simteam, o stiam de mica...dintotdeauna.
Si-am pornit pe drumul asta constienta, pas cu pas. De la inceput a fost foarte bine ce faceam. Cel putin cata vreme m-am preocupat de invatarea diverselor forme ale vechilor maestri, as putea spune ca a fost ireprosabil. Dupa care a inceput lupta cu gasirea propriei identitati, a propriului drum.
Facultatea a fost o experienta tare frumoasa. Cu profesori unul si unul. Olah, Stroe, Niculescu, Ciocan...ca sa ii amintesc doar pe ei din generatia de aur. Cu incurajari si caderi, cu succese si esecuri.
Cert este ca Sofia a venit cand ma aflam in varful statutului meu de prodigy. Cand parea ca toate portile imi sunt deschise, eu nu aveam altceva de facut decat sa produc muzica incontinuu si sa ma preocup de difuzarea ei. (de la sine nu se intampla nimica. Ca in orice domeniu...trebuie sa lupti un pic)
Nu mai descriu acum anul 5 la Compozitie cu bebe mic care trebuie alaptat din 20 in 20 de minute. Am mai scris despre asta.
Acum mi se pare usor fata de ce a urmat. Anul de dupa master a fost cel mai greu. Nu am scris un rand. M-am preocupat de doctorat, amagita fiind de o cariera universitara care mi se vanturase pe la nas inca din anul 2 de facultate.
A urmat apoi un an mai bun. 2006. Anul in care am descoperit fotografia. Fotografia mi-a umplut un gol sufletesc in mod cu totul si cu totul surprinzator. Dupa 2 luni in care n-am facut altceva decat sa fotografiez in prostie (si evident ca prost de tot), mi-am recapatat increderea in muzica mea.
Atunci a fost prima data cand am simtit ca-mi parasesc familia pt a compune. Stateam cate o saptamana , doua la Bucuresti, in timp ce sotul statea cu Sofia la Busteni. El preda atunci doar 2 zile pe saptamana, mai facea cate-o punte pe care o recupera cu usurinta.
Dar simteam ca altfel nu pot. Ca daca nu pun boabele alea acolo pe portativ, o sa se prabuseasca Universul.
Dupa aceste surte izolari, urma o perioada de stay at home mum. Asa ca niciodata nu reuseam (iar situatia se mentine si acum) sa imi construiesc un ritm al vietii, sa cladesc ceva pas cu pas.
Dupa ce am ramas insarcinata cu Gheorghe, lucrurile s-au complicat si mai mult. Am decis ca un an de pauza totala e binevenit.
Apoi, dansul a reinceput. Doctorat, compozitie...si acum, magarul pe magar, fotografie. Mult, mult de tot fata de inainte. Cu acele evadari de 3 zile "pe teren", cu pregatiri de expozitii...
Si-o sa spuneti...care-i problema?
Pai problema e urmatoarea. Se poate numi cariera ceva ce nu aduce familiei foloase materiale? Cam tot ce fac, e pentru amorul artei. Nu castig nimic nici din compozitie, nici din fotografie. Nu pot trai fara sa ma exprim asa, fara lupta asta cu materia (muzicala mai ales). Nu pot trai, evient, nici fara familia mea armonioasa in originalitatea ei :)
Existenta mea nu aduce insa niciun folos concret celor pe care ii iubesc cel mai mult. De cand cu povestea cu anemia autoimuna, obosesc si cand il spal pe Gh. Asa ca o fac mult mai rar ca inainte. Cariera merge, e adevarat, mai lent decat era programat, dar toate femeile compozitor pe care le cunosc au luat avant cam dupa 35 de ani. Norocul meu e ca am facut copiii pna la 28, asa ca de-acuma sa tot compun si sa ma tot ocup de logistica, astfel incat sa ajung sa difuzeze world wide ceea ce fac. Am incredere ca ceea ce visam la 5 ani si jumatate se va realiza. Dar cu pret?
As vrea sa stiu (dintr-o postare pe blogul lor) ce gandesc despre problema asta urmatoarele fete dragi :Ada, Simina (cu ea am multe afinitati, pentru ca si Mihai, ca sotul mau, a fost stay at home dad), Diana, Ana, bineinteles Irina dulce casa si oana papadie. Bogdana si Sultana Bogdana.
Si ar mai fi o gramada de pareri pe care l-as dori, sper sa fi dat de un subiect de meditatie :)
Greu, foarte, foarte greu. Pentru ca undeva in sinea mea nu-mi place deloc de mine. Nu-mi place ca nu reusesc sa fiu fericita doar dedicandu-ma familiei. O admir imens pe Irina pentru linistea ei sufleteasca, pentru pasiunea pe care o pune in a mentine caldura si ordinea in casa ei. Irina e genul de femeie care ar putea avea orice meserie , orice cariera, n-ar fi nicicand mediocra, ci stralucitoare. Si cu toate acestea, dorinta ei cea mai profunda e sa stea acasa. Sa faca acele mici gesturi care fac viata mai frumoasa. Sa puna o floare pe masa, sa faca o mancare buna, sa fie disponibila celorlalti.
La polul opus ma situez eu. Ma fragmentez in orice-as face. Chiar si cuvintele astea ....le scriu cu greutate, in timp ce alaturi de mine Gh demonteaza diverse jucarii, iar Sofia imi pune 100 de intrebari pe minut, iar de cel putin 50 de ori eu trebuie sa-i raspund la "ma plictisesc, ce sa fac" :).
Cand e vorba de lucuri mai serioase, bineinteles ca ma izolez. Doctorat, compozitie...nu se pot face cu familia alaturi. Pentru teza merg la biblioteca, pentru compus de obicei la mama sau pierd noptile. Si pana nu se termina, sunt absenta si cand sunt cu ei. Iar echilibristica asta consuma imens.
Am sa revin la persoana mea, dar as vrea sa descriu si alta categorie. Aceea a mamelor care nu au o cariera propriu zis, le place meseria pe care o fac, insa dorinta lor cea mai mare e sa fie acasa, cu familia. Ele se duc la serviciu constranse de factorul material si , de ce nu, pentru a schimba un pic mediul, pentru a-si folosi inteligenta si altundeva decat in gestionarea problemelor familiei. Le invidiez pentru ingeniozitatea cu care imbina mersul la job cu viata de familie.
Oricum ar fi, nu e vorba aici de a judeca sau analiza in vreun fel o alegere sau alta. Exista motive si argumente pentru fiecare situatie in parte.
Asa ca revin la persoana mea, singura despre care imi permit sa enunt adevaruri grele :P
Am crezut intotdeauna ca ma voi lupta pentru cariera internationala. De la 5 ani si jumatate, de cand am primit pianul pe care il ceream de la 3 ani. In primii ani, lectiile au mers struna. Din pacate, de prin clasa a 4-a , ceva a inceput sa scartaie. E adevarat, nu studiam indeajuns. "Pierdeam" o gramada de vreme citind la prima vedere tot felul de partituri pe care parintii mi le cumparau imediat ce apareau la magazinul "Muzica". Toate sonatele de Scarlatti, de Beethoven, de Mozart spre exemplu. Apoi, restul de timp il pierdeam citind.
M-am apucat apoi sa improvizez. Oooo, mult mai interesant decat sa toci acelasi pasaj pana cand il canti perfect. Daca as fi stiut eu ca virtuozitatea ajuta imens la usurinta in compozitie, probabil ca as fi aprofundat si componenta asta a vietii de muzician. Dar nu mi-a explicat nimeni....
Aici ajungem la o alta explicatie a "declinului". De la o anumita varsta, profesoara mea draga a decis ca nu e de-ajuns ceea ce ma invata, asa ca am incercat sa cautam pe altcineva. Foarte tarziu am gasit. Cu doi ani mai tarziu decat trebuia. Intre 11 si 13 ani se formeaza deprinderile pianistice cele mai importante. Cele care tin de lejeritate, de pianistica pura. De sportivitatea actului muzical. Suna ciudat, dar cred ca se intelege ce vreau sa spun.
Pe scurt, am pierdut atunci partida cu "solist concertist". Si am plutit intr-o oaresce deriva pana la 16 ani, cand cineva mi-a spus ca trebuie sa fac compozitie. neaparat. Urgent. :) Nu era ceva nou. O simteam, o stiam de mica...dintotdeauna.
Si-am pornit pe drumul asta constienta, pas cu pas. De la inceput a fost foarte bine ce faceam. Cel putin cata vreme m-am preocupat de invatarea diverselor forme ale vechilor maestri, as putea spune ca a fost ireprosabil. Dupa care a inceput lupta cu gasirea propriei identitati, a propriului drum.
Facultatea a fost o experienta tare frumoasa. Cu profesori unul si unul. Olah, Stroe, Niculescu, Ciocan...ca sa ii amintesc doar pe ei din generatia de aur. Cu incurajari si caderi, cu succese si esecuri.
Cert este ca Sofia a venit cand ma aflam in varful statutului meu de prodigy. Cand parea ca toate portile imi sunt deschise, eu nu aveam altceva de facut decat sa produc muzica incontinuu si sa ma preocup de difuzarea ei. (de la sine nu se intampla nimica. Ca in orice domeniu...trebuie sa lupti un pic)
Nu mai descriu acum anul 5 la Compozitie cu bebe mic care trebuie alaptat din 20 in 20 de minute. Am mai scris despre asta.
Acum mi se pare usor fata de ce a urmat. Anul de dupa master a fost cel mai greu. Nu am scris un rand. M-am preocupat de doctorat, amagita fiind de o cariera universitara care mi se vanturase pe la nas inca din anul 2 de facultate.
A urmat apoi un an mai bun. 2006. Anul in care am descoperit fotografia. Fotografia mi-a umplut un gol sufletesc in mod cu totul si cu totul surprinzator. Dupa 2 luni in care n-am facut altceva decat sa fotografiez in prostie (si evident ca prost de tot), mi-am recapatat increderea in muzica mea.
Atunci a fost prima data cand am simtit ca-mi parasesc familia pt a compune. Stateam cate o saptamana , doua la Bucuresti, in timp ce sotul statea cu Sofia la Busteni. El preda atunci doar 2 zile pe saptamana, mai facea cate-o punte pe care o recupera cu usurinta.
Dar simteam ca altfel nu pot. Ca daca nu pun boabele alea acolo pe portativ, o sa se prabuseasca Universul.
Dupa aceste surte izolari, urma o perioada de stay at home mum. Asa ca niciodata nu reuseam (iar situatia se mentine si acum) sa imi construiesc un ritm al vietii, sa cladesc ceva pas cu pas.
Dupa ce am ramas insarcinata cu Gheorghe, lucrurile s-au complicat si mai mult. Am decis ca un an de pauza totala e binevenit.
Apoi, dansul a reinceput. Doctorat, compozitie...si acum, magarul pe magar, fotografie. Mult, mult de tot fata de inainte. Cu acele evadari de 3 zile "pe teren", cu pregatiri de expozitii...
Si-o sa spuneti...care-i problema?
Pai problema e urmatoarea. Se poate numi cariera ceva ce nu aduce familiei foloase materiale? Cam tot ce fac, e pentru amorul artei. Nu castig nimic nici din compozitie, nici din fotografie. Nu pot trai fara sa ma exprim asa, fara lupta asta cu materia (muzicala mai ales). Nu pot trai, evient, nici fara familia mea armonioasa in originalitatea ei :)
Existenta mea nu aduce insa niciun folos concret celor pe care ii iubesc cel mai mult. De cand cu povestea cu anemia autoimuna, obosesc si cand il spal pe Gh. Asa ca o fac mult mai rar ca inainte. Cariera merge, e adevarat, mai lent decat era programat, dar toate femeile compozitor pe care le cunosc au luat avant cam dupa 35 de ani. Norocul meu e ca am facut copiii pna la 28, asa ca de-acuma sa tot compun si sa ma tot ocup de logistica, astfel incat sa ajung sa difuzeze world wide ceea ce fac. Am incredere ca ceea ce visam la 5 ani si jumatate se va realiza. Dar cu pret?
As vrea sa stiu (dintr-o postare pe blogul lor) ce gandesc despre problema asta urmatoarele fete dragi :Ada, Simina (cu ea am multe afinitati, pentru ca si Mihai, ca sotul mau, a fost stay at home dad), Diana, Ana, bineinteles Irina dulce casa si oana papadie. Bogdana si Sultana Bogdana.
Si ar mai fi o gramada de pareri pe care l-as dori, sper sa fi dat de un subiect de meditatie :)
15 iunie 2010
R.I.P.
Vi-l amintiti desigur din filmul despre Enescu. El a jucat "copilul ".
Sau din concertul acela cu Cella Delavrancea la 100 de ani. Un baiat imbracat in alb care a cantat minunat la vioara.
Pentru Dan Claudiu Vornicelu viata aici a fost nepotrivita.A considerat ca trebuie sa o incheie aseara.
Si ne-a indoliat pe toti....
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca.
Sau din concertul acela cu Cella Delavrancea la 100 de ani. Un baiat imbracat in alb care a cantat minunat la vioara.
Pentru Dan Claudiu Vornicelu viata aici a fost nepotrivita.A considerat ca trebuie sa o incheie aseara.
Si ne-a indoliat pe toti....
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca.
13 iunie 2010
8 iunie 2010
7 iunie 2010
mdaaa
mama, nu peci nicaie-iea, da? sa nu megi la bububesti.
dar ce te faci cand cea mare are scoala, serbare, pian ca sa=-i dea program pe anul ce vine, tu trebuie sa duci diverse lucrari la diversi interpreti, ca mai ai un concert pe 22 iunie plus ti-ar placea sa se mai aranjeze si altele....., medicii te tot chinuie cu vizitele desi te simti ok, si mai vrei si la excursie foto, dar care ar fi cam nebunie pt ca e soare si pt ca cum vine asta sa te duci la " haha -hihihi " in timp ce ala micu zice fraza mai sus mentionata?
Asa ca trecem la intrebare: v-ati muta la Busteni daca jobul ar permite doar scurte si ocazionale deplasari in capitala?
dar ce te faci cand cea mare are scoala, serbare, pian ca sa=-i dea program pe anul ce vine, tu trebuie sa duci diverse lucrari la diversi interpreti, ca mai ai un concert pe 22 iunie plus ti-ar placea sa se mai aranjeze si altele....., medicii te tot chinuie cu vizitele desi te simti ok, si mai vrei si la excursie foto, dar care ar fi cam nebunie pt ca e soare si pt ca cum vine asta sa te duci la " haha -hihihi " in timp ce ala micu zice fraza mai sus mentionata?
Asa ca trecem la intrebare: v-ati muta la Busteni daca jobul ar permite doar scurte si ocazionale deplasari in capitala?
1 iunie 2010
ora 18, examen
Nu-mi vine sa cred.
Adica parca ieri dadeam eu primul examen la liceul Enescu. Imi amintesc perfect.
Era o sala plina cu pitici care cantau majoritatea piese din Maria Cernovodeanu. In special hitul "ceata lui Pitigoi". Mari emotii n-am avut...abia dintr-a doua.
Si-acum canta Sofia? OMG. Are tot rochita de catifea, dar neagra, nu cafea cu lapte, ca a mea.
Si trebuie sa fiu tare, ca sa nu aiba emotii. Nici nu stiu daca ma vrea pe-acolo.
Una peste alta, e bine ca mi se intampla la o varsta la care copilaria nu pare chiar asa departe :)
Adica parca ieri dadeam eu primul examen la liceul Enescu. Imi amintesc perfect.
Era o sala plina cu pitici care cantau majoritatea piese din Maria Cernovodeanu. In special hitul "ceata lui Pitigoi". Mari emotii n-am avut...abia dintr-a doua.
Si-acum canta Sofia? OMG. Are tot rochita de catifea, dar neagra, nu cafea cu lapte, ca a mea.
Si trebuie sa fiu tare, ca sa nu aiba emotii. Nici nu stiu daca ma vrea pe-acolo.
Una peste alta, e bine ca mi se intampla la o varsta la care copilaria nu pare chiar asa departe :)
26 mai 2010
Kleine tiger und kleine bär
Stiti povestea aia cu tigrisorul si ursuletul? care au pornit-o spre Panama, ca le-a placut lor cum miroase o cutie pescuita de pe rau. Au facut turul zonei unde locuiau si au ajuns inapoi la casuta lor, unde crescusera balariile si au conchis, : O wie schoen ist Panama!
Tot asa si eu.
Trebuie sa ma dau cu capul de zid ca sa observ ca la mine acasa am comoara cea mai de pret. Si anume un om care are dreptate sistematic, in toate previziunile lui.
Si-atunci, de ce m-am lasat eu dezamagita de niste... unii, in fond. Ca nu le mai dau importanta de-acuma. Pana unde o sa merg cu naivitatea?
Culmea, ca instinctul imi spunea ce-mi repeta si el de luni de zile.
Da eu nu, si nu si nu.
Eh,
macar e aici, cu mine. Si poate ca o sa il ascult vreodata fara sa mai consider ca asta imi stirbeste "personalitatea". Ce prostie. De parca mai exista eu si tu. Suntem NOI si gata.
Sur cette terr', ma seul' joie, mon seul bonheur
C'est mon homme.
J'ai donné tout c'que j'ai, mon amour et tout mon cœur
À mon homme
Et même la nuit,
Quand je rêve, c'est de lui,
De mon homme.
Ce n'est pas qu'il est beau, qu'il est riche ni costaud
Mais je l'aime, c'est idiot,
I'm'fout des coups
I'm'prend mes sous,
Je suis à bout
Mais malgré tout
Que voulez-vous
Je l'ai tell'ment dans la peau
Qu'j'en d'viens marteau,
Dès qu'il s'approch' c'est fini
Je suis à lui
Quand ses yeux sur moi se posent
Ça me rend tout' chose
Je l'ai tell'ment dans la peau
Qu'au moindre mot
I'm'f'rait faire n'importe quoi
J'tuerais, ma foi
J'sens qu'il me rendrait infâme
Mais je n'suis qu'un' femme
Et, j'l'ai tell'ment dans la peau ...
Pour le quitter c'est fou ce que m'ont offert
D'autres hommes.
Entre nous, voyez-vous ils ne valent pas très cher
Tous les hommes
La femm' à vrai dir'
N'est faite que pour souffrir
Par les hommes.
Dans les bals, j'ai couru, afin d'l'oublier j'ai bu
Rien à faire, j'ai pas pu
Quand i'm'dit : "Viens"
J'suis comme un chien
Y a pas moyen
C'est comme un lien
Qui me retient.
Je l'ai tell'ment dans la peau
Qu'j'en suis dingo.
Que cell' qui n'a pas aussi
Connu ceci
Ose venir la première
Me j'ter la pierre.
En avoir un dans la peau
C'est l'pir' des maux
Mais c'est connaître l'amour
Sous son vrai jour
Et j'dis qu'il faut qu'on pardonne
Quand un' femme se donne
À l'homm' qu'elle a dans la peau ..
Tot asa si eu.
Trebuie sa ma dau cu capul de zid ca sa observ ca la mine acasa am comoara cea mai de pret. Si anume un om care are dreptate sistematic, in toate previziunile lui.
Si-atunci, de ce m-am lasat eu dezamagita de niste... unii, in fond. Ca nu le mai dau importanta de-acuma. Pana unde o sa merg cu naivitatea?
Culmea, ca instinctul imi spunea ce-mi repeta si el de luni de zile.
Da eu nu, si nu si nu.
Eh,
macar e aici, cu mine. Si poate ca o sa il ascult vreodata fara sa mai consider ca asta imi stirbeste "personalitatea". Ce prostie. De parca mai exista eu si tu. Suntem NOI si gata.
Sur cette terr', ma seul' joie, mon seul bonheur
C'est mon homme.
J'ai donné tout c'que j'ai, mon amour et tout mon cœur
À mon homme
Et même la nuit,
Quand je rêve, c'est de lui,
De mon homme.
Ce n'est pas qu'il est beau, qu'il est riche ni costaud
Mais je l'aime, c'est idiot,
I'm'fout des coups
I'm'prend mes sous,
Je suis à bout
Mais malgré tout
Que voulez-vous
Je l'ai tell'ment dans la peau
Qu'j'en d'viens marteau,
Dès qu'il s'approch' c'est fini
Je suis à lui
Quand ses yeux sur moi se posent
Ça me rend tout' chose
Je l'ai tell'ment dans la peau
Qu'au moindre mot
I'm'f'rait faire n'importe quoi
J'tuerais, ma foi
J'sens qu'il me rendrait infâme
Mais je n'suis qu'un' femme
Et, j'l'ai tell'ment dans la peau ...
Pour le quitter c'est fou ce que m'ont offert
D'autres hommes.
Entre nous, voyez-vous ils ne valent pas très cher
Tous les hommes
La femm' à vrai dir'
N'est faite que pour souffrir
Par les hommes.
Dans les bals, j'ai couru, afin d'l'oublier j'ai bu
Rien à faire, j'ai pas pu
Quand i'm'dit : "Viens"
J'suis comme un chien
Y a pas moyen
C'est comme un lien
Qui me retient.
Je l'ai tell'ment dans la peau
Qu'j'en suis dingo.
Que cell' qui n'a pas aussi
Connu ceci
Ose venir la première
Me j'ter la pierre.
En avoir un dans la peau
C'est l'pir' des maux
Mais c'est connaître l'amour
Sous son vrai jour
Et j'dis qu'il faut qu'on pardonne
Quand un' femme se donne
À l'homm' qu'elle a dans la peau ..
a trecut...;)
A iesit foarte bine, cu succes, si partea foto-video a fost bine, cea muzicala nu mai vorbim, am avut noroc de interpreti si dirijor daruiti si seriosi.
Acum ramane sa recuperez oboseala....si cum voi avea video-ul disponibil il postez.
Am avut si ceva dezamagiri , m-am cam lamurit eu despre unii si altii , asta e, in ocazii din astea oamenii isi dau masura. Per total insa, raman pozitiva...:P
Acum urmeaza alte emotii, Sofia are examen la pian pe 1 iunie, ieri auditie, unde s-a tinut bine, foarte cumpatata, nu s-a repezit, a reusit sa stapaneasca si emotiile si un pian cam horror pe care nu-l cunostea.
Gheorghe ne uimeste pe zi ce trece, ca toti copilasii de varsta lui, la care progresele apar de la un minut la altul.
E in continuare extrem de cald, iubitor si binevoitor.
Eu am lasat-o mai moale cu prezenta la toate concertele din festival si stau mai mult pe langa casa.
Am neglijat si mersul pe la doctori...din fercire ma simt de un milion de ori mai bine decat saptamana trecuta.
Si cel mai important, nu stiu cum sa fac sa nu ma dezumflu....am scris acum lucrarea asta si de-abia m-am incalzit. Daca voi merge mereu pe sitemul muncitului in salturi, n-am sa ajung sa creez lucrarea aia "grea" la care visez....uffff.
Ca altfel eu ma tot dezumflu la modul pozitiv, vad cu 5 in fata cand ma cantaresc :))
Acum ramane sa recuperez oboseala....si cum voi avea video-ul disponibil il postez.
Am avut si ceva dezamagiri , m-am cam lamurit eu despre unii si altii , asta e, in ocazii din astea oamenii isi dau masura. Per total insa, raman pozitiva...:P
Acum urmeaza alte emotii, Sofia are examen la pian pe 1 iunie, ieri auditie, unde s-a tinut bine, foarte cumpatata, nu s-a repezit, a reusit sa stapaneasca si emotiile si un pian cam horror pe care nu-l cunostea.
Gheorghe ne uimeste pe zi ce trece, ca toti copilasii de varsta lui, la care progresele apar de la un minut la altul.
E in continuare extrem de cald, iubitor si binevoitor.
Eu am lasat-o mai moale cu prezenta la toate concertele din festival si stau mai mult pe langa casa.
Am neglijat si mersul pe la doctori...din fercire ma simt de un milion de ori mai bine decat saptamana trecuta.
Si cel mai important, nu stiu cum sa fac sa nu ma dezumflu....am scris acum lucrarea asta si de-abia m-am incalzit. Daca voi merge mereu pe sitemul muncitului in salturi, n-am sa ajung sa creez lucrarea aia "grea" la care visez....uffff.
Ca altfel eu ma tot dezumflu la modul pozitiv, vad cu 5 in fata cand ma cantaresc :))
19 mai 2010
unendliche Geschichte
Ne-au mai trecut bolile, eu ma simt in continuare cam rau, desi analizele sunt bune (dpdv anemie, restul n-am facut inca).
Si chiar daca am terminat compozitia, acum urmeaza repetitiile, corectarea micilor scapari, pregatirea fotografiilor pentru proiectie, nu se mai termina....si sunt tare in urma cu somnul.
Copiii se revolta, pt Sofia sunt " o rea" , Gh deja a inceput sa-l prefere pa tati, simt ca-i pierd usor usor, pentru ca bruma de energie nu le-o dedic complet, si nu e bine.
Ca raspuns pentru Lore....nu stiu daca somatizeaza Sofia, cred ca faza asta cu somatizatu e cam disproportionata si n-are drept urmare decat niste sentimente exagerate de vina pentru parinti. Pe de alta parte, e clar ca ii afecteaza pe cei mici ce se intampla cu cei mari, si de la sfarsitul lui noiembrie incoace o fi fost pentru ea destul de greu de dus toata povestea cu boala, tratamentele, spitalizarile mamei....chiar daca declara ca sunt o rea si nu-i pasa de mine :)
In fine. Ce e clar, niciodata nu se va putea spune ca merita sa-ti neglijezi apropiatii pentru un concert. Pentru ca in fond, tot ce fac departe de ei e abandon. Mai ales ca nu e ca la orice mama, care lipseste de-acasa ca sa castige un ban, sa-si ajute familia. Concertele mele nu ajuta pe nimeni.
Dar pur si simplu nu ma pot opri. Egoism? inconstienta? orgoliu exagerat?
Dar ce fac atunci cu celelalte sentimente, le las nespuse? neimpartasite? dar de ce ar fi trairile mele asa importante incat sa vreau sa le difuzez? Nu stiu. Si nici nu cred ca voi afla prea curand.
Si chiar daca am terminat compozitia, acum urmeaza repetitiile, corectarea micilor scapari, pregatirea fotografiilor pentru proiectie, nu se mai termina....si sunt tare in urma cu somnul.
Copiii se revolta, pt Sofia sunt " o rea" , Gh deja a inceput sa-l prefere pa tati, simt ca-i pierd usor usor, pentru ca bruma de energie nu le-o dedic complet, si nu e bine.
Ca raspuns pentru Lore....nu stiu daca somatizeaza Sofia, cred ca faza asta cu somatizatu e cam disproportionata si n-are drept urmare decat niste sentimente exagerate de vina pentru parinti. Pe de alta parte, e clar ca ii afecteaza pe cei mici ce se intampla cu cei mari, si de la sfarsitul lui noiembrie incoace o fi fost pentru ea destul de greu de dus toata povestea cu boala, tratamentele, spitalizarile mamei....chiar daca declara ca sunt o rea si nu-i pasa de mine :)
In fine. Ce e clar, niciodata nu se va putea spune ca merita sa-ti neglijezi apropiatii pentru un concert. Pentru ca in fond, tot ce fac departe de ei e abandon. Mai ales ca nu e ca la orice mama, care lipseste de-acasa ca sa castige un ban, sa-si ajute familia. Concertele mele nu ajuta pe nimeni.
Dar pur si simplu nu ma pot opri. Egoism? inconstienta? orgoliu exagerat?
Dar ce fac atunci cu celelalte sentimente, le las nespuse? neimpartasite? dar de ce ar fi trairile mele asa importante incat sa vreau sa le difuzez? Nu stiu. Si nici nu cred ca voi afla prea curand.
Pana una alta, va invit:
http://www.simn2010.ro/site/program/24.html
12 mai 2010
:((
Sunt amarata.
Racita, cu tuse, cu lucrarea neterminata, cu idei, dar fara stare.
Pentru ca si Sofia e bolnava rau. Cu durere de cap, febra, tuse, tot tacamu.
Si cand plec de-acasa imi spune: mama, stai cu mine si spune-mi povesti. Iar eu trebuie sa lucrez, ca deh, pana acum am umblat prin spitale in loc sa compun.
E foarte clar ca nu trebuia sa accept proiectul asta, life sucks.
Racita, cu tuse, cu lucrarea neterminata, cu idei, dar fara stare.
Pentru ca si Sofia e bolnava rau. Cu durere de cap, febra, tuse, tot tacamu.
Si cand plec de-acasa imi spune: mama, stai cu mine si spune-mi povesti. Iar eu trebuie sa lucrez, ca deh, pana acum am umblat prin spitale in loc sa compun.
E foarte clar ca nu trebuia sa accept proiectul asta, life sucks.
9 mai 2010
3 mai 2010
albastru de antidobrogea
sa va explic ce inseamna antiDobrogea.
inseamna Jos cu baba langa perete scorojit.
Jos cliseele. Jos cadrele ieftine(am gasit baba/copilul, l-am pus la mijlocul sau in marginea cadrului si basta)
Am si eu o fetita intr-o casa acuma, da, dar e treaba cu kitschul , la care inca ader, e interesanta.
insa acuma am cautat sa fac altceva.
De altfel tot kitschuri am fotografiat si la malul marii, o groaza.
la inceput, unul albastru.
cand termin cu boabele pe portativ o sa vina o serie mai lunga de obiecte albastre.
inseamna Jos cu baba langa perete scorojit.
Jos cliseele. Jos cadrele ieftine(am gasit baba/copilul, l-am pus la mijlocul sau in marginea cadrului si basta)
Am si eu o fetita intr-o casa acuma, da, dar e treaba cu kitschul , la care inca ader, e interesanta.
insa acuma am cautat sa fac altceva.
De altfel tot kitschuri am fotografiat si la malul marii, o groaza.
la inceput, unul albastru.
cand termin cu boabele pe portativ o sa vina o serie mai lunga de obiecte albastre.
1 mai 2010
composer's spleen
ce face o compozitoare serioasa inainte sa inceapa sa scrie boabele?
intra prin ganguri dubioase din Buzesti, aproape ca ia bataie:), dar scoate doua fotografii.
luni, 26 aprilie 2010.
intra prin ganguri dubioase din Buzesti, aproape ca ia bataie:), dar scoate doua fotografii.
luni, 26 aprilie 2010.
28 aprilie 2010
26 aprilie 2010
Cum a fost (Dobrogea -1 )
A fost cumva pustiitoare excursia asta.
Cu sentimente amestecate...ba ca suntem "invadatori" prin sate, drept pentru care am evadat cat s-a putut, ba ca nu-mi iese nimic, desi am plecat cu gandul ca n-am sa vanez imagini, dar orgoliul e pacatos, iese la iveala taman cand crezi ca l-ai dat deoparte....ba cu veselie, liniste calda si adancime.
Cert este ca mi s-a confirmat inca odata ca nu pot lucra decat de una singura.
Am insa nevoie de oameni pe langa mine, de comunicare, de-un zambet, de-o gluma....le-am avut, nu-mi puteam dori parteneri mai buni de calatorie , si asta m-a pustiit cel mai rau, pentru ca nu vreau sa simt ca ma folosesc de energia celor din jur doar ca sa ma izolez ulterior.
dar...nu facem cu totii asta? Nu transformam continuu ce primim de la cei de langa noi?
Am primit mult in aceste trei zile. Si sunete, si imagini, si oameni.
Ramane sa dau mai departe. Ploaia, clopotul si marea, Dobrogea, anti-Dobrogea , caldura sufleteasca si prietenie.
Cu sentimente amestecate...ba ca suntem "invadatori" prin sate, drept pentru care am evadat cat s-a putut, ba ca nu-mi iese nimic, desi am plecat cu gandul ca n-am sa vanez imagini, dar orgoliul e pacatos, iese la iveala taman cand crezi ca l-ai dat deoparte....ba cu veselie, liniste calda si adancime.
Cert este ca mi s-a confirmat inca odata ca nu pot lucra decat de una singura.
Am insa nevoie de oameni pe langa mine, de comunicare, de-un zambet, de-o gluma....le-am avut, nu-mi puteam dori parteneri mai buni de calatorie , si asta m-a pustiit cel mai rau, pentru ca nu vreau sa simt ca ma folosesc de energia celor din jur doar ca sa ma izolez ulterior.
dar...nu facem cu totii asta? Nu transformam continuu ce primim de la cei de langa noi?
Am primit mult in aceste trei zile. Si sunete, si imagini, si oameni.
Ramane sa dau mai departe. Ploaia, clopotul si marea, Dobrogea, anti-Dobrogea , caldura sufleteasca si prietenie.
22 aprilie 2010
Lasati-va copiii sa greseasca
Acum o saptamana am cunoscut o doamna in varsta, cu o viata care bate filmul si de o finete intelectuala si exterioara iesita din comun.
Si mi-a spus fraza de mai sus: lasati-va copiii sa greseasca.
Experienta ei tragica (fata a murit la 37 de ani de cancer) nu a inchis-o, ci a deschis-o spre lume si spre micimile ei, care pot fi atat de usor indreptate, daca avem rabdare sa scormonim in miezul asa ziselor probleme.
De ce nu ne lasam copiii sa greseasca? de ce ii vrem perfecti? de ce ii certam si-i cicalim?
M-am gandit un pic la un raspuns coerent. raspunsul intuitiv il aveam demult in mine, si am tot scris aici despre cum trebuie crescuti copiii, cu maxim de respect fata de ei.
Insa acum, am sa explic cum sta treaba asta cu greseala si perfectiunea.
In momentul in care cerem perfectiune de la copiii nostri, actionam si suntem sub imperiul fricii. Frica e cel mai mare dusman al nostru.
Ce anume genereaza aceste asteptari de la copiii? Frica de propria noastra imperfectiune. Ne e frica sa ne oglindim in ei. Orgoliul imens ne impiedica sa ii vedem ca pe niste fiinte independente, puternice, asumate. Greselile lor...ne par greselile noastre.
Si atunci, majoritatea parintilor nu-i lasa sa greseasca cu nimic.
Inceputul e simplu. Nu ii lasa sa creasca doar 500 de grame pe luna cu lapte de la san. Le baga biberon. Ca e gresit sa n-ai copilul cel mai grasut. E de fapt o teama irationala, atavica. Trebuie depasita.
Apoi, ajutorul la mers.
Copilul n-are nevoie sa fie ajutat. Trebuie lasat sa mearga cand vrea el, la un an jumate daca asa are chef ( N.B. Bineinteles ca ma refer la copiii sanatosi)
Micile ajutoare pe care le oferim copiilor in bebelusenie vin din frica si din neincredere. Gresit de tot.
Dupa aia...nu sunt lasati sa cada. Se previne cu panica orice asperitate .
(nu pledez pt a baga surubelnita in priza, sunt pentru securizarea spatiului...dar nu numai din dorinta de a preveni accidente grave, ci pentru a sta relaxata ca poate sa cada si sa se loveasca doar un pic, dar suficient cat sa simta pe pielea lor ce inseamna greseala)
In parc, in loc sa urlam " nu te duce acolo" etc etc, mai bine stam un pic langa ei si intervenim in momentul in care leaganul chiar se indreapta spre capul lor. Nu cu 10 metri inainte.
Mai tarziu, copiii nostri fac tot felul de alegeri gresite din punctul nostru de vedere. Dar cine suntem noi? Avem dreptul sa le impunem ceva?
Cati am suferit la adolescenta de neintelegere? Din cauza unor stupide interdictii? venite din teama parintilor nostri?
De teama ca oglinda lor e una murdara?
Da, copiii sunt oglinda noastra. dar nu in felul in care o gandeste toata lumea. Greselile lor...nu sunt mereu greselile noastre. Noi nu suntem perfecti. Suntem plini de bube, resentimente adunate in ani, uratenii indescriptibile. Cum putem avea pretentia sa manipulam niste fiinte care au sansa de a creste curat, sanatos, in armonie cu ei insisi? Cine ne da dreptul sa intervenim atat de mult?
Va spun eu, nimeni.
Nu avem dreptul ca din negurile noastre interne sa transmitem ceva copiiilor nostri. Sa ne asumam imperfectiunea , ca sa le pastram lor intacta persoana.
Pentru ca ai nostri copii...isi apartin lor, si numai si numai si numai lor.
“Profetul” – Kahlil Gibran.
“Copiii vostri nu sunt ai vostri.
Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.
Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.
Caci ei au propriul lor gand.
Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,
Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.
Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.
Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut .
Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte. Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.
Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,
Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.
Si mi-a spus fraza de mai sus: lasati-va copiii sa greseasca.
Experienta ei tragica (fata a murit la 37 de ani de cancer) nu a inchis-o, ci a deschis-o spre lume si spre micimile ei, care pot fi atat de usor indreptate, daca avem rabdare sa scormonim in miezul asa ziselor probleme.
De ce nu ne lasam copiii sa greseasca? de ce ii vrem perfecti? de ce ii certam si-i cicalim?
M-am gandit un pic la un raspuns coerent. raspunsul intuitiv il aveam demult in mine, si am tot scris aici despre cum trebuie crescuti copiii, cu maxim de respect fata de ei.
Insa acum, am sa explic cum sta treaba asta cu greseala si perfectiunea.
In momentul in care cerem perfectiune de la copiii nostri, actionam si suntem sub imperiul fricii. Frica e cel mai mare dusman al nostru.
Ce anume genereaza aceste asteptari de la copiii? Frica de propria noastra imperfectiune. Ne e frica sa ne oglindim in ei. Orgoliul imens ne impiedica sa ii vedem ca pe niste fiinte independente, puternice, asumate. Greselile lor...ne par greselile noastre.
Si atunci, majoritatea parintilor nu-i lasa sa greseasca cu nimic.
Inceputul e simplu. Nu ii lasa sa creasca doar 500 de grame pe luna cu lapte de la san. Le baga biberon. Ca e gresit sa n-ai copilul cel mai grasut. E de fapt o teama irationala, atavica. Trebuie depasita.
Apoi, ajutorul la mers.
Copilul n-are nevoie sa fie ajutat. Trebuie lasat sa mearga cand vrea el, la un an jumate daca asa are chef ( N.B. Bineinteles ca ma refer la copiii sanatosi)
Micile ajutoare pe care le oferim copiilor in bebelusenie vin din frica si din neincredere. Gresit de tot.
Dupa aia...nu sunt lasati sa cada. Se previne cu panica orice asperitate .
(nu pledez pt a baga surubelnita in priza, sunt pentru securizarea spatiului...dar nu numai din dorinta de a preveni accidente grave, ci pentru a sta relaxata ca poate sa cada si sa se loveasca doar un pic, dar suficient cat sa simta pe pielea lor ce inseamna greseala)
In parc, in loc sa urlam " nu te duce acolo" etc etc, mai bine stam un pic langa ei si intervenim in momentul in care leaganul chiar se indreapta spre capul lor. Nu cu 10 metri inainte.
Mai tarziu, copiii nostri fac tot felul de alegeri gresite din punctul nostru de vedere. Dar cine suntem noi? Avem dreptul sa le impunem ceva?
Cati am suferit la adolescenta de neintelegere? Din cauza unor stupide interdictii? venite din teama parintilor nostri?
De teama ca oglinda lor e una murdara?
Da, copiii sunt oglinda noastra. dar nu in felul in care o gandeste toata lumea. Greselile lor...nu sunt mereu greselile noastre. Noi nu suntem perfecti. Suntem plini de bube, resentimente adunate in ani, uratenii indescriptibile. Cum putem avea pretentia sa manipulam niste fiinte care au sansa de a creste curat, sanatos, in armonie cu ei insisi? Cine ne da dreptul sa intervenim atat de mult?
Va spun eu, nimeni.
Nu avem dreptul ca din negurile noastre interne sa transmitem ceva copiiilor nostri. Sa ne asumam imperfectiunea , ca sa le pastram lor intacta persoana.
Pentru ca ai nostri copii...isi apartin lor, si numai si numai si numai lor.
“Profetul” – Kahlil Gibran.
“Copiii vostri nu sunt ai vostri.
Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.
Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.
Caci ei au propriul lor gand.
Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,
Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.
Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.
Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut .
Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte. Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.
Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,
Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.
17 aprilie 2010
a crescut
ne-a vazut coborand din tren si s-a bucurat teribil.
dar il interesa mai mult surioara. cam pana la ora de somn...n-a dormit dupa amiaza, asa ca pe la 8 i se inchideau ochisorii. Atunci si-a dat seama ca are si mama. A venit la mine in brate, foarte tandru,m-a pupat, s-a lasat moale, i-a chemat si pe tati si Fufia la dragaleala in patru. Eu, melancolica, il intreb:
- Eh, ti-ai dat seama ca a venit totusi mama?
el, rupand vraja:
-Da, cu tenu abastu!
dar il interesa mai mult surioara. cam pana la ora de somn...n-a dormit dupa amiaza, asa ca pe la 8 i se inchideau ochisorii. Atunci si-a dat seama ca are si mama. A venit la mine in brate, foarte tandru,m-a pupat, s-a lasat moale, i-a chemat si pe tati si Fufia la dragaleala in patru. Eu, melancolica, il intreb:
- Eh, ti-ai dat seama ca a venit totusi mama?
el, rupand vraja:
-Da, cu tenu abastu!
16 aprilie 2010
E usor....
...cand nimic nu ai a spune.
_________________________
suntem bine, insa noi, fetele, nu mai stam weekendul asta in Bucuresti, ca ne e prea dor de baietii din familie.
_________________________
suntem bine, insa noi, fetele, nu mai stam weekendul asta in Bucuresti, ca ne e prea dor de baietii din familie.
11 aprilie 2010
7 aprilie 2010
Semn de viata
Sunt binisor, la Busteni. Am net, nu laptop, deci scriu de pe telefon. Care nu e iphone:-). De aproape 2 sapt. mananc grau cu orez fierte si beau 5ceaiuri, un tratament sa contracareze uratul de cortizon E super, am slabit 5.2 kg!!! Hemoglobina era 11.5 joia trecuta. Bine pt mine. Va multumesc din suflet pt urari, cel tarziu duminica revenim la poluare
1 aprilie 2010
Patimi si Bucurie
A fost o saptamana tare grea.
Cu vesti cutremuratoare de la cea mai buna prietena...din fericire s-au transformat de 2 zile in vesti bune. Si am reusit sa vorbim azi si sa-mi povesteasca prin ce-au trecut.
Timp de 3 zile am stat intr-o tensiune terbila pentru ca nu reusisem sa comunicam, stia ca-i sunt alaturi, dar nu putea inca vorbi despre...ma bucur imens ca lucururile merg spre bine acolo.
Luni am reluat cursul la Fotopoetica si fost unul reusit, m-am simtit bine sa vorbesc despre muzica unor oameni pe care chiar ii intereseaza. Insa m-a cam epuizat, asa ca marti si miercuri am fost cam ametita/obosita.
Trebuie sa am grija sa nu ma consum prea tare...insa cand ma vad in fata partiturii si a minunatiilor dinauntru, ma ia valul si uit de planificari.
Din fericire, il tin odata la 2 saptamani si nu va reprezenta un efort imens de pregatire. Doar consumul expunerii, dar asta nu pot schimba, asta-i firea mea, ultra-entuziasta.
Marti au fost doua evenimente. Concertul si Vernisajul.
Miercuri am vegetat cam obosita...
Azi m-am simtit mult mai bine, am fost la spital la hemograma, n-am inca rezultatul, dupa amiaza am socializat tare placut cu vechii si noii colegi de la Fotopoetica.
Iar maine plec pentru 10 zile la munte, unde ...n-am laptop. Am sa mai intru de pe telefon, da nu-i tot aia.
Am primit si un nesperat de frumos premiu, de la Mariaa.
ii multumesc frumos si nu stiu cui sa-l dau mai departe....toate il meritati!
Va urez Lumina, Bucurie si Iubire.
Si va las in dar ceva tare drag mie. De ascultat si acum, si maine...si mereu.
Cu vesti cutremuratoare de la cea mai buna prietena...din fericire s-au transformat de 2 zile in vesti bune. Si am reusit sa vorbim azi si sa-mi povesteasca prin ce-au trecut.
Timp de 3 zile am stat intr-o tensiune terbila pentru ca nu reusisem sa comunicam, stia ca-i sunt alaturi, dar nu putea inca vorbi despre...ma bucur imens ca lucururile merg spre bine acolo.
Luni am reluat cursul la Fotopoetica si fost unul reusit, m-am simtit bine sa vorbesc despre muzica unor oameni pe care chiar ii intereseaza. Insa m-a cam epuizat, asa ca marti si miercuri am fost cam ametita/obosita.
Trebuie sa am grija sa nu ma consum prea tare...insa cand ma vad in fata partiturii si a minunatiilor dinauntru, ma ia valul si uit de planificari.
Din fericire, il tin odata la 2 saptamani si nu va reprezenta un efort imens de pregatire. Doar consumul expunerii, dar asta nu pot schimba, asta-i firea mea, ultra-entuziasta.
Marti au fost doua evenimente. Concertul si Vernisajul.
Miercuri am vegetat cam obosita...
Azi m-am simtit mult mai bine, am fost la spital la hemograma, n-am inca rezultatul, dupa amiaza am socializat tare placut cu vechii si noii colegi de la Fotopoetica.
Iar maine plec pentru 10 zile la munte, unde ...n-am laptop. Am sa mai intru de pe telefon, da nu-i tot aia.
Am primit si un nesperat de frumos premiu, de la Mariaa.
ii multumesc frumos si nu stiu cui sa-l dau mai departe....toate il meritati!
Va urez Lumina, Bucurie si Iubire.
Si va las in dar ceva tare drag mie. De ascultat si acum, si maine...si mereu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)